Zice “Reporter Virtual”…și bine zice!

Zice Reporter Virtual și bine zice

Nu vreau ca să umblăm cu-insinuări, ca Șerban Nicolae,

Că Dragnea-ar șantaja cu poze în nu știu ce poziție,

Și că de-aceea liderii din PSD îi ling și-l gâdilă la ….discreție,

Și nimenea-n partid nu îndrăznește să facă opoziție.

 

Nu îndrăznesc pentru că nu-s șofer de mafioți, nici senator,

Așa că eu aș crede că le-ar făcut la toți tenderul mare,

Să nu poată să se ridice, niciunul, din fotoliile dumnealor,

Mai mult, să se întindă preș dacă îi calcă în picioare.

 

A pus “duamna cu pavianul” să țină în guvern miniștii

Luați dintr-o realitate paralelă, în consecință paraleli

Cu jobul de-a conduce-o țară, deci schizoizi siniștrii,

Confabulând că-s urmăriți, într-una, de niște procurori tembeli.

 

Cu cât ai fi mai agramat,mai pămpălău, incompetent,

Dar ai carnetul de partid, cu atât ești mai imun la lege,

Așa ca Vâlcov, desi condamnat, încă-n guvern mai e prezent,

Consilierul doamnei pemier, care oricum nimica nu-nțelege.

 

Nedumerirea este până unde,va ajunge această imunitate,

În cazul liderului lor suprem, lui Liviu ”Daddy” Dragnea,

Acuma mai puternic, mai incisiv și penetrant în toate,

Când cu ceva în urmă, considerat ca terminat,ne apărea.



Practic, cam “tot ce mișcă-n țara asta, râul, ramul, milițianul,

Îi este slugă numai lui, iar nouă dușman este”, zice poetul,

Atâta ne arată Carmen Dan: cascheta, scutul și bulanul,

Iar despre subalternii pederaștrii, numai regretul.

 

Majoritatea instituțiilor sunt PSDragnea aservite,

Biserica ne zice mereu că el “Vrednic Este”,

Guvernului îi este ”zeu în viață”, nemuritoriu, pasă-mi-te,

CNCD-ul, CNA-ul, Curtea Constituțională se făcură de poveste.

 

Pentru că CNA se „face că plouă”, atunci când lătrătorii

Lui Dragnea își linșează mediatic adversarii stăpânului,

Pe când CNCD-ul o dă surda, pe panta scuzei derobării,

Că autiștii,“cei care nu văd și nu aud”să fie-n plata Domnului.

 

Numai că autiștii, văd și aud chiar foarte bine,

Și au IQ-ul superior ”proastei lui Dragnea nambăr uan”,

Pentru că diferența dintre 540 lei și 5400 lei, provine

De la nivelul de cultură ce-i răspândită-n Teleorman.

 

Acele instituții care , nu i-au venit încă la mână,

ICCJ-ul, SRI-ul, SIE, DNA cât și  președenția României,

Sunt atacate zilnic, la foc continuu, poate-poate le dărâmă,

Să și le arondeze, în cercul vicios al tiraniei.


 

 

Niculae Sitcai

Absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir - Breaza (1965) Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie - București (1971) Doctor în Medicină (1981) Medic primar ATI (1990) Sef Secție Anestezie-Terapie Intensivă la Specialised Clinics Center - Kuwait (2006)