Visul lui Iohannis și un cal roșu

Cu spatele la zid nu poți să cânți

Ca Ceaușescu,” Internaționala”

Cu ce dileme să te mai frămânți?

Oricum ai da-o-i proastă socoteala.

A acceptat din goana calului,

Că ard problemele în toată Europa,

Cum am putea să-i cerem dumnealui

Ca din joben să scoată premierul: “Hopa!”?

“Naționaliștii” țării-ar fi dorit dezastrul,

Să pună tot sub semnul îndoielii

Tocmai când neamului pe cer străluce astrul,

Să întețească focul răfuielii.

Că președintele făcuse un portret robot,

De premier, parcă adus din rai.

A fost declarativ, acum socot,

Că posibilitate de-a alege unul, n-ai.

Să fie o persoană integră-n România?

E cum ai spune că găina naște,

Problemele penale dispar cu isteria

Anti-justiție, ce după vot renaște.

Capacitate să conducă un guvern?

Din vechii premieri aș vrea să-mi ziceți unul!

Ori au fost scoși din flăcări de infern

Ori au venit doar ca să-și tragă tunul.

Să aibă o majoritate-n spate!

Majoritate PSD plus ALDE…USL-istă!

Fără ideologie nu se poate,

Decât un parlament încătușat pe-o listă.

Și a ales la fel precum Adam,

Când i s-a spus: “Alege-ți tu femeia!”

Astfel avem ca premier un “habar-nam”

Cu zero puncte la evaluarea-aceia.

I-a fost impusă, pe Dragnea să-l scape,

Din cleștile justiției române,

S-a vrut albit, nu l-au spălat nici șapte ape!

Fosta marionetă fără sfori rămâne!

Niculae Sitcai

Absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir - Breaza (1965) Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie - București (1971) Doctor în Medicină (1981) Medic primar ATI (1990) Sef Secție Anestezie-Terapie Intensivă la Specialised Clinics Center - Kuwait (2006)