Victima și călăul nu se pot, niciodată, reuni
Să celebreze împreună marea decapitare,
Așa că suntem față-n față două Românii
Într-o acerbă și dramatică încleștare.
Două Românii aflate în derivă,
În anul centenarului marii uniri,
Fiecare lovind în sec, fără eschivă
Atâta cât să umple canalele de știri.
România noastră și România lor,
Ei noii stăpâni, noi tot mai dezbinați,
Ei, depopulând o țară, învrăjbind un popor,
Să poată ca să fim și mai ușor amanetați.
Dumnezeul lor e banul, crezul lor e furtul
Și minciuna. Fără ideologie, au ales spiritul rău
Visul lor, al călăilor noștrii, deși mimează cultul
Este o Românie… fără Dumnezeu.
O țară-n care totul să le fie permis,
Făcând legi strâmbe, după bunul lor plac,
Protestul maselor în stradă să fie interzis,
Prin forță la nemulțumiri să le pună capac.
România lor nu e o țară, e o cârdășie,
Nu este-o patrie, ci este un cartel
Politic, orânduit prin partidocrație,
Eliminând treptat elitele de orice fel.
Căci partidocrația a decapitat România,
Și-a pârjolit în juru-I tot, cum de-i mai suportăm?
Noi, tolerați în propria țară, urmându-i agonia,
Constrânși la realitate și obligați să rezistăm.
Partidele politice s-au transformat în găști,
Care-și ascund structura în spatele unor sigle,
Când vin cu propaganda sunt purtători de măști,
Confrați în teritoriul propriei lor jungle.
Dar găștile-s organizate într-un cinic cartel,
În cadrul căruia-și înpart puterea ca pe-o pradă,
Ne-având ideologii, se comportă exact la fel,
Lansând programe mincinoase, dar cine să le creadă?
La fiece scrutin, ne mână-n strunga lor,
Ca să votăm pe sigle și nu pe proiecte,
Apoi se fac că uită ce-au spus votanților,
Și vin cu motovații și noi minciuni abjecte.
Distrugerea României n-a fost ca o urmare
A salvelor de tun, nici măcar prin război hibrid,
O caractiță politică s-a instalat la guvernare,
Ieșind din pântecele defunctului partid.
Decum a confiscat pretinsa Revoluție,
Și-antins tentaculele lungi peste întreaga țară,
Și-a pus ca să troneze excremente în fiecare instituție,
Și-a declanșat exodul cetățenilor în afară.
Exod cum în istorie o altă emigrație nu-i,
Aproape ca a sirienilor, în grupuri, pasă-mi-te,
Numai că ei toți au fugit de spaima războiului,
Ai noștrii fug de spaima vieții, de foame și lehamite.
