Constat în fiecare zi că sunt contemporan
Cu dispariţia poporului român, aşa cum îl ştiam.
Cinci milioane de români deja au căpătat
Titulatura tristă și umilitoare, de expatriat.
Căci cei mai harnici, mai întreprinzători, mai blînzi
Au emigrat ,iar adevărul care nu poți să-l ascunzi
Este că aceștia continuă să plece masiv din țară,
Dând o impreșie de emigrație spectaculară.
De la cel mai bun căpşunar,dulgher,taximetrist
Până la cel mai bun medic specialist
Sau cea mai strălucită minte de savant;
E un exod înspăimîntător, exasperant.
Ţara e confiscată de ţoape, analfabeți şi infractori,
Această perspectivă îmi dă chiar reci fiori
Și nu mă dumiresc, care specie-i mai dăunătoare,
Cea moștenită sau cea care-acum răsare.
Din popor au mai rămas ciurucurile, neputincioşii,
Doar nişte dinozauri şi nişte tineri, visătorii noștrii,
Care ţin şandramaua, să nu ne cadă în cap.
Dar sub umbrarul ei tot mai puțini încap.
E sigur, conducătorii noștri actuali nu-s veşnici,
Oricât ar fi ei azi de aroganți și de nemernici.
În ţara asta bogată şi frumoasă or să vină-ncet,încet
Diverse neamuri, mai întâi ca să muncească, cred,
Apoi ca să o asaneze şi s-o respecte, fiindcă le place,
Aşa cum azi poporul actual care-a rămas n-o face:
Poate asiatici, poate africani, poate și sud-americani,
Să stingă vrajba și să facă pace sub castani.
Şi-o să existe o altă populaţie, ca să devină un popor
În adevăratul sens al cuvântului, cu-n crez înălțător,
Aşa, mă uit cu jale cum se zbate, în chinurile morţii haine,
Poporul meu în timp ce altele evoluează spre mai bine,
Capabile să supravieţuiască ticăloşilor efemeri istoric.
Și-atunci stau și mă-ntreb și eu acum, retoric,
Oare-am am ieşit secătuiţi prea de puteri din dictatură
Să facem faţă unei alte pecingine istorice,de jaf și ură.
