“Adevăr din adevăr adevărat zic vouă” spuse Coldea
“Eu am slujit în toată viața statul vertical “, cei ce văd două paralele.
Cred că sunt beți , și nici nu cred că să se mai trezească vor putea,
Pentru că s-au lovit la cap, vrând ca să treacă printre ele.
Căci ambii amețiți au mari probleme cu Justiția, și o atacă,
Din toate părțile și toate instituțiile statului de drept abia consolidat,
Vrând legi de-acoperire a hoției prin Parlament să treacă,
Iar tot sistemul judiciar să fie de acum politizat.
Când Dragnea avea chef (și interes) de câte o paranghelie,
Nu i s-au pus cârcei să calce în aria conspirativ-informativă,
S-a priceput să ude, pomana porcului, cu vinul tămâiat în vie,
Să joace învârtita-n doi cu Maior , pe Kovesi s-o facă divă.
Jocul aceasta de-a politica nu e un joc de societate,
Cu personaje scoase din cutia pe care-i scrisă cheia jocului,
Câmpul și piesele din joc le vrem a fi bine delimitate,
Țara nu poate să se-nvârtă după “roata norocului”!
Sunt piese care se ridică, sunt piese care cad și altele rămân,
Sunt câmpuri ce se pierd, sau ce se cuceresc, nimic stabil,
Doar ambalajul jocului e-același, cu marca de origine “român”,
Și neamul care pentru tactică și strategii e un teren fertil.
Tabla de joc e statul, care paradoxal, e planul vertical,
Toți vor să îl încline de partea lor, chiar și vremelnic,
Să le alunece în buzunare, valorile din tot produsul național,
Însă nicicând n-o să se piardă ce e adânc și autentic.
Timpurile și-nclinările mereu se schimbă, doar anumite instituții,
Le leagă între ele, ca șirul preschimbărilor să nici nu se destrame,
Acestea fac popoarele să treacă peste revoluții,
Și să reinventeze-o nouă viață , făr-a avea pe conștiință scame.
Cad capete de regi, de intelectuali, de politicieni și generali,
Dar de serviciile inteligente, nimeni n-are curaj să se atingă,
Ele transced și se conservă, se scutură numai de cei banali,
Ca datoria pentru patrie ,până la urmă să învingă .
Să vină revoluții peste revoluții, țara nimeni n-o vor urni din loc,
Se schimbă ideologii, se schimbă constituții, toate imateriale,
Ne-au trecut granița imperii, toate-au căzut și au ieșit din joc,
Fiindcă inteligența neaoșe din România le-a fost piedică în cale.