CAPITOLUL 2: Sentimentalismul feminin

 

Motto: “Cinci minute de pasiune sunt mai valoroase decât o întreagă viață în plictis.”

(Anca Răduț)


Ea:  Nu trebuie înțelese sentimentele, ele trebuie să fie trăite.

El:  Chiar dacă le-aș înțelege, n-aș știi pe care să le cred . Trâindu-le, mă faci să cred în ele.

Ea:  Prima iubire…e sufletul căruia îi dăruiești tot sufletul tău,din inocentă, din neștiință,din prea mult avânt… dar mai ales dintr-o dorința inconștientă.

El:  E scânteia din care se va naște vâlvătaia de mai târziu.

Ea:  Nicio dragoste pe care am înțeles-o nu mă mai locuiește. Doar iubirile care nu pot fi explicate rămân amprentate în pereții sufletului,loc de reverență și de regăsire.

El:  Pentru că acelea te-au depășit.

Ea:  Sentimentele tale nu te duc niciodata la “necaz” pentru că sentimentele tale sunt adevărul tău.

El:  Sentimentele sunt uleiul de pe gresie…Dacă o cădere în nada fundului sau un cucui occipital nu sunt “ necaz” atunci…adevărul tău este înșelator.

Ea:  Sentimentele ne fac slabe. Slăbiciunea aceasta se transformă în putere atunci când suntem lângă persoana potrivită.

El:  Vampirizând o parte din puterea noastră.


Ea:  Femeia …Ca să  poți simți emoțiile , fă-te țărm în jurul lor. Primește valurile cu rezistența pe care ți-o dă stânca din tine!  Arată că poți face față oricarei furtuni și marea va deveni atât de calmă, încât îți vei putea vedea în ea trecutul, pezentul și viitorul.

El:  Femeia …eterna  poveste. Dar poveste… Ea s-ar plictisi pe orice tărm cât e liniște și s-ar ghemui sub stâncă la orice furtună. Și doamne ferește să-i  vezi trecutul…

Ea:  De multe ori trupul meu rămâne acolo unde se află, dar sufletul pur și simplu își ia zborul către locul în care aș vrea să fiu de fapt…lângă omul de departe, lângă care aș fi vrut să mă găsesc…

El:  Noroc că se întoarce…sufletul.

Ea:  (citând din Mihail Șișkin) Cu cât ești mai mult departe de mine,cu atât devii o parte mai mare din mine. Uneori,nici eu nu mai înțeleg unde începi tu…și unde încep eu.

El:  La asta duce dependența!

Ea:  Romantismul real începe atunci când doi oameni pot recunoaște,cu demnitate,umor și autoironie,fragilitățile și vulnerabilitățile lor. Până atunci e doar trafic de imaginație.

El:  Romantismul este masca dorințelor carnale frumos deghizate.

Ea:  Zâmbind, vei fi mai frumoasă, rugându-te, mai puternică, iubind, mai împlinită.

El:  Și după ce-i vei fi zâmbit, te vei fi rugat de el, îl vei fi iubit, el de paărăsi, vei fi mai înțeleaptă.


Ea:  Știu cum e să fi greşit, știu că sunt ciudată și defectă, lumea e plină de oameni care au dreptate…. ăsta este motivul pentru care simt că sunt vie…dar cu mici probleme.

El:  Ai o problemã? Întreabã-te : pot sã o rezolv cu o ciocolatã? Dacã rãspunsul e „nu”.. atunci ai o problemã.. serioasã…

Ea:  Femeia are întotdeauna busola la ea, să știe unde este polul nord al iubirii sale.

El:  Hai sa ne clarificăm o data!  Femeile sunt fie cu “f” mic fie cu “F”” mare. Cele cu “f”mic sunt unipolare:   fie cerebrale (excitâ ndu-se la idei, vise, iluzii), fie senzoriale  (vaginale sau clitoridiene). Cele cu “F” mare , singurele pe care le admir, sunt bipolare…”și…și”. Rămane la latitudidea să știi unde te situezi. Nu la longitudinea lui!

Ea:  Dorința, un anestezic al spiritului?

El:  Un stupefiant și nu un anestezic…dorința nu te adoarme ci te scoală.

Ea:  Aș vrea să îți sărut în fiecare zi pleoapele ca și când ar fi ultimul lucru pe care îl fac aici.
E ca și când, buzele mele și-ar scrie un fel de testament înaintea ochilor tăi, pe care toți să îi poată citi: îți las iubirea mea, dragostea mea puțin nebună, sufletul meu un pic șchiop și trăirile mele fără de tine. E tot ce am, îmi pare rau…

El:  Bărbații sunt copii întârziați iar copiilor li se sărută ochii numai în somn.

Ea:  Aș vrea să fiu tulburător sedusă,iar eu s-accept cu tulburare.

El:  Ca să te simți tulburător pătrunsă…de acestă mare-nfiorare.


Ea:  Ador parfumul tău care-mi golește mintea de gânduri negre și-mi umple inima de pasiune și speranță.

El:  Iată de ce se dezvoltă industria parfumurilor…să stârnească gândurile perverse din mintea bărbaților.

Ea:   Când iubesc, plâg din sensibilitate…o lacrima…1% apă…99% sentimente.

El:  Și te simți stoarsă dintr-o lacrimă? Sensibilitatea  exagerată este  o expresie a simțului de inferioritate.

Ea:  Orice dezamăgire trebuie trăită cu aceeași vocație cu care ai căzut în dulcele păcat al amăgirii. Doar atunci vei descoperi că la capătul oricărui plâns,se află un hohot cosmic de uimire.

El:  Adică râd și zeii de prostia ta.

Ea:  Mereu mi-am dorit să te sărut în ploaie…

El:  Dar sub duș ce are?

Ea:  Te-am spart, în vis, în mii de bucați și te-ai refăcut fără să lași nici o crăpătură. Iubirea  lipește atât de bine!!

El:   Ai visat!…În vis orice este posibil…În timp ce el și-a făcut somnul de după…


Ea:  Îmi place speranța. E un sentiment încapațânat !

El:  Și pur feminin!

Ea:  Am evadat din vis,ca să-mi îndeplinesc visul.

El:  Când ieși din vis, îți amintești numai frânturi…orice pui între ele, iese altceva, ca să se distreze și viața pe seama ta.

Ea:  Nu-i adevărat că sunt invincibilă, mă rup și eu în mii de bucăți…doar că nu fac zgomot.

El:  Nu, dar faci un selfie, să-l postezi pe net.

Ea:  Altădată,mă lăudam cu iluziile mele. Îmi plăcea să spun că iluziile sunt ca un antinevralgic. Nu vindecă,dar amorțesc durerea și,câtă vreme își fac efectul,nu te plângi.

 

El:  Dacă n-ai făcut alergie la ele, tot e bine. Că alergia este o stare de hipersensibilizare și la un momnt dat, o mică și nevinovată iluzie îți poate pune nodul în gât.

 

Ea:  În bucăți grele mă descompun și mă adun prin ochii tăi. Se înfiripă haosul în noi și mă amăgesc că plec,dar…nu plec…

El:  Dacă nu te alungă, mai stai, până te trage vidul înafară. În ciclul  structurare-destructurare, haosul este o etapă esențială.

Ea:  Astăzi, închid ușa în fața trecutului, deschid ușa pentru viitor , respir adânc și fac un        pas spre noua mea viață.

El:  Ce bine este să ai intrări separate…ai grije că fără exeriența trecutului poți să                          te împiedici de pragul viitorului.

Ea:  (parafrazând după Andreea Văduva) Ascunzi greșelile în scuze și învinuiri, de teama eşecului, singurătăţii, suferinţei. Însă, tot de ele ne vom lovi mai târziu, atunci când măştile vor cădea, oamenii vor pleca, iar rănile, minciunile vor lua locul iubirii.

El:  Dacă te minte altul, spuii că  e o lovitură impardonabilă, dacă te minți singură, îți zici că e un balsam.

Ea:  Nu te uita la aspectul fizic, frumusetea pălește. Nu te uita la banii din buzunar, banii dispar. Alege pe cineva care te face sa zâmbești deoarece ai nevoie de un zâmbet să rămai fericit.

El:   Zâmbetul este cel mai înșelator lucru…nu e nici tristețe nici veselie…nu e nici de rău, nici de bine…niciodată nu știi ce se ascunde în spatele lui.

Ea:   Iubirea si prietenia se simt…nu trebuiesc demonstrate.

El:  De multe ori simțurile sunt cele care ne trădeaza, nu oamenii.

 

– va urma-

Niculae Sitcai

Absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir - Breaza (1965) Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie - București (1971) Doctor în Medicină (1981) Medic primar ATI (1990) Sef Secție Anestezie-Terapie Intensivă la Specialised Clinics Center - Kuwait (2006)