CAPITOLUL 2.1: Sentimentalismul feminin

 

Ea:  (parafrazând din Freud ) Emoțiile neexprimate nu vor muri niciodată!

Sunt îngropate vii și vor ieși de acolo,într-un mod mai puternic.

El:  Îți vor ridica sângele în obraji exact când tu ai vrea să pari mai calmă… Într-o nu știu care seară…într-o nu știu care vară…într-un nu știu care ceas…într-un nu știu ce popas pentru cine-ai fi rămas…

Ea:  Înainte de a renunța  la tot pentru dragoste, trebuie să te gândești cu ce vei rămâne dacă dragostea  va  renunța la tine.

El.: Cu sufletul tău și umbra lui…de la plecare spre un alt soare.

Ea:  Unii aleg tăcerile,alții trăiesc prin cuvinte. Și în tăceri ești propiul tău instrument.

El:  Și ai propia partitură pe care o poți interpreta perfect sau infect…fiecare pasăre pe tăcerea ei piere…

Ea:  Sufletul meu geme din adâncuri și ochii mei lacrimi poftesc! Greșit-ai,suflete?

El:  Dar plângi! Plânsul răcorește sufletul și spală cugetul…de păcate.

Ea:  Cred că, mai devreme sau mai târziu, voi fi iertată, pentru că jumătate dintre păcate le-am comis în numele iubirii și…cealaltă jumătate la fel.

El:   Păcatele alea se fac pantru că este un pacat mai mare să nu le faci.


Ea:  A-şi vorbi prin postãri..e noua frontierã a disconfortului sentimental. La  naiba..mi s-a rupt romantismul! Cică fericirea e în noi…dar se scurge prin fisuri.

El:  Cu romantismul rupt riști să redevii… adultă.

Ea:  Mută-te cu mine în rai! N-o să-mi mai prind rochia în ușă, tocurile în rădăcini și eșarfele în ramuri!

El:  Raiul tău pare casuța din poveste în poiana fermecată…consideră că deja mi-am trimis  sufletul acolo să te aștepte…

Ea:  M-am născut cu dreptul de a alege! De a-mi alege oamenii pe care să-i iubesc,emoțiile pe care vreau să le accept sau nu,sentimentele care să mă definească. De a-mi alege singură anotimpul în care să simt că trăiesc și floarea pentru suflet,cărțile,muzica,locul unde să-mi pot așterne liniștea și unde să-mi pot asculta inima. Da,m-am născut cu dreptul de a alege!

El:  Politic corect…dar tot politic corect ar fi : cu ce responsabilități, în primul rând față de tine însăți?

Ea:  Atunci când recunoști  că ai greșit și îți ceri iertare, nu faci altceva decât să recunoști că ești mai înteleaptă decât atunci când ai facut greșeala și asfel ai evoluat.

El:  De aceea este lumea plină de neevoluați…nimeni nu mai spune “iartă-mă”!

Ea:  Atunci când ai ajuns să plângi mai des decât râzi, pleacă. Nu datorezi nimanui tristețea și nefericirea ta.

El:  Si nimeni nu are dreptul sa te rețină.


Ea:  Sub măști ne ducem doruri, și gânduri, și regrete, chiar teama ca trecutul să nu se mai repete, sub măști ascundem vorba ce nu o dăruim, și-aceea de iubire ce-am vrea s-o auzim.

El:  Fără atâtea ascunzișuri nu se poate? Măștile sunt reci și-astfel inspiri frisoane.

Ea:  În timp ce așteptam să mă îndrăgostesc de tine m-am îndrăgostit de mine.

El :  Asta însemnă că ți-ai facut inventarul…și ai ieșit pe plus…față de el.

Ea:  Uneori  tot ceea ce poți face este doar să rămâi tăcută pentru că nici un cuvânt nu poate explica ce se întamplă în inima și în mintea ta.

El:  Atunci e bine că taci…dar ca femeie ți-e foarte greu…femeia  caută explicații și acolo unde nu pot fi găsite.

Ea:  Te-aș fi iertat de orice păcat, dacă m-ai fi scutit de pedeapsa de a-mi vedea vina acolo unde nu este.

El:  Bărbații știu cel mai bine să scape nevinovați ,împingând femeia în eroare și  învinuind-o apoi de ruptura pe care ei și-o doreau.

Ea:  (citându-l pe Emil Cioran) O mare nebunie ne scapă temporar de o mare durere.

El:  Cui pe cui se scoate. Adevărata nebunie este sa-ti citesti pierirea în ochii unui om…


Ea:  Sunt oameni  care fug de sentimente, ca să nu știe ce e dincolo de durere.

El:  sentimentele nu pot fi controlate, numai mascate…nu poti fugi  de ele pentru că vin din interior…iar dincolo de durere (care nu e sentiment, ci senzație) este liniște. Iar când nu te mai doare nimic esti dus…

Ea:  Iubesc …dar sufăr cu entuziasm.

El:  Înălțător sentiment!

Ea:  Singura modalitate de a cunoaște cu adevărat o persoană,este să o iubești iremediabil.

El:  Fals! Tocmai atunci n-o cunoști, pentru că ești dusă cu mintea…ce iubești este holograma celui real.

Ea:  Nu există două greșeli la fel, deci nu vă temeți de un precedent!

El:  Oricum, nu repeta aceeași greșeală, sunt atâtea greșeli noi de făcut!

Ea:  O cămașă bărbătească pe o femeie dezbrăcată e ca un steag ridicat pe o cetate cucerită.

El:  Poart-o,că tot tu o vei spăla…de ruj…nu poate merge acasă pătat!

Ea:  Nu strica nicioadată o relație frumoasă pentru niște prostii, pentru că erorile nu ți se vor arăta și nu le vei vedea pe moment…dar vei plăti sau regreta cu timpul.


El:  Ai grije totuși ce incluzi în noțiunea „prostii”…o palmă sau o injurie nu este chiar o prostie. „Îl iert pentru că-l iubesc”- e o prostie care arată că ești dusă cu sorcova, fetițo!

Ea:  Nu mi-e teama să simt. Mi-e teamă să nu mă înec în sentimente.

El:  Nu te teme. Îndoielile și suspiciunile te vor ajuta să iei pauze de respirație.

Ea:  Ceea ce nu vine din inimă, nu ajunge la altă inimă.

El:  Asta se numește transfuzie…de sentimente.

Niculae Sitcai

Absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir - Breaza (1965) Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie - București (1971) Doctor în Medicină (1981) Medic primar ATI (1990) Sef Secție Anestezie-Terapie Intensivă la Specialised Clinics Center - Kuwait (2006)