Am tot dat din ce nici n-am avut,
Că numai la atât ne-am priceput
Câmpuri de petrol din Libia,
Datoriile de la Iraq ,asemenea,
Miliarde datorie de la nemți,
Și creanțe importante de la terți,
Aurul ce ni-l ascunde Moscova,
Am tot renunțat și tot am da,
Sutele de milioane la cazaci,
“Datoria” de război pentru rusnaci,
Dar de unde-atâtea miliarde
Când românului stomacu-i arde?
Pe pământul ce comori adăpostește
Trebuie să ne supunem creștinește:
“Celuia ce are…i se va mai da
Celuia ce n-are…i se va mai lua”
Danemarca datoria-și recunoaște,
O s-o cerem chiar la sfântul paște
Paștele cailor, că noi atâta știm,
Să renunțăn în loc ca să primim.
Fiindcă la turci am tot plătit întruna,
Imperiile și-au luat de-aici arvuna,
Și tot plătim de zor aur și sare,
Imperiului care acum răsare.
Suntem naivi? Nu, suntem imbecili
Și ne pretindem diplomați abili
Abili în a ceda în fața orișicui,
Că socoteală nu îi dăm românului.
Când câștigăm ceva e de fațadă,
Atuncea când cortina stă să cadă,
Din spate vin avarii, hunii, ostrogoții,
Ca înzecit să se înfrupte-apoi cu toții.
Am dat din trupul țării și câmpii,
Am dat păduri și ape argintii,
Am dat și poate încă vom mai da
Până ce Dumnezeu se va înfuria!
