România cea profundă, de ochii lumii nu poate să se ascundă.

omul potrivit la locul potrivit

Vorbim cu toții despre România cea profundă,

Precum ar fi o țară aflată undeva, departe,

Care în fața ochilor străini ar trebui să se ascundă,

De parcă de aceasta o infinitate ne desparte.

 

La doar un pas de citadelele strălucitoare,

Și nu mai mult decât un kilometru, doi,

Iluzia civilizației citadine dintr-o dat dispare,

Și ne trezim c nasu-n groapa de gunoi.

 

Dar nu o groapă, ci gunoiul răvășit oriunde,

Ca și aluviunile unei sordide inundații,

Nici bălăriile, nici gardurile, nu le pot ascunde,

Nici vântul risipi putridele lor emanații.

 

Aceasta-i România în timp încremenită,

În medievalismul fanariot putrid, corupt,

Nici o autoritate aici nu se mai exercită,

Decât a banului și a puterii ascunse dedesupt.

 

Cultura proprietății ține locul de cultură,

Nu poți fi informat decât cu ce auzi la birt,

Conduce mersul cine-i mai tare-n pumn și-n gură,

Și cine are neuronii mai bine îmbibați cu spirt.

 

Interesează propria ogradă, și câte-odată nici aceea,

Ce dacă-n uliță-s noroaie, există cizme de cauciuc,

Sre-ascund în casă dacă-i ploaie, și bumbăcesc femeia,

Și numai la pomană se-nghesuie buluc

 

E țara celor ce consumă, pasta de dinți, un tub pe an,

Căci diminața își împrospătează gura doar c-o dușcă,

De picură în casă, rezolvă simplu, cu-n lighean,

Și-I fericit dacă, din ajutoare, câte un leu împușcă.

 

Asta-i Cuca Măcăii, cu scoală cu o budă-n fundul curții,

Biserica în schimb cu o clopotniță nou aurită,

Femeile țin trena popii, bărbații sunt doar sclavii burții,

La lenea ce-i răpune, hoția-i veșnică ispită.

 

Fără un dispensar, de medic nu poate fi vorba,

O-nvățătoare navetistă, căreia domn’primar nu-i decontează

Transportul, fiindcă n-are bani, dar el să își umple tolba,

Căci are un conac ce după soare orbitează.

 

Ales drept primul gospodar, fură gospodărește,

A reușit în viață fără prea multă școală,

Concetățenii îl admiră, fiincă la muncă nu-i trezește,

Iar despre educație, ei cred că nu-i mare scofală.

 

Căci ajutorul social sosește aprope regulat

Atâta cât să poată stinge oricui cheful de muncă,

Au internet, televizor pe-antena 3, și toți și-au luat

Și telefoane-inteligente, dar nici un ban în pungă.

 

Din anIi 90 ei râd de omul care e în uniformă

Garcea i-a învățat, și cred că asta e ceva haios,

Respectu-autorității se afișează doar de formă,

Cu sabia în mână, se șterg cu-autoritățile pe jos.

 

O viață în disprețul legii e-aproape tot ce își doresc,

Cu vorba-i sunt apărătorii, când se referă la dujmani,

Dacă e vorba de-un prieten, deoadată îl jelesc,

Apoi să-și amintească: prietenia a fost pe bani.

 

Invidia, trădarea, orgoliul și mândria,

Le-a devenit tradiție,  de două mii de ani,

Pe ei nu-i deranjează corupția, minciuna și prostia,

Dacă le mai și pică din asta ceva bani.

Niculae Sitcai

Absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir - Breaza (1965) Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie - București (1971) Doctor în Medicină (1981) Medic primar ATI (1990) Sef Secție Anestezie-Terapie Intensivă la Specialised Clinics Center - Kuwait (2006)