Cravata roșie care se purta la gât,
Chiar cu mândrie de elevii pionieri,
A fost făcută șorț, așa încât,
Să facă-o punte între azi și ieri.
O vom vedea pe la tarabe în piețe
Pe intermediari să îi deosebești,
Ca o distincție, pentru precupețe,
Semn cum că roșiile-s neaoș românești.
Dar comecianții intermediari s-au adaptat,
Că în piețe numai ei dictează
Și șorțurile la chinezi le-au copiat,
Că cine astăzi nu mai plagiază?
Regula șorțului cel roșu chiar va fi extinsă:
La demnitarii ce refuză să primească șpagă
Chiar dacă anterior a fost pretinsă,
Semn clar că le lipsește câte-o doagă.
Amantele-angajate în instituții publice,
Tot șorțulețe roșii vor purta, însă de firmă,
Ca semn că postului vor ca să se dedice,
Și că numai prin “studii” se afirmă.
Și telespectatorii cei captivi Antenei 3
Să nu ajungă-n sanatorii pentru boli mintale,
Vor recita din Gâdea doar cu șorțulețele pe ei,
Ca PSD-ului să-i cânte osanale.
Preoții care șorțulețe vor purta smeriți,
Nu vor lua bani pentru serviciile religioase,
De taxe și impozite vor fi scutiți,
De Mercedesuri nimenea să nu-i descoase.
Cu șorțuri roșii iubitorii de pisici și câini,
Vor patrula pe la primari în sate și comune
Ca împreună să-i convingă pe români
Să facă adăposturi și-apoi hrană să le-adune.
Lui Dragnea i-a cântat în cap cocoșul,
Ca șorțul roșu – drept regulă de aur să ne fie,
Ar mai rămâne ca masonii șorțul să-și facă roșu,
Și șorțul roșu să-l purtăm la cununie!
