Povestea șarpelui de casă.

Șarpele crescut la sân,

Nu de cur te mușcă, ci de țâță,

Sursa laptelui l-atrage pe păgân

Gustul laptelui l-ațâță.

După ce a supt de milioane

Printr-un nu știu care mamelon,

Crede că-i de-ajuns ca pe butoane

Să apese …și-uite ghinion!

Laptele-a secat, sau poate,

Un alt sugător trebui hrănit,

Și cât lapte oare mai poți scoate

Dintr-o țâță ce s-a veștejit?

Șarpele e șarpe, nu se lasă,

Înțărcat așa, cu una-două,

Că din sânul care i-a fost casă

Poate pică, dacă nu mai plouă.

Însă a venit o doctoriță,

Și i-a smuls sfârcul din gură,

I-a luat analize din guriță

Și-a dat probe la procuratură.

Analizele ieșiră prost,

Ce te faci acuma, Ghiță?

Cică șarpele coace venin,

Dacă îl hrănești fără vre-un rost

Poate să te-atace din senin.

Trebuie să fie înțărcat

Însă șarpele acesta e șiret,

Cu lăpticul lui s-a învățat,

Și-astfel și-a făcut un plan concret:

Va recurge-ndată la șantaj,

Că de nu va fi crescut balaur,

Împroșcând venin, face tapaj!

Și se-ascunde-apoi pe-n colț de plaur.

A văzut el în laborator,

Că-i o bufniță cam vineție,

Și că sânu-n care-a supt de zor,

S-a-ntâlnit cu doctorița, într-o vie.

Și că-n telefonul de pe masă,

Marinarul se-auzea  spunând

Ce judecător să intre și care să iasă,

Ce proces să-nceapă, unde, cum și când.

Dar nu i-a ieșit șantajul,

Că așa i-a fost destinul,

Cu tot circul și cu tot tapajul

Singur își va-nghiți veninul.

Că de plaurul ar fi greblat

Matusalemii instituționali

Din hău politic s-ar fi devualat

Și-am stinge șerpăria de penali.

Dar procurorii, suferă de cataractă,

Sau poate unii chiar au și orbit,

Văzănd ce bombă-așteaptă să fie detonată

Și să-i atingă pielea, cu toții s-au sfiit.

Jocul s-a-nchis, sânul a fost tăiat,

Iar șarpele n-a obținut nimic,

Soarta penală doar și-a agravat,

Din șarpe mare iese-un vierme mic.

 

 

Niculae Sitcai

Absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir - Breaza (1965) Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie - București (1971) Doctor în Medicină (1981) Medic primar ATI (1990) Sef Secție Anestezie-Terapie Intensivă la Specialised Clinics Center - Kuwait (2006)