În societatea asta ce să caut,
Când doctorii-s târâți pe trotuare,
De polițiști fără nici-o-ndurare,
Pentru un gest ai devenit knock-out.
Și uite-așa s-a-mpăunat cocoșul,
Că este ”cel mai tare din parcare”
Iar pe pământ nu are asemănare,
C-așa l-a învățat partidul roșu.
Are bulan și are și caschetă,
Nu-i vina lui că nu are statură,
Fiindcă statutul lui este de conjunctură,
Să-i știm de frică-i misiunea lui abjectă.
Galoanele sunt numai de fațadă,
Cunoaștem că sistemul represiv,
Pentru o dictatură este un imperativ,
Nu ordinea și siguranța socială.
Ce văd la superiori asta aplică,
Banul dictează și cămătăria,
Așa s-a instaurat în România,
În loc de lege să asculți de frică.
Dacă nu știi de frică te învață,
Fiindcă sistemul e operativ,
Devii o țintă fără vre-un motiv,
Te urmărește, te vânează și te-nhață.
Au locuri speciale de capcană,
Tu ești naiv și te crezi protejat,
Cu “vraja” libertății fiind drogat,
Sub eticheta de față umană.
Dar masca de pe chip se dezlipește,
Din clipa-n care își deschide gura,
Din ochi și din vorbire-i iese ura,
În care ministeru-l instruiește.
Ca să devină-astfel robot irațional,
Slugoi convins că el este stăpân,
Gradatul degradat, românul neromân,
Un polițist frustrat este pericol social.
