Fisurile-n sistemul medical expansionează,
De le privim ca pe o boală și de căutăm remedii, doar,
Că nu sunt singulare, ele se-aliniază,
Cu hibele sistemului politic, educational, financiar.
Să ascultăm ceea ce ne spune vocea interioară,
Și să-nțelegem mai exact cine suntem,
Egoul nostru încă are o putere-autoritară,
De el să ne îndepărtăm pe cât putem.
Fiindcă egoul vrea să ne supunem societății,
Cu crezul de-a avea un loc asigurat,
Ea ne promite o iluzie, aceea-a libertății,
A libertății de a fi contributor la stat.
Toți banii dați pe-asigurări de viață, casă, boală,
Se-adună, curg în visteria celor care fac războaie,
Am învățat să-năbușim tot ce în suflet se răscoală,
Pe când aceștia ne impart: carne de tun sau doar gunoaie.
Să ne-amintim! Suntem ființe divine-n devenire,
Autoritatea cea supremă este-n noi,
Deci să ne facem timpul necesar de regăsire,
Chiar dacă ei ne-apasă-ntruna cu griji și cu nevoi.
N-avem nevoie nici de taxe , nici de impozite,
De credite și debite și bănci și conturi personale,
Contul privat e conștiința și-n ea nu sunt depozite,
Și nici dobândă. Ea ți-arată justa cale.
Avem premise auto fiindcă n-avem conștiința,
Ca să conducem doar când stăpânim mașina,
Camere video în clase că nu-nțelegem că știința
De carte dacă ne lipsește, numai a noastră-i vina.
Avem sisteme și sisteme, toate făcute ghem,
Să nu vedem din lanțul lor nici o ieșire,
Dacă rămânem tributari ‘năuntru oricărui sistem,
Ne pierdem singuri drumul către devenire.
Din două, trebuie s-alegem numai o soluție:
Fie de a ne prăbuși o data cu sistemul,
Fie un salt de conștiință pe scara evoluției,
Ascultă vocea interioară și-ai să auzi îndemnul.
Să desființam oficial oaia corporatistă,
Din turma oior ce poart-n frunte doar un nume,
Adevărata-identitate numai în noi există,
Și lumea ce-am creat-o e-adevărata noastră lume.
Trăim în închisori de fericire din iluzii,
Nimic din ce este cu noi nu ne-aparține cu adevărat,
Sistemele ne-au pus la ochi obloane de confuzii,
Și-astfel de la desăvârșire ne-au îndepărtat.
