Planul apărării naționale: tactica pârjolirii.

Dragnea:- Prin grija Guvernului vom întări capacitatea de apărare, aducând trei frecate și două curvete.


Oare sântem noi țintă posibilă-n război?

Suntem deștepti, am prevenit-o și pe asta,

Cine ar vrea ca să distrugă o țară toată doar gunoi,

Noi am distrus-o preventiv și basta !

 

Costul atacului aerian e foarte mare,

Așa că țintele vizate ar trebui bine alese,

Bombele să nu fie risipite la-ntâmplare,

Nici raidurile să nu fie-atât de dese.

 

A trebuit întâi să protejăm infrastructura

Economiei ce-ar putea ca să devină de-apărare,

Uzinele le-am lichidat pe toate, preventiv,ce tura-vura,

Începând cu cea de la Brașov pentru tractoare.

 

Obiectivele nevralgice de apărarea sănătății

Față de armele bacteriologice ori de epidemii,

Păi Institutul Cantacuzino, așa cum știm cu toți

E-nchis de peste zece ani, falimentat din temelii.

 

Spitalele de stat cu rol puternic în război,

Sunt toate sursă de infecții nozocomiale,

Arșii, răniții inamici să nu poată trăi la noi,

Dezinfectantele sunt apă, nimic nu vor găsi în cale.

 

Spitalul Caritas, cel de copii din Timișoara,

Și multe alte le-am retrocedat la bijnițari,

Să nu prezinte interes de-o fi să ne atace țara,

Poate doar pompelor funebre sau poate la gropari.

 

Țeparii cei mai mari noi i-am proptit în Parlament,

Să nu îl poată bombarda, că prea s-ar bucura poporul,

Și-ar fi păcat de-așa o casă fără egal pe continent,

Chiar dacă și-a gândit un buncăr, când a clădit-o dictatorul.

 

Rafinăriile de petrol, pe toate le-am vândut,

La ruși, Rosneftului, nu pot fi țintă, am scăpat de ele,

De autostrăzi , nici vorbă, nu bombardează ce nu am avut,

Uzinele de explozibili și de armament…de vise rele!

 

Această tactică am moștenit-o din străbuni,

Să pârjolim tot ce-ar putea s-ademenească inamicul,

Pe oameni să-I ascundem înafară, chiar pe cei mai buni,

Și să ne mulțumim cu ce-a rămas: nimicul.

Niculae Sitcai

Absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir - Breaza (1965) Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie - București (1971) Doctor în Medicină (1981) Medic primar ATI (1990) Sef Secție Anestezie-Terapie Intensivă la Specialised Clinics Center - Kuwait (2006)