Ne-am luat bilete de foarte mulți ani,
Pe când a fost „marea privatizare”
Cu zero lei și tot cu zero bani,
Adică “acțiuni” fără valoare.
Biletele s-au dat pentru o piesă,
Dictată de profesioniști, jucată de-amatori,
Căci amatorii-au fost aduși în lesă,
Și de atunci, tot suntem spectatori.
Și suntem spectatori toți laolaltă,
La fel ca într-un teatru de păpuși,
Fără să știm că piesa-i dirijată,
De după uși, de după uși…
Tot ce vedem e tragere pe sfori,
Iar pentru noi e tragere pe sfoară,
Chiar de ne prindem de-asta, uneori,
Și vrem din “sală” să ieșim “afară”.
Și fiecare ține cu câte-un personaj,
Unul ne pare bun iar oponentul rău,
Și în conflict ei fac mare tapaj
Chiar de suspansu-i “floare de dudău”.
Simpatizezi cu stânga, ori cu dreapta?
Cu stânga dar prestația nu-i dreaptă,
Cu dreapta, însă nu știi ce te-așteaptă,
Nici o alegere nu pare-a fi deșteaptă.
Că cel de dreapta e stângaci,
În opoziție, că rolul nu îl prinde,
Cel de la stânga pare mai dibaci,
Dacă pelteaua piesei se întinde.
Căci piesa asta este fără de final,
Ei nu se lasă pănă nu ne-au terminat,
Se joacă-așa precum un serial,
Ce-n mii de episoade-i programat.
Circul e gratis, mai lipsește păinea,
Regizorul ne dă la toți câte-un coltuc,
Și noi aplaudăm, că-i de când lumea,
Spectacolul poporului năuc.
