Oare marșează PSD-ul la prezidențiale pe blatul cu Iohannis?

Nu frigul e de vină pentru slăbirea consistentă

A masei de protestatari #rezist din stradă,

Dezamăgirea e răspunsul dintr-o analiză mai atentă,

Iar numărul celor dispuși să lupte continua să scadă.

 

A fost ianuarie, tot frig, când au fost trei sute de mii,

Pentru-a întoarce-un OUG cu conținut revoltător,

Iar astăzi când Justiția e sugrumată, nu mai putem opri

Amnistia și grațierea, cadou de sărbători penalilor.

Atât s-au sinchisit pe 10  August, doar să răspundă

Cu gaze, jet de apă și bastoate, pentru intimidare,

Nici chiar comanda de la Scroviștea n-au izbutit s-ascundă,

Însă evenimnetul s-a răcit fără nici o urmare.

 

Ne roade sentimentul că suntem singuri, fără sprijin

Și că la vârf domnește un blat ordinar. Asta-i  dezamăgirea!

Impulsul personal care deunăzi era cât de un stânjin,

Descrește atât, cât nu îi mai putem vedea menirea.

Asta-i și miza PSD, că #rezistenții or să obosească,

Și că mișcarea se va stinge, de parcă nici nu ar fi fost,

Se pare că prezumpția acestora începe să se-adeverească,

Asta pentru că cel ales de națiune, doarme senin în post.

 

Poate nu ajungeam atâta de dezamăgiți, de deznădăjduiți,

Dacă Iohannis își purta mai des geaca cea roșie,

Dacă ieșea ca să vâneze elefanți într-un guvern de parveniți

Care insistă-n violarea Justiției, până s-o facă praștie.

Dacă n-ar fi numit-o pe catastrofa națională agramată,

Analfabeta functional, în funcția de păpușă premier,

Dând încă o dată (a câta oară?) șansa, total neașteptată,

Să jufuiască țara, lăsând poporul tot mai neajutorat, stingher.

 

Președintele Iohannis poartă pe umeri cea mai mare vină

Pentru coșmarul pe care-l trăim, și ne mănâncă zilele,

El a dat înapoi “pas cu pas”, cu prevedere prea puțină,

În fața hoardelor pesediste, ce-ncalcă totul cu copitele.

El le-a făcut pe plac, a cedat, s-a supus, nu le-a înfruntat

Decât cel mult  ocazional, anemic, doar cu juma’ de gură,

Fiindcă PNL nu-i opoziție, e doar un PSD-n albastru deghizat,

Așa încât până la urmă, le facu voia, așa, de conjunctură.

 

Atâta timp cât se mai fac pariuri, doar pe cai gata leșinați,

Și nu apare nici un mânz mai breaz cu veleități de armăsar,

Iohannis pare varianta cea mai comodă pentru acești alienați,

În cursa prezidențială, până  ce îl vor suspenda, măcar.

Niculae Sitcai

Absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir - Breaza (1965) Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie - București (1971) Doctor în Medicină (1981) Medic primar ATI (1990) Sef Secție Anestezie-Terapie Intensivă la Specialised Clinics Center - Kuwait (2006)