O țară de poveste, se umple de povești sinistre,
Cu astea își încarcă, plângând, istoria,
Degaba-atâtea mutre triste stau cu nasul în batiste,
O revoluție furată nu ne-o întoarce nimenea.
Dar fiecare moarte are povestea ei de spus,
Chiar moartea celor doi “tirani”, de la Târgoviște,
Și-a sufletelor fără vină pe care gloanțe le-au răpus,
Și-a căror amintire este lăsată de izbeliște,
Pentru c-așa au fost “meandrele concretului”?!
Dar vine Europa, să ne ceară erata la povești,
Și să aflăm că teroriștii nu sunt “invenția poetului”,
Evenimentele fiind elaborate-n laboratoarele rusești.
Nici vinovații de mineriade pănă acuma n-au plătit,
Cică dosarele-s prea grele să fie duse-n judecată,
Un singur “popa prostul” prin Cozma au găsit,
Și cred ei că așa povestea este încheiată.
Și-apoi povestea cu privatizarea, din care-au câștigat
Doar “Feții Frumoși cu ochi albaștrii” sau fii lor,
Câte-o feudă fiecare în jurul lor și-au arondat,
Și un palat cât un castel și cu “Security”-n pridvor.
Povestea cu democrația s-a-nfiripat apoi ușor,
Fiindcă românul e îndrăgostit de bazme din copilărie,
“Când Iliescu-apare, soarele răsare” în mintea proștilor,
Așa că primul vot a fost doar o paranghelie.
Povestea FSN ,o “Albă ca Zăpada” în politică
Fiind însărcinată, a născut gemeni, ambii „greuceni”
PSDR-ul și PD-ul, jucându-se cu PNL-ul “Nică fără Frică”
S-au întrecut care să-mpartă, găletușe cu pomeni.
Și-așa alegerile au ajuns un circ de pomină,
De care și acum Comisii-n Parlament mai deapănă povești,
Se va impune difuzării doar varianta celor care domină,
Dar cine o mai crede, te-ntrebi și te crucești.
Și din poveste în poveste, au izvorât legende,
Ca cea a USLului- miracol, că s-a unit apa cu focul,
S-a împăcat capra cu varza, și împreună și-au făcut agende,
Privind “lovitura de stat”, pentru că-i venise sorocul.
Povestea lor de dragoste părea că s-ar fi încheiat,
Dar asta doar să ne ia ochii, pentru că USL nu a murit,
S-a dat de trei ori peste cap și-n PSD-ALDE-i transformat,
Și tot ca să dărâme “statul de drept” s-a opintit.
Votul pe care ei l-au câștigat este perfect normal,
Fiindcă-au hrănit iluziile populației cu multe minciunele,
Însă tot ce-a urmat e un scenariu scris catastrofal,
Pe scurt:“Războiul stelelor” între lumi paralele.
Din asta-a izvorât acum povestea cu ”#rezist”
Rolul de ”checks and balances”, jucându-se în stradă,
Dar “indignații” se grupează într-un curent neomarxist,
Visând că eșafodul politic o să cadă.