O Proclamație încă de-actualitate!

De douăsprezece zile-n vînt și ger,

Suflul revoltei crește și rezistă,

Guvernul ce-a mințit să cadă cer,

Chiar dacă actul cel parșiv nu mai există.

Înșelăciunea nu mai este tolerată,

Și nici abuzul ce jandarmeria-l face,

Cu arestări și cu mulțime amendată,

Amenințări ce curg de zile-ncoace.

Tinerii-aceștia liberi vor dreptate,

Atât ! Să-și ia destinul vieții înapoi,

Astfel opt puncte-au fost cristalizate.

În “Proclamația de la Timișoara” – doi.

 

În primiul rând să nu se mai repete

O ordonanță dată pe furiș în noapte,

Legile toate discutate pe-ndelete,

Cu transparență când să fie adoptate.

Să se organizeze-un referendum,

Contra corupției, ca plagă națională,

La legi să nu existe un adendum,

Cu dedicație, cum unuia-i se scoală.

 

A legilor noi constituționalitate,

Curții să o putem cere direct,

Noi atribuții Curții să îi fie date,

Să poată să decidă ce e clar și ce-i abject.

Să nu mai pescuiască-n Constituție,

Ca-n ape tulburi, avantajul PSD,

Și să elimine orice obstrucție

Spiritului de dreptate și de încredere.

 

Și funcțiile toate zis directoriale

Vrem depolitizate și luate prin concurs,

Să scoatem avizarea la urmăriri penale,

Să scoatem și penalii din demnități în curs!

    PENTRU CĂ LUPU-ȘI SCHIMBĂ PĂRUL, DAR NĂRAVUL BA!


Niculae Sitcai

Absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir - Breaza (1965) Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie - București (1971) Doctor în Medicină (1981) Medic primar ATI (1990) Sef Secție Anestezie-Terapie Intensivă la Specialised Clinics Center - Kuwait (2006)