Așa se pare, că nici timpul nu mai are răbdare,
Văzând acum cum trag de el unii cu-ncrâncenare,
Cu amânări, disimulări și-avocățești tertipuri,
De parcă și clepsidele sunt sece de nisipuri.
Dar nu! Timpul își cerne neândoios obida,
Fiindcă o mână nevăzută deja a-ntors clepsidra,
Degeaba, cu prescrieri, vreți a-l întoarce înapoi,
Crezând că îl veți păcăli, și pe el, și pe noi.
Puteți umbla cu șiretlicuri cu noi, cu timpul nu,
Fiindcă el scoate la iveală ce-ați ascuns până-acu’,
Chiar dacă nu ați perceput, deajuns, care–i e rostul
Doar timpul poate să decidă când vine plata,care-i costul.
Căci plata o să vină, cu timpul, nendoios,
Toate statuile-au sfârșit căzând cu capu-n jos,
Până acuma v-ați crezut călare pe cai mari,
Și cu două la cinci neveste v-ați dat drept armăsari.
Dar timpul ronțăie și dinafată și pe dinăuntru,
Fiindcă destinul implacabil e crezul său lăuntru,
Oamenii care s-au născut mizeri se scaldă în mizerie,
Chiar dacă asta-nsemnă bogății și slujitori puzderie.
Timpul e-acela care strălucirea arogantă spală,
Și îți arată hoitul putred de sub hainele de gală,
Fălos, înfumurat, și îmbrăcat la șapte ace,
Cu vorba legănată vrei s-acoperi ceea ce mintea-ți coace.
Tu vezi că trece, și în timpul ce ți-a mai rămas,
Ai vrea pe scara nesimțirii ca să mai avansezi un pas,
Dar este trepta cea din urmă, și ai mai tras cu tine altul,
Verdictul se apropie și nu mai ține blatul.
E ceasul disperării, vă sună în urechi tic-tac-ul,
Pragul ăsta nu-i o punte să te înfrățești cu dracul,
Așa cum, până acum, în Parlament erați tratați,
La săvârșirea de mizerii mergând aliniați
Nu mai ține de dat la-ntors, ați festelit-o!
Și ați căzut singuri în groapa pe care-ați pregătit-o,
Să-nmormântați Justiția cu mâinile legate
Acuma vine Timpul și vă dă pe voi deoparte.
Căci Timpul vă împinge pe unu-n colții celuilalt,
Iar peste timp chiar nu există posibilitatea unui salt,
Căci rolul lui este să macine în putreda voastră ființă,
Până ce să se lepede de amândoi el va găsi de cuviință.
