Nu Guvernul, haosul dirijat ne guvernează.

Nu Guvernul, haosul dirijat ne guvernează.

Haosul din ’89 nu s-a risipit, el a lăsat focare peste tot,

Cum ceva se-organizează, cum îl atacăm la bază,

Cum dispare unul mai deștept, îi ia locul unul idiot,

Și astfel criza instituțională încă proliferează.

 

O instituție pe alta, concurentă, o-mpinge-n contrasens,

Fiecare vrea să aibă în societate ultimul cuvânt,

Când e să se îngroape o problemă, se pune de-un consens,

Pe care toți îl sabotează, deodată sau pe rând.

 

Trebuie sa admitem ca perpetuu scandal, de care suntem obosiți,

Din vremea lui Traian Basescu, era absolut necesar, având

De cealaltă parte o adunătură toxică de foști comuniști vopsiți

Acum în capitaliști furacioși si mincinoși, fără discernământ.



De când lovitura de stat a” liniei a doua” s-a poleit în “revoluție”

Și haosul, din umbră controlat a fost plătit cu sânge,

Acesta s-a infiripat, ca mucegaiul rezistent, în fiecare instituție,

Contaminare epidemică ce nu se poate stinge.

 

Depozitele țării erau pline vârf, dar populația înfometată,

În interesul cui? Să bestializezi o națiune suferindă,

Încât să își dorească crima de Crăciun, pentru a fi “salvată”

De-un ”front” creat printr-un dictat, ca nimenea să nu se prindă.

 

În haos, cine poate ia cât poate, așa au fost convinși inițiatorii,

O țară rezistentă îndârjit în fața finanței internaționale,

Trebuia fi destabilizată, în urma unor decizii peremptorii,

Luată de forțele externe care au pus totul, din timp, la cale.



Ele au decis: din haos să nu cumva să ne mai ridicăm,

Și au distrus industria, făcând magnați din niște ”fluieră vânt”,

Magnați care au devenit moguli, la televiziuni să ascultăm

Prin care tabără trebuie să ne dezbinăm, urmând a lor cuvânt.

 

Au dezmembrat agricultura și au vândut pământul,

Au dat o liberate aparentă fiindcă au subordonat-o,

Copiilor li s-a luat școala, la inteprinzători li s-a tăiat avântul,

Și corupția drept regină atotstâpânitoare au încununat-o.

 

Intrați în UE și în NATO, interesul Rusiei este să fim veriga slabă,

Securizarea proprie prin vulnerabilizarea altor state,

Clica PSD-ALDE vor să-i urmeze strategia, cât mai degrabă,

Vrând să-și subordoneze instituțiile siguranței naționale toate.

 

Năvodul colaborării DNA-SRI-Justiție având structura tare,

Trebuia fi imediat destructurată, rechinii mari să scape,

Legile Justiției, Codul Penal, și cel de procedură,puse la forfecare,

Penalii să iasă curați, ca după duș cu șapte ape.


Politica haosului rusesc, cum ne-afectează, o văd și idioții,

Suntem mereu în defensivă față de inamici imaginari,

Ne-au inoculat ideea că “votul n-are rost, s-o facă numai tonții”,

Astfel să defileze, în politică, propaganda rusă, pe cai mari.

 

Asta sub forma unei propagande ruse, finanţată de stat,

Care e îndreptată împotriva României, ca țintă specială.

Scopul este să exploateze punctele sensibile, care s-au evidențiat

În societate, să înăbuşe dezbaterea politică actuală.

 

O propagandă care-i face pe cetăţeni să se îndoiască

De importanţa faptului că NATO ne e aliat, că SUA sunt prietene.

Astfel, ajungem de la o dezbatere care ar trebui să construiască,

La o dezbatere toxică, al cărei unic scop este să ne dezbine.


Niculae Sitcai

Absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir - Breaza (1965) Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie - București (1971) Doctor în Medicină (1981) Medic primar ATI (1990) Sef Secție Anestezie-Terapie Intensivă la Specialised Clinics Center - Kuwait (2006)