Murdăria s-o băgăm sub preș !

O victorie nu-nseamnă și războiul câștigat

Când jihadul s-a pornit ca justiția să-nfrângă,

Pierzători cu ordonanța, forțele încep să-și strângă,

Chiar în forurile-n care, oamenii și-au infiltrat:

 

Curtea Constituțională le-a dat sprijin de la spate,

Ministerul de justiție și Guvernul îi susțin,

Plus majoritatea care-n Parlament azi o dețin,

Ca un tăvălug vor pune Codurile-a fi schimbate.

 

Contra-atacul furibund de MInistru-i ambalat,

Într-un foietaj juridic spre-al servi în media,

Cu un șir de argumente ce s-ascundă bestia

Astfel ca eșafodajul să fie cosmetizat.

 

Mesaj de forță au trimis spre DNA și DIICOT,

Că o justiție vor pentru dulăi și alta la căței,

Și că prin lege-o s-o impună, vrei, nu vrei,

Fiindcă de-Înalta Curte și CSM îi doare-n cot.

 

O lovitură procurorilor este pe cale ca să vină,

Pe calea legii de salarizare unitară,

Pe grilă demnitarii urcă, justițiarii doar coboară,

Și-astfel balanța judecății o înclină.

 

Atacul concertat ce-i aplicat justiției,

Execede punerea de-acord cu hotărârea CCR,

Ce zic ei “corijare” se-arat-a fi o mutilare,

A Codului Penal, sub nasul opoziției.

 

În hotărîrea sa pilot, CEDO ne-a criticat

Condițiile de detenție din închisori și din arest,

Și-acum această hotărâre este luată ca pretext,

Să facem uz de amnistie și grațiere idediat.

 

Corupților CEDO nu zice să li se șteargă vina,

Ea cere doar guvernului un plan de acțiune,

Condițiile detenției ca să devină mult mai bune,

Valul de plângeri să reducă, ameliorând pricina.

 

Iar pentru asta a făcut o listă de recomandări,

Să dezincriminăm unele cauze, ca prostituția,

Condusu-n stare de ebrietate, dar nu corupția,

După modelul aplicat în alte țări.

 

Să se favorizeze medierea spre-împăcare,

Măsuri alternative detenției provizorii,

Muncă în interesul social în locul închisorii,

Și să-nmulțim pedepsele cu suspendare.

 

Să crească procentajul eliberării-anticipate,

Să se prevadă și-alte sancțiuni decât detenția,

Dacă așa ne-am angajat când am semnat convenția

Să respectăm dreptul uman și cel la libertate.

 

Acuma grațiem de-a valma, fără a repara ceva,

Bătrâna ce-a furat o pâine… nu se încadrează,

Primarul ce-a furat un sat, acum se grațiază,

Condițiile-n închisori tot nu se vor schimba.

Niculae Sitcai

Absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir - Breaza (1965) Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie - București (1971) Doctor în Medicină (1981) Medic primar ATI (1990) Sef Secție Anestezie-Terapie Intensivă la Specialised Clinics Center - Kuwait (2006)