Marea umilinţă (de Corneliu Vadim Tudor)

Marea umilinţă

Ferice, dar, de voi, prieteni morţi

Că nu vedeţi cum ni se sparge ţara,

Cum lupii trag cămaşa ei la sorţi

Şi-n iarnă ni se schimbă primăvara.

 

Eu pe-ntuneric scriu acest poem,

Nişte nemernici iar ne-au stins lumina,

Pe cine să înjur sau să blestem

Cînd noi, românii, purtăm toată vina?

 

Şi gazele, ca mâine, s-or opri,

Pe urmă vom bea apă ruginie,

Trăim calvarul ăsta zi de zi.

Drum bun spre Evul Mediu, Românie!

 

Nici n-ai unde să suni, toţi se ascund,

Eşti prizonierul neamurilor proaste.

La Primărie? Eşti prea rupt în fund!

La Minister? Te bate la trei coaste!

 

Nici o instanţă nu te bagă-n seamă,

Nici nu exişti, tu, cetăţean de rând,

Ţesutul societăţii se destramă,

Iar statul e doar un vampir flămând.

 

Tu nu mai ştii ce-i aia „trai decent”.

În beznă stai, te speli cu apă rece.

Mai cald e-afară ca-n apartament,

Exterminaţi sântem, din zece-n zece.

 

Îmi beau cafeaua trist şi gînditor,

Nu mai fumez, dar viciul tot mă muşcă.

Regret profund că sânt doar scriitor

Aş da stiloul astăzi pe o puşcă.

 

Aprind o lumînare şi mă văd

În casa scundă, a copilăriei,

Cînd vijelia-n pomi făcea prăpăd,

Dar îngeri zdraveni ţineau piept urgiei.

 

Însă atunci era după război

Rănită era ţara, şi datoare –

Acum, ea este pradă la strigoi

Şi sclava unei Mafii-ngrozitoare.

 

Am dat lumina, gazele şi apa

Pe mîna unor mercenari străini.

Zic că-s prieteni, dar ne sapă groapa

Scot bani din piatră seacă şi din spini.

 

Nu ne putem gospodări în viaţă?

Ajuns-am un popor de retardaţi?

Atunci e clar: scuipaţi-ne în faţă!

Ne place să fim viermi? Să fim călcaţi!

 

Umilitoare e această stare,

Să nu mai ai nimic în ţara ta,

Să vezi cum ultima redută moare

Şi să te rogi de moarte să te ia.

 

Eu vă invidiez, amici plecaţi

În altă lume, unde e lumină.

Acolo sînteţi, toţi, surori şi fraţi

Şi beţi nectar, nu apă cu rugină.

 

V-a luat la vreme Dumnezeu la cer,

Eu văd în asta, poate, o răsplată,

El v-a ferit de acest timp mizer,

Cînd ţara noastră e crucificată.

 

Cînd lumea plînge-n pumni şi n-are bani

Nici de mîncare, sau medicamente,

În timp ce politrucii talibani

Fac şi desfac Guverne, Parlamente.

 

E un dezastru grav şi general,

Mai jos de-atîta chiar că nu se poate.

Mai bine-n groapă decît la canal

Şi cred că doar războiul mondial

Ne poate vindeca de laşitate!

Niculae Sitcai

Absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir - Breaza (1965) Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie - București (1971) Doctor în Medicină (1981) Medic primar ATI (1990) Sef Secție Anestezie-Terapie Intensivă la Specialised Clinics Center - Kuwait (2006)