În lume-au existat în fiece moment războaie,
Iar fiecare din beligeranți consideră a fi partea cea bună,
Și luptă îndrăcit, chiar dacă victime au curs șiroaie,
Și vrajba se escaladează-n ascensiunea ei nebună.
De fiecare data însă, există și al treilea personaj,
Care profită de-amândoi, și cu muniție îi tot alimentează,
Fiindcă puterea își sporește fără a face mult tapaj,
Și-ar fi în pierdere dacă războiul, dintr-o dată, încetează.
Aceștia-s lorzii fără scrupul care profită de război,
Să-și împlinească interesele ar trece pe cadavre,
De peste-un sfert de veac lorzii războiului la noi,
Sunt ceia din UDMR, ei acționează, nu stau la palavre,
Ei nu vând armament, aceștia vând muniție,
Căci tunurile-oricât de tari, sunt moarte dacă n-au obuze,
Așa că licitează, recte negociază, pentru-orice achiziție,
Fiind comercianți de conștiințe, nimeni n-o să-i acuze.
Până la ultima strigare, nu știi de partea cui e potul,
Să țină cota ridicată, negociază pe ascuns, la sânge,
Cu ambii opozanți. Cât despre consecințe ”cotul și pișcotul”,
Pentru că părțile mânjite n-au cum și nici de ce se pânge.
Iredentiști, șovini, antisemiți, pe nimeni nu interesează,
Au luat din 89 o poză de aristocrați emancipați echilibrați,
Dar echilibrul lor era o mască, tenacitatea îi trădează,
De-atac la intersul national, afront cu care-s identificați.
Toți sar în sus de amintești ceva de Mareșalul Antonescu,
Dar se închină la statuia lui Vas, căsăpitorul de evrei,
Clamează c-au avut o “regiune autonomă”, de la Ceaușescu,
Cu numele, căci securiști erau și printre ei.
Au început prin a revendica pământurile grofilor,
Și mai ales pădurile, ca să chelească munții noștrii,
Cu drujba, sărăcind și aerul ce-l respira acest popor,
Și noi le-am dat tot ce-au cerut, ba chiar mai mult, ca proștii.
Ne-am amăgit că ne aliniem astfel principiilor europene,
Și că-nțelegerea cetățeniei românești îi va pătrunde,
Dar ei au cultivat șantajul în aria politicii dâmbovițene.
Sporind în privilegii crase…dar până când și până unde?
