La bilanțul (parastasul) de 100 de zile, s-au mâncat minciunele cu rahat. (după Spartakus)

”Proasta lui Dragnea nambăr oan”, cum îi zic cârcotașii

Docilei doamne prim-ministru,” duamna de mămăligă”

Sau “doamna gafă”, câte nu i-au mai zis, pe net, posnașii,

Menite ca s-atingă atât,cât doar să usture, dar să nu frigă.

 

Ei bine, ea și numai dumneaei, putea să iasă la televizor,

Senină, nedezmeticită ,parcă direct ar fi picat din lună,

Pentru bilanțul (parastasul) de o sută de zile, înșirând de zor

Câte putea să mai însăileze minciună la minciună.

 

Nu știu dacă doamna VeVe-a reușit să numere până la sută

Sau alții-au numărat și pentru ea, și au trimis-o la Antena 3,

Când s-a împlinit sorocul, dar sigură că pesediștii o ascultă,

Și-a încercat să ne explice că noi o ducem boierește, (spusa ei),



Dar suntem tulburați din cauza influențelor masonice, astrale

Și megaspațiale, încât simțim cum că o ducem tot mai prost.

În sănătate, la 1 martie anul acesta, au crescut salariile

Dar medicii și asistentele fac grevă, fiindcă au ieșit din post.

 

Explică Paviana, dar jurnaliștii nu se-ncumetă s-arăte fluturașii

De salarii, atât din sănătate cât și din educație,care le pomeniră,

Pe care le-au postat cu ghiotura, pe Facebook, cârcotașii

Să vadă lumea cum o prim-sinistră minte cum respiră.

 

Totuți, a ciripit stângaci, cu vocea parcă feciorească:

Nu putem vorbi decât de creșteri, nu de reduceri salariale”.

 Carevasăzică ea ar vrea și de reduceri salariale , să vorbească

Dar nu-i dă voie Guru ăla cu mustață, altfel ar fi de jale!

 

Că nu putea, săraca Viorica, să spună adevărul “care este”

Însă clipea așa de des, să-ți atragă atenția, cât i-e de teamă,

Încât dacă asculți mai bine prestația ei de poveste

Toată împletitura de minciună dintr-o data se destramă.

 

Dragnea o ține tare-n clenci, nu știu ce ce-o are la mână,

Fiindcă îi tremură bărbia ascuțită atuncea când îl vede,

Dac-ar demisiona, funcția ei la PSD nicicum n-o să rămână,

Iohanis nu mai poate, a patra oară, în Dragnea a se-ncrede.


 

Niculae Sitcai

Absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir - Breaza (1965) Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie - București (1971) Doctor în Medicină (1981) Medic primar ATI (1990) Sef Secție Anestezie-Terapie Intensivă la Specialised Clinics Center - Kuwait (2006)