În țara mea simt că n-am aer.

În țara mea simt că n-am aer,

Că nu respir curat și sincer ,

Mă-ntrebi de ce de-acasă am plecat:

Să mă sufoc astfel aș fi un fraer,

Nu mai vreau aer viciat!

Oare e mult sau e puțin ce cer?

 

De ai un job privat ești socotit nemernic,

Din naștere născut ca infractor,

Genetic ești evazionist,

Deci apriori ești cotat netrebnic,

În felu-acesta cum să mai resist?

Că nu e lumea mea, e lumea lor.

Eu vreau o lume să primesc respect

Nu să-l cerșesc mereu

Cu avocați prin tribunale,

Să îmi justific fiece aspect,

Și să mă înglodez în protocoale,

Ce-mi dovedesc că eu nu mai sunt eu.

Statul acesta mă înebunește,

Deși am fost întreg la cap,

Și-am încercat să fiu civilizat

În tot ce fac el mă tot hărțuiește-

Ce viață e să fii înfricoșat?

La fiece ghișeu e un satrap.

Cum Dumnezeu să n-ai crize de nervi,

Când vezi , unii pe alții cum se vând,

Delațiunea-i autoapărare,

Totu-i în ceață, nu poți să observi

Din care parte-i o amenințare,

Dacă urmezi la abator și când.

Ce cetățean, cu drepturile mele?

Ce liberate la cuvânt?

Cu toții spun că bine e să taci.

Dar clipele tăcerii-s tot mai grele

Când tot ești agresat și nu ai ce să faci,

Deși atâtea variante sunt.

Increderea-ntre noi este în criză,

Te îndoiești de tot, chiar și de sine,

Te-ajută ei cu vești contradictorii,

Televizorul să ți-l scoți din priză,

Să bagi în mama măsi oratorii,

Și lumea să ți-o iei în cap îți vine.

Poate și-n alte țări este la fel,

Hoție, și corupti și-nșelăciune,

Dar eu să fiu la mine-acasă

Ținta bătăii lor de joc la portofel,

Cum să admit zicând că nu îmi pasă?

Mă iau de tur și îmi fac vânt în lume.

 

 

Niculae Sitcai

Absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir - Breaza (1965) Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie - București (1971) Doctor în Medicină (1981) Medic primar ATI (1990) Sef Secție Anestezie-Terapie Intensivă la Specialised Clinics Center - Kuwait (2006)