Hoțul care strigă “hoții!”,n-alergă pe stradă,
Aleargă la televizor, lumea să îl vadă,
El este “vinovat-acuzator”, cu spume reci la gură
Nu e de la alergare, ci e numai de la ură.
E-o temă anumită(!) pe care cel vădit acuză,
Pentru a-și trage pe colac ce a mai rămas din spuză,
După ce-a fost prins el furând, o parte din jar,
Să și-l însușească chiar la propriul său grătar.
Justiția e oarbă, dar pare-a fi și mută,
Așa că cetățeanul numai pe hoț l-ascultă,
Când el destăinuiește cu lux de amănunte,
Cum de la trupul țării unu-a furat un munte.
Și face asta numai să nu se vadă ce
A dat și el cu ”jula”, să nu se judece,
Cu cât delațiunea ce-o face e mai mare,
Cu-atâta mai departe este de închisoare.
Face audiență, rămâne și cu prada,
Că doar nu a vorbit organelor degeaba,
Și nu e vorba numai de “tunul” cel banal,
E vorba până și de… furtul intelectual.
Pentru asta-avem o doamnă, Emilia Șercan,
L-a demascat pe Ponta, și pe-un alt barosan,
Oprea zis “interesul național”- și atuncea imediat
A fost și este „dovedită” cum că la teză-a plagiat.
Vedem în țara noastră un fenomen ciudat,
Chair acela ce acuză trebuiește cercetat !
“Cine se scuză se acuză”.”Cine spune ăla este”
Dacă furtul e endemic, și delațiunea este.
Și atuncea procurorii, nu mă vreau în pielea lor,
Au în faza cercetării și ce vor și ce nu vor,
Dacă au de unde-alege, toată lumea speculează:
“Instituțiile de forță în politică dictează.”
