Fiindcă se prăbușește, programul PSD vrea miting de susținere.

Fiindcă se prăbușește programul PSD vrea miting de susținere

Dacă susținerea trebuie afișată-n stradă,

Programul PSD de guvernare mai dă încă-o dovadă,

De slăbiciune, ceea ce mi se pare normal,

Pentru că tot a fost contrafăcut în timp real.

 

Fiindcă din diferitele pretinse cauze iluzorii,

Au tot umblat la termeni, și la termene, comandatorii,

Și au schimbat miniștrii, jumate de guvern în nouă luni,

De parc-aveau de unde scoate, din mânecă, alții mai buni.

 

Problema PSD e dispariția fibrei de elită de-altă dată,

Doar alterarea ideologiei mi se pare vinovată,

De când cu uniunea-aceea socialisto-liberală,

A dispărut social-democrația de la forma ei reală.

 

Stângiștii luau măsuri de dreapta, și liberalii măsuri populiste,

Fiindcă decidenții proveneau din FSN, însă pe alte liste,

S-au înțeles numai să prăduiască împreună,

Că-i mai ușor țara să o devalidezi, dacă ești mână-n mână.

 

Reforma PSD-istă s-a petrecut profund,

Așa încât, paradoxal, nici pesediștii nu mai sunt,

Ultimul e Tudose, și le-a fost tare greu de l-au găsit,

Căci vechea școală-a calmului mămos cu el s-a isprăvit.

 

Partidul a fost invadat și transfuzat cu noi concepții,

Dragnea venind de la PD, și atrăgând în jur inepții,

Elita de la vârf a parvenit din PRM, clonțoșii lui Vadim,

După delirul paranoic putem să îi descoperim.

 

Tudose este ultimul social-democrat pur-sânge,

Dar se sufocă, fiindcă la erori partidul îl constrânge,

Căci marea masă în partid sunt doar non-entități interesate

Strict de profit financiar și de scos bani din tot și toate,

 

Aceștia nici nu conștientizează clar efectele a ce vorbesc,

Pentru că una spun în față și alta-n dos gândesc,

Hulesc răstindu-se la partenerii europeni, dar le vor banii

Din care dacă  mai dispar, nu i-au luat, i-au devorat guzganii.

 

Liderii de la vârf, cei mai vocali, și-au derivat identitatea,

Din iraționalitate, ce le confirmă autenticitatea,

Cei din a doua linie nu au măcar IQ-ul (cel politic) necesar,

Asigură doar numărul de voturi, dar ce-au votat nu au habar.

 

Ca să previzionăm “cum oare se va termina?”pare ușor,

În lipsa unei competiții electorale, nimeni nu stă în calea lor,

PSD-ul își va asuma tot mai deschis toxicitatea-n fața tuturor,

Adică un partid naționalist și extremist conservator.

 

Propagandistic anti-UE și anti-SUA, un fel de Totul pentru Țară 2,

Un PRM-deluxe, sau poate unul chiar viril-legionaroid de soi,

Asta doar dacă Ponta și suporterii or să se miște cu talent

Și dacă ALDE va începe să devieze-n mod inteligent.

 

Schimbarea va veni, dar va fi lentă și sigur dureroasă,

Nu vor să o accelereze, pentru că doar de furturi lor le pasă,

Deși aleargă singur, e prima asumare de înfrângere pe pistă,

Căci trebuie să facă miting, ca să arate că există.


Niculae Sitcai

Absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir - Breaza (1965) Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie - București (1971) Doctor în Medicină (1981) Medic primar ATI (1990) Sef Secție Anestezie-Terapie Intensivă la Specialised Clinics Center - Kuwait (2006)