Eternul țap ispășitor.

Caprelor le place țapul, e amantul ideal

Nu măgarul, boul sau berbecul, tot rumegător

Nu s-ar potrivi genetic, darămite sexual.

Concluziv, ne place țapul: Țapul cel ispașitor.

 

Iar noi suntem precum o turmă rătăcită,

De oi, stând capră la partidul ce ne…tunde,

Și așteptăm cu mitea încă răvășită,

Ca să ne scoată vinovatul, de oriunde.

 

Atâta-ncât tocmai obsesia de a găsi vreunul,

Este mai importantă chiar decât mâncarea,

Că pentru rumegat nu-i de folos ceaunul,

Și la cultură ni-i suficientă lumânarea.

 

Unul dacă-l găsesc , vor liniști întreaga turmă,

Ce-a rumegat blajin nutrețul propagandei,

Împinși de behăielile televizate către urnă,

Doar în speranța încheierii transhumanței.

 

Ori de câte ori a fost nevoie de-o supapă,

De refulare-n încordarea socială,

Căutarea țapului ispășitor avea să-nceapă,

Să îl belim la televiziunea națională.

 

Au începul cu Victor Atanasie Stanculescu

Singurul vinovat de morți la Revoluție,

Și astfel zâmbetul i s-a lărgit lui Iliescu,

Să poată să-și aroge o nouă Constituție.

 

Iar următorul țap cu cioc pe-atuncea virtual,

Că ne-a pus cioc la toți cu un fular de firmă,

Năstase, fost ispășitor pentru-al corupției carnaval,

Cum în rechizitoriu procurorii chiar afirmă.

 

Iar mai apoi l-au scos ca unic torționar,

Și vinovat de-acele crime comuniste,

Pe Vișinescu, un schelet octaenar,

Iar ceilalți criminali au fost scoși de pe liste.

 

Au mai ramas încă nerezolvati hortistii

Căci zice-se că cică era stare de război,

Dar la Joseni fac tabără pe față extremiștii,

Că e democrație pe-aicea pe la noi.

 

Ce să ne mai mirăm, ca muta la pendulă,

Partide extremiste avem și-n nația română,

Iar pe ecrane-s prezentate cu chip de tarantulă,

Că ele-s vinovate că bunăstarea se amână.

 

 

 

 

 

Niculae Sitcai

Absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir - Breaza (1965) Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie - București (1971) Doctor în Medicină (1981) Medic primar ATI (1990) Sef Secție Anestezie-Terapie Intensivă la Specialised Clinics Center - Kuwait (2006)