Doi elefanți se balansau,
Pe o pârghie de putere,
Ca două pupeze triste erau,
Dar aruncând cu trompele fiere…
Unul mai tânăr, mai bine făcut,
Zice c-al doilea-i dus cu pluta,
Pe celălalt tare-n colț l-a durut,
Și nu l-a amețit deruta.
În spațiul public se împungeau,
Cât balansoarul să-l răstoarne,
Vorbe de-ocară își aruncau,
În cap lăturile să-și toarne.
Cel mai puternic rostește de sus,
Când din balans s-a înălțat,
A trâmbițat tot ce avea de spus,
Cât pe poziție a stat.
Dar în balans unu-i sus, altu-i jos,
Până poziția se schimbă,
Celălalt vine apoi furtunos,
Să verse ce-a dospit pe limbă.
O ține într-una ca pe-o poezie
Că avăzut el un stat paralel,
Și forțe oculte din umbră să-l ție,
Cu instituții desprinse din el.
Asta repetă mereu obsedant,
Că are legitimitate,
Și primul este de fel arogant,
Cu statul paralel în spate.
În balansoar cine-i jos urcă iar,
Cu fraze noi de acuma dotat,
Și-aruncă iarăți cu gaz peste jar,
Spunând că celălalt e obsedat.
Că obsedații doar spurcă arena,
Și loc pentru ei în politică nu e,
Atât, PSD-ului să îi țină trena,
Sub hohot de râsete ce-au umplut UE.
Aceasta nu-i sfadă și nici bătaie,
Este doar atât, o bătaie de joc,
În timp ce guvernul o face de oaie,
Și chiar nici o miză nu e la mijloc.
Doi elefanți sunt și asta rămân,
Că vin noi alegeri iar soarta e clară,
Nimica nu schimbă poporul român,
Cât Dragnea dictează, Călin e pe-afară.
Și nu înțelege doar cine-i novice,
Nimic la alegeri nu se va schimba,
Ce unul se tânguie, altul ce zice,
E doar un balans ce stă-ntr-o balama.
