Din miez de vrajbă-am fost oare făcuți?

Poți crede că shimbările planetei

Duc spre o viață bună pentru toți?

O-ntoarcere din cumpenele terei

Către origini să o vezi mai poți?

 

Valorile cele adevărate

Care-au clădit și încă mai contează

Familie, relații și dreptate

De spaimă-n suflete se camuflează.

 

De spaima cui? A valului de ură,

Și de impuneri zis fundamentale,

Minți rărăcite-alături de scriptură

Globalizănd descreerări globale.

 

Îmi zici să nu mă-ngrijorez când văd

Cum se destramă buna cuviință,

Cum omenirea merge îndărăt,

Dinspre cunoaștere spre neștiință.

 

Că timpu-acela care-a fost prezis

Că va aduce-n sine numai bine,

Profetul nu a consemnat precis

Cum va veni și oare pentru cine?

 

Până atunci mult sânge va mai curge,

Și multe suflete-nrobite-n răzbunare,

Credințele înalte, demiurge,

Vor reclădi când totul va dispare.

 

E Siria o piatră de-ncercare?

Crimeea o ambiție prostească?

Ucraina o revanșă zdrobitoare?

Ura începe ură să rodească.

 

Revanșă și teroare și jihad,

In numele democrației vrem război

Principiile libertății cad

Sinucigașii beți se cred eroi.

 

E joasă speța ce trăiește-n noi,

De nu găsim o cale de-mpăcare,

Și nu ne împăcăm nici noi cu noi

Vrând s-adunăm puteri cu disperare.

 

Făcând din puritate un gunoi…

Nici Domnul cred că nu e mulțumit,

Privirea o va-ntoarce de la noi,

Din ce ne-a dat, văzând ce a ieșit.

 

Aud comanda:” La umăr arm!”

Soră și frate stau față în față,

Ea demonstrant și el jandarm,

Poate să-i dea cu spray în față?

 

Solicitării s-a răspuns cu violență,

Femei, copii, bătrâni, nu mai contează,

Nu va fi timp de penitență,

Pentru ce ce dreptatea violeză.

 

Multă neliniște s-a strîns în piept

Chiar și-n tăcere ea s-aude,

Nu mai cedează cine e deștept,

Nici cel cu mințile zălude.

 

Este o încleștare subterană,

De divergențe care se ciocnesc,

Nu mai e loc de rugăciuni în strană

Ipocriziu și minciuna când se contopesc.

 

Niculae Sitcai

Absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir - Breaza (1965) Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie - București (1971) Doctor în Medicină (1981) Medic primar ATI (1990) Sef Secție Anestezie-Terapie Intensivă la Specialised Clinics Center - Kuwait (2006)