Din greșeală în greșeală spre victoria lor finală!

Tot ce astăzi se întâmplă e numai consecința implacabilă

A lașității noastre demobilizante, de cârtiță care se-ascunde

În arealul său călduț. Sperând numai că vremea e stabilă,

Și nu o să înceapă ploaia, torențială, locșorul să-l inunde.

 

Ne mulțumim în continuare cu ”las-că merge și așa”,

Asta până ni se înfundă, abia atunci zvâcnim din inerție,

Dând vina pe orice, oricine, nu că noi am ”fi luat leapșa”,

Și-apoi, după înjurături, ne cufundăm la loc în letargie.

 

Dar lașitatea nu e singulară, ea este una colectivă,

“Să-și vadă fiecare de trebușoara lui!” “Ce te privește?”

Ades se zice. Pasivitatea pare o atitudine protectivă

Până furtuna economică îți ia acoperișul, cât ai zice“pește”!

 

Vedem hoți la Tel Drumul mare, vedem criminali în serie

Omorând bolnavi, vedem tâlhari defrișând pădurile,

Și ciorditori din burunarul public pe care legea nu îi sperie,

Dar ne refugiem în tihna noastră, închizând ochii și gurile.

 

Scuze se pot găsi fără efort mental, la juma-de preț pe OLX,

“Sunt ocupat”,”nu știu de-astea”,”am alte probleme, am copii”,

“E prea târziu” doar pentru c-ai trecut puțin peste prefix,

Însă înțepenești, și trup și suflet, la televizor pănă în nopți târzii.

 

Timpul nu mai curge cum curgea de mult, și nu mai iartă,

A doua șansă nu există, pentru iresponsabilitate vom plăti,

Și noi și copii și nepoții. Sabia dreptății taie, ea nu ceartă.

Atuncea orice scuză, explicație, regret, tardiv va fi.

 

În spatele fierărui individ, vedem doar interesul, nu gândirea,

“Ce urmărește, ce câștigă, cine îl plătește?” „E suspect !

De ce iese în față? Face pe deșteptul!” Asta-i nemulțumirea,

Nu acceptăm că altul este mai dotat, sub orișice aspect.

 

Din lașitate nu realizăm că a ne asuma greșelile, este firesc,

Dacă n-o facem, este calea ticăloșirii noastre inerente,

Sărim cu gura imediat dacă ceilalți din jur greșesc,

Dar când este greșeala noastră, o trecem la “expediente”.

 

Căci a greși este uman, dar a nu recunoaște este jignitor,

Ipocrizia trebuie înlăturată, dacă greșeala nu-i cu rea credință,

Căci asumarea ei e o eliberare, numai așa n-o repetăm în viitor,

Iar față de grețeala celuilalt să dovedim doar bunăcuviință.

 

În loc s-alegem între două șanse bune, coabităm cu răul cel mai mic,

Findc-am greșit cu toții stând la căldurică: “fie ce-o fi, nu-mi pasă”

Când trebuia să mergem la alegeri, nici nu ne deranjam un pic,

Așa vedem că a ieșit ce dinainte era limpede că o să iasă.

 

Democrația-n țara asta, șchioapă cum e ea, este sub asediu,

Din cauza noastră, o greșeală ce trebuie recunoscută,

Și asumată. Căci evitarea ei pe viitor e singurul remediu,

Să prindă glas și energie totă suflarea aceasta mută.

 

Fiindcă democrația autentică “e liberală sau nu e”

Socialismul democratic, iar prescurtat social-democrația,

Este o contradicție în termeni, de-aceea-i zice “ciuma roșie”

Promite tot ce vezi în vise și-ți dă în schimb autocrația.

 

Niculae Sitcai

Absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir - Breaza (1965) Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie - București (1971) Doctor în Medicină (1981) Medic primar ATI (1990) Sef Secție Anestezie-Terapie Intensivă la Specialised Clinics Center - Kuwait (2006)