Capitolul 26. Despre dragoste (continuare)

«Pentru a te căsători trebuie să ai un martor;

ca la un accident sau la un duel.» Coluche

Ea – Dragostea este ca focul, daca n-o întreții se stinge.

El – Pe flacără, cârnatul se arde, pe jar se perpelește până mustește, de-ți e mai mare pofta!

 

Ea – Să prețuiești mai mult dragostea care ți se oferă decât una pe care trebuie  s-o cucerești.

El – Da, pe prima poți să o prețuiești, a doua este de neprețuit!

 

Ea – Dragostea are doi dusmani …” Indiferența”, care ucie lent și „Deziluzia” care ucide dintr-o dată.

El  – Ba chiar trei… „ Gelozia!”ba te ucide, ba te-ntărâtă.

 

Ea – Dragostea înseamnă să înțelegi fără explicații, să crezi fără dovezi, să auzi fără cuvinte, să vezi fără pleoapele deschise, să simți fară atingeri…

El – Și să te iubești fără partener?!…Sau un partener fără…dacă toate sunt “fără”!

 

Ea – Dragostea este un joc ciudat…sau castigă amândoi, sau amândoi pierd.

El – Regula este ca la casino, când ai intrat în câstig oprește-te și pleacă, altfel vei pierde totul și vei rămâne și dezbrăcat!

 

Ea – Femeile nu sunt relative în dragoste. Ele sunt absolute.

El – Și absolutul este relativ…damite dragostea feminina.. Cât ai benzină, motorul merge fără rateuri, absolut lin, dar când s-a terminat benzina, se oprește brusc.

 

Ea – Să fii îndrăgostită de persoana care nu trebuia,este cea mai grea formă de singuratate.

El – Pai, dacă ai bătul la uși străine.

 

Ea – O dragoste nebună trece repede. Dragostea a doi nebuni, niciodată!

El – Binențeles, transformă casa în ospiciu…mult mai bine decât în închisoare!

 

Ea – Nici gradul ridicat de inteligență, nici imaginația bogată, nici măcar amândouă la un loc, nu produc geniul. Dragostea, dragostea, dragostea…aceasta este sufletul geniului.
El –  Nebunia este numitorul comun al geniului și dragostei, ambele refuză dogma.

 

Ea – Nu există eșec în dragoste.Odată ce ai iubit pe cineva și i-ai arătat dragostea ta,înseamnă că deja ai reușit.

El – Ai reușit sa îmbârligi un „suflețel”

 

Ea – Cele mai profunde relații sunt cele care sunt complicat de trăit.

El – Adică pe furate.

 

Ea –  Există anumite fantezii, de care nici măcar nu ai habar…până în momentul în care intri în sintonie cu mintea potrivită.

El – Adică pâna intră el…în sintonie.

 

Ea – În dragoste, prostia și geniul se întrepătrund aproape mistic de inexplicabil.

El – La orizontală toate înălțimile se reduc…la fel extremele.

 

Ea – Ca să iubesti pe cineva nu-ți trebuie nici bani, nici timp, îți trebuie numai inimă.

El – O inima gata de orice sacrificiu sau suferință…sau amandouă.

 

Ea – Dragostea este ceva simplu : doi și aceeași  bataie a inimii, doua tăceri care, în sfârșit, și-au gasit cuvintele.

El – Ce simplu ar fi să fie atât de simplu! Această sincronizare poate fi un singur moment de reverberație …sau poate sa nu fie niciodată!

 

Ea-  Atunci când te îndrăgostești , îti pierzi identitatea, pe care o regasești  însă , în celălalt.

El – Dacă o mai recunoști, dacă nu, e furt de identitate!

 

Ea – ( citând din O. Paler) Dragostea este înțelepciunea nebunului și nebunia înțeleptului.

El – Din punctul lui de vedere, din punctul tău este o nebunie înțeleaptă.

 

Ea –Domnule, dragostea asta și e! O nebunie asumată , care, dacă nu te scoate din minti, degeaba e!

El – Și totusi ea îți face ordine în simțurile răvașite de iubire.

 

Ea – În dragoste , prostia și geniul se întrepătrund aproape mistic de inexplicabil.

El –Unde este minte multă este și prostie multă…de aceea oamenii geniali se îndragostesc ca proștii.

 

Ea – La început, toate gândurile aparțin dragostei. Mai tărziu, toată dragostea aparține gândurilor.

El – Cu cât amâni acest mai târziu, cu atât mai bine. Căzând pe gânduri, când este să cazi la pat te întrebi “De ce?”.

 

Ea – Oricine se îndrăgostește,caută piesele lipsă din el însuși.

El – Dumnezeu ne-a dat un suflet întreg, lipsurile ni le-am produs singuri prin dăruiri inepte și lupte fără sens.

 

Ea – Dragostea pe care nu o arăți devine singuratatea pe care o meriți.

El – Pentru asta nu trebuie să-ți pui poalele-n cap, trebuie să-ți pui capul în poalele lui.

 

Ea – Poți să te simți străin în casa ta , dar nu în povestea ta de dragoste.

El – Păi tocmai de asta vii acasă cu un buchet de flori sau un cadou când te simți cu musca pe căciulă: doar ești vizitator.

 

Ea – Uneori, din dragoste, dăm dreptate celui ce nu are și tot din dragoste ne facem bucățelele inegale, dăruind-o pe cea mai mare celui care promite mai puțin.

El – Promite mai puțin pentru că la baza dărniciei tale stă munca lui.

 

Ea – Dragostea înseamnă să înțelegi fără explicații, să crezi fără dovezi, să auzi fără cuvinte, să simți fără atingeri, să vezi cu ochii închiși.

El – Toate fără…tine…că te-ai dăruit complet.

 

Ea –Eu cred că dragostea nu-i oarbă! E doar indiferentă la defecte!

El – O indiferență  sinucigașă! Tu  știi că el  e brutal dar te atrage bărbația, apoi plângi că ai fost abuzată…Și mai apoi, frumusețea se espompează progresiv,  facând ca defectele să prevaleze.

 

Ea – Nu îmi pasă dacă mă îndrăgostesc de diavol, atâta timp cât mă iubește, cum își iubește iadul.

El – Dacă-ți place cum te perpelește…

 

Ea – Uneori stau și mă întreb dacă dragostea pentru tine merită atâta luptă…apoi mă uit la tine și sunt gata de razboi.

El – Și dăi și luptă…și luptă și dăi! Iar eu ce sunt, victimă colaterală?

 

Ea –Dragostea nebună este pasiunea singură, fără angajament. Dragostea nebună devine dragoste pasională, pe măsură ce intimitatea se construiește între cei doi. Fără dezvoltarea intimității, dragostea pasională se pierde rapid în nisipurile mișcătoare ale timpului.

El – Înțeleg că, până nu bagi cheia în contat, și o sucești la punctul de intimitate, nu pornește motorul  pasiunii, se descarcă bateria și nu mai pornește nici la manivelă. Deci demarolul trebuie să percuteze de la primul contact .

 

Ea – Fie că este triumful imaginației asupra rațiunii, fie că este drogul suprem, nebunie împărtășită sau darul zeilor,dragostea te înființează ca om. Iubești,deci exiști!

El – Înțelepciunea românului zicea că dragostea dimpotrivă, face din om neom!

 

Ea – Dragostea pentru a fi adevărată nu trebuie să fie extraordinară…trebuie să nu fie obositoare.

El – Și asta nu depinde de suflu ci de suflet.

 

Ea – Dragostea imatură spune: „Te iubesc pentru că am nevoie de tine”.Dragostea matură spune: „Am nevoie de tine pentru că te iubesc.”

El – Dragostea răscoaptă spune : “Te-am iubit cât am avut nevoie de tine.”

 

Ea – În dragoste, între durere și plăcere este o linie foarte subțire!

El – Dacă nu le simți pe amândouă cu aceeași  intensitate, nu meriți  niciuna.

 

Ea – Am scos măștile și m-am arătat lumii și dragostei mele așa cum sunt eu, cu adevărat. Cu timiditățile mele, cu slăbiciunile mele. Cu frumusețile pe care le port în mine și cu adevărurile în care cred nesmintit. Cu vinile asumate din trecut și cu iertările mele bolnave pe care le duc cu mine.

El – Dacă acum te demaști, dând măștile jos, vei mai fi aceeași făptură de care el s-a îndrăgostit? Sau mergi la impas?

 

Ea – Dragostea este un joc ciudat…sau câstigă amândoi, sau amândoi pierd.

El – El pierde banii, dar câștigă un trofeu…ea pierde timpul dar  câștigă potul.

 

Ea – Nu trebuie să ai un motiv să intri în viața cuiva, îndrăgostindu-te. Se întâmplă pur și simplu! Te atrage blândețea sufletului,te atrage căldura inimii și vorbele ce te alină în clipele grele,când crezi că totul s-a năruit și ești la pământ, fără puterea de a te ridica. Cât de mult contează o mână care să te ajute să te ridici!

El – Și când te vei ridica, vei căuta calea de a-l copleși

 

 

Capitolul 26: Despre dragoste (continuare)

Ea – Dragostea este singura decepție programată, singura nenorocire previzibilă, pe care o vrei mereu și mereu.

El – Dezamăgirile schimbă omul: îi deschid ochii și îi închid inima, așa că la un moment dat nu-ți mai trebuie dragostea.

 

Ea – Dragostea? Universul redus la două stele copulative…

El – În timpul și pe durata strălucirii lor.

 

Ea – Eu  cred că două persoane pot fi cu inimile conectate, nu conteaza ce fac, cine sunt, unde trăiesc. Nu exista granițe sau bariere  dacă două persoane sunt destinate să fie împreună. Asta-i puterea dragostei.

El – Destinul este o imaginație menită să scuze efectul implacabil al  întâmplării.

 

Ea –Dragostea este o ființa sălbatică. Dacă încercăm să o ținem în frâu, ne poate devora.

El – Pentru că sunt puțini dresori profesioniști…dar și ei riscă!

 

Ea – Dragostea cu mine costă. Un număr de zile petrecute împreună,un grad de încredere, o doză de răsfăț, o urmă de gelozie, o suită de săruturi, un lung șir de îmbrățișări. Cam atât costă dragostea mea!

El – Cam mult dragă, cererea este mare…oferta limitată!

 

Ea- În definitiv, ce e dragostea decât o taina pe care o ascund îndrăgostiții și o poartă în umbră, de frica luminii?

El: De frica lumii! Asta până la majorat, …mai târziu nici nu mai sting lumina.

 

Ea –  (citând din Antoine de Saint-Exupery) – Nu confunda dragostea cu delirul posesiei, care aduce cea mai cruntă suferință. Căci, în ciuda placerii comune, nu dragosta te face să suferi, ci instinctul proprietații, care este tocmai contrariul dragostei.

El – Dar când iubești ceva ce nici nu-ți poți imagina că l-ai putea măcar atinge ce este? Nebunie, isterie? Iar femeii nu-i poți sustrage instinctul posesiei, niciodată: bărbatul meu, casa mea, copilul meu, cățelul și purcelul…

 

Ea – Dragostea, sau cum vreti voi să o numiti, se face în general în doi..dacă noi absentăm, de ce avem pretenția să nu fim înlocuite? Femeia poate cuceri și aprinde dorința unui bărbat cu o singura privire, atingere, gest..este puterea fiecaruia din noi! Învață bărbatul să te iubească și va fi numai al tău!

El – Doar că voi nu știți că obijnuința este, paradoxal, cea mai sigură formă de absență: dacă ești plecată fizic, te dorește, dacă ești căzută în rutină, dorește ceva prospăt.

 

Ea-  Atunci când te îndrăgostești , îți pierzi identitatea, pe care o regăsești  însă, în celălalt.

El:  Iar pierderea ține de la 7 zile la 7 ani, între timp tot incerci să recuperezi ce mai poți salva, pe felii…

 

Ea- Să-ți spun ce este dragostea adevarată. E credința oarbă, umilința fără preget , supunere desăvârșită, încredere și dăruire împotriva ta însuți, împotriva întregii lumi. Dragostea adevarată înseamnă să-ți dai inima și sufletul întreg celui care, poate, nu va ști ce să facă cu ele…

El – Sau,câteodată, nu va ști cum să scape de ele..riscul  asumat orbește?

 

Ea – Iubește ce vrea inima ta, nu ce văd ochii tăi, fără să-ți pese ce spun sau gândesc ceilalți. Aceasta este dragostea ta, nu a lor!

El – Și dacă-și bagă nasul sau bârfa…reteaza-le!

 

Ea – Uneori stau și mă întreb dacă dragostea merită atâta luptă…apoi mă uit la tine și sunt gata de război.

El – Și dăi și luptă…și luptă și dăi!

 

Ea –  Într-o zi, va aparea în viața ta un om care te va ridica pâna la cer și, în loc să te lase să cazi, va face tot ce-i stă în putință pentru a te menține deasupra răutații lumii. Asta se numeste dragoste.

El – Asta până obosește. Cand te va așterne jos, vezi să nu rămâi cu capul în nori.

 

Ea – Reușita în dragoste nu însemna a găsi omul potrivit, ci a fi omul potrivit..

El – Este exact același lucru, privit invers…problema în compatibilitate este cine ți-o potrivește..

 

Ea – Greșelile par mari acolo unde …dragostea este mică.

El – Și invers, par mici când dragostea este mare.

 

Ea – Dragostea e lupta dintre doua trupuri, din care, de multe ori, nu iese nici un învingator.

El – Nu-i mai bine tantric? Cel putin nu ține nimeni scorul.

 

Ea – Să investim cu aceeasi credință în fiecare nouă dragoste, pentru că trecutul nu prezice viitorul.

El – Dacă trecutul nu ți-a consumat credibilitatea!

 

Ea – (citândul ep Wojcech Wiercioch) – Exista lucruri mai importante decât dragostea – dar fără dragoste n-au nicio valoare.

El – Eu cred că dragostea de viața ajunge să dea valoare lucrurilor și faptelor.

 

Ea – Dragostea este o boală fară de care nu ești sănatos.

El – Deci de asta creste morbiditatea masculină.

 

Ea – ( citând din Henry Miller) -Singurul lucru de care nu ne săturam în viața este dragostea . Și e singurul lucru din care nu dăruim niciodată destul.

El- Pentru că este așa usoară că ni se face imediat foame…

 

Ea – Înțelege că dragostea și reușitele marețe, implică riscuri mărețe.

El – Înțeleg că  în aceste cazuri nu exista riscuri mărunte…viața sau banii!

Capitolul 26. Despre dragoste

Motto: „ Dragostea și reușitele mărețe implică și riscuri mărețe”

                                                          Dalai Lama

Ea –  Dragostea este singurul loc de pe pământ, unde merită să emigrezi definitiv…

El –  Doar că trebuie să ai chemare.

 

Ea –  Dragostea la prima vedere ,este întotdeauna oarbă…

El –  Și rămâne așa până dimineața…Ziceai că azi te-ai îndrăgostit de trei ori.

 

Ea – Există dragoste la prima vedere. Dar trebuie să te prindă cu ochii minții larg deschiși, pentru a observa și nu ochii sufletului, pentru a brodi scenarii. Recunoașterea spontană între doi oameni e posibilă, doar dacă amândoi știu ce sunt și ce vor. Dacă nu, dragostea la prima vedere e doar atracție fizică plus imaginație și speranță în exces.

El – Adică atunci când doi oameni recunosc spontan, că le-a venit ceasul  să unească sacul cu peticul și să scape de gaura prin care se scurg toate speranțele spre falimentul lor moral.

 

Ea – O fi dragostea oarbă, dar știe foarte bine unde să puna mâinile!

El – Păi altfel cum ar nimeri?

 

Ea – (parafrazând după Andreea Văduva) Cine a spus că dragostea e oarbă, mare dreptate a avut. Dar şi din „orbirea” asta îţi mai revii uneori. Nu că ai vrea, ci pentru că, tot sorbindu-i amărăciunea, îţi pică acel văl negru de pe retină. Şi când reîncepi să vezi, de cele mai multe ori e cam târziu să mai repari ceva. Să te repari pe tine. Dar supravieţuieşti.

El – Dragostea e oarbă pentru tine, pentru el este numai chioara, ca să mai aibă un ochi pentru viitorul care, trece grațios, pe celălalt trotuar, pe tocuri de 12 centimetrii.

 

Ea – Facem repetiții toată viața pentu marele spectacol al dragostei adevărate,iar atunci când suntem față în față cu ea,uităm toate replicile.

El – Stângăciile, bâlbele, lapsusurile și împleticeala dau savoarea acestui spectacol.

 

Ea – Poate că dragostea este așa, ca un loc de relaxare, care să te ferească de furtună…ea există să-ți dea confort, să te țină caldă…când te întorci în tine însăți.

El – De ce să te țină caldă? Mai bine fierbinte…asta te scutește de prea multe așteptări din preludiu.

 

Ea – Dragostea este ca spinul, nu îl simți prea tare când intră, dar te doare cumplit când îl smulgi cu sila.

El – De ce să-l smulgi cu sila? Lasă-l că dacă nu e compatibil, va fi eliminat ca un corp străin, dacă însă corespunde, va prinde rădăcini, tulpini și va înflori în interiorul tău.

 

Ea – Vreau să te văd, să îți cunosc vocea, dragoste adevărată. Să te recunosc când
vii pentru prima oară aproape. Să îți cunosc felul în care îți înalți călcâiul, felul în care piciorul tău atinge pământul. Să îți simt suflarea…

El – Caută în tine imaginea ei și astfel o vei recunoaște.

 

Ea – Dragostea constă în a fi idioți împreună.

El – Urmare a unui proces de fixație unul asupra celuilalt, pe o idee  fixă…

Ea – Dragostea este o capitulare necondiționată. Dacă vrei să ajungi la armistițiu, încep condițiile. Odată cu condițiile de armistițiu, apar defectele. Și…trebuie să fii concesiv.
Să accepți că nimeni nu poate fi perfect.

 

El – Și după aceea..ce? Contractul prenupțial? Când ajungi la armistițiu, lupta  încetează, deci și iubirea.

 

Ea – (citând din Osho) – Dragostea este o floare atat de delicată încât n-o poti obliga sa fie nemuritoare.

El – In schimb poate fi otrăvitoare…sau chiar carnivoră.

 

Ea – Dragostea este și dependență, este și cunoaștere, și mai ales, este sens și înființare.
Dragostea te înființează ca om.

El – Și te desfințează ca ființă liberă și rațională. Cum ai spus, întâi este cunoștere, adică o cunoști (nu prea bine), apoi vine dependența, adică te stăpânește ea pe tine și astfel te înființează ca om (de casă), adică te înființezi acasă la oră fixă.

 

Ea – (citând din Kahlil Gibran) E o greșeală să credem că dragostea vine după o lungă prietenie, și o curtare perseverentă. Dragostea e născută dintr-o afinitate a sufletelor, iar dacă aceasta afinitate nu se creează instantaneu, într-o clipă, ea nu se va creea în ani și nici în generații.

El – Totuși, iubirea este prietenia care a luat foc…înprietenirea fiind doar un pretext, fără afinitate neexistând.

 

Ea – Rețeta dragostei = endorfine+ testosteron+ dopamină+ oxitocină+ norepinefrină + phenyethylamină.

El – Bombă incendiară…Dacă o experimentezi te ridică atât de sus încât după scurt timp ți se taie respirația, inima fibrilează, aripile cad și te prăbușești în hău…trebuie înante de a experimenta să ai pe cineva care n-a băut acest cocktail, să poată să te prindă în brațe și să te resusciteze.

 

Ea – Simpatia formează prietenia. Dar în dragoste există un fel de antipatie, de dragoste opusă. Fiecare tinde să fie celălalt și împreună fac un întreg.

El – Aceasta este cauza transformării dragostei în ură după despărțire…întregul se destramă suferind.

 

Ea – Am pus eternitatea în calendar, în dreptul zilei  în care te-am văzut.

El – Dar nu știi dacă a pus-o și el!

 

Ea – Câteodată dragostea este efemeră, altădată este profundă și răbdătoare. Important este să nu o lași niciodată să treacă pe lângă tine.

El – Ce te faci cu o dragoste la doi grădinari?

 

Ea- Nu exista povești de dragoste simple. Dacă sunt simple, nu sunt de dragoste!

El – Da, pentru că în dragoste trebuie să fie și o parte feminină care să complice lucrurile.

 

Ea – Dacă iubești un om doar pentru că e alături de tine zi și noapte, atunci nu e dragoste.
E deprindere. E dependență. În dragoste nu e vorba de distanță. Este vorba de direcție.

El – Dragostea este energie, deci este ondulatorie, cele două unde pot fi perfect paralele și să fie unidirecționale, deci nu se vor intersecta niciodată, însemnând că se vor stinge entropic. Dacă undele sunt sinergice, dar defazate, ele se vor întâlni periodic și vor genera scintilații de iubire, ceea ce anulează entropia negativă. În punctele nodale, ele se reîncarcă.

 

 

Capitolul 25 – Cum și de ce iubesc femeile (continuare)

Ea – Te iertam pentru că te iubeam.

El – Greșit, mă iertai pentru ca sa fim chit!

 

Ea – (parafrazându-l pe Nichita Stănescu) – Eu iubesc cu dragostea ochiului pentru ochiul sau geamăn, cu dragostea mâinii pentru cealaltă mână, cu dragostea gândurilor pentru cuvintele în care se scufundă intocmai.

El – Ochii nu au dragoste, au simpatie unul pentru celalalt pentru că se completeaza  în vederea binoculară. Mâinile se completează în mângâierea fundurilor. Cuvintele se completează pentru a transpune gândul în idee. Deci iubirea provine din completare  reciprocă.-

 

Ea – Am avut de când mă știu apucatura asta: să mă adâncesc atât de mult în iubire, încât să uit de mine.  Nu știu a proceda altfel.

El – Bine, bine, și când ți-ai adus aminte că trebuie să ieși ca neîntinată pentru urmatoarea adâncire?

 

Ea – Când iubești puternic găsești întotdeauna ceva nou în persoana iubită.

El – De exemplu ultima operație estetică secretă.

 

Ea –  Tot ce știu despre mine…esti TU!

El –  Restul  este : nu știu, nu am fost eu, nu-mi amintesc…lasa-mă-n pace!

 

Ea – Când iubești pe cineva, îl iei în întregime, cu toate legăturile, cu toate obligațiile lui, tecutul și prezentul. Iei totul sau nimic!

El – Orbește, pentru că de aflat le afli pe parcurs.

 

Ea –Îl  iubeam nu pentru cum dansa cu îngerii mei, doar pentru felul în care vocea lui îmi liniștea demonii.

El – Vocea lui? Nu altceva?

 

Ea – (după Maica Tereza) Nu contează  cât de mult dăruim, ci câtă iubire punem în dăruire!

El – Inclusiv când te dăruiești pe tine însăti.

 

Ea – Cel ce iubește fără condiții, nu impune nici o limită libertății sale și nici libertății altcuiva.

El – Dar să-și cunoască propriile limite.

 

Ea – Mi-ai spus, în sfârșit, că mă iubești! Nu s-a cutremurat pământul, dar s-a cutremurat sufletul. De așteptare, de neliniște, iar mai apoi de o imensă plenitudine.
                     El – Dacă-ți spuneam de la început, nu mă credeai …sau mă credeai psiho!

 

Ea – Am avut norocul să aflu că dragostea este un adevăr absolut, într-o viață în care totul este relativ. Iubesc și eu!

El – Pentru că este adevărul tău…până îl împărtășești. Atunci devine și el relativ la celălalt.

 

Ea – Dacă n-ar fi iubirea, m-aș teme de viață!

El – Deci iubirea îți dă curajul vieții?

 

Ea – Te-am vrut pentru că raționalul atât de adictiv, mă înebunește. Pentru că am vrut iraționalul, o nebunie frumoasă, pentru că am vrut să expediez tot abstractul înțelegerilor mele, într-o pasiune viscerală. Pentru că știu că nevoia de a te avea acolo, lipit de mintea mea, m-a preocupat atât de mult, încât am uitat tot ce știu.Și…vreau să uit!

El – E simplu…stârnește furtuna hormonală și adaugă o sticlă de vin….in vino veritas!

 

Ea – Sintagma ”nimeni nu-i perfect” ne oblojește compromisurile și ni le face suportabile, în vreme ce ”oricum nu găsești pe altcineva mai bun” ne justifică inerțiile. Și-atunci ne căutăm cu tot dinadinsul un surogat de iubire.

El – El surogatul rămâne după ce ai băut caimacul fierbinte.

 

Ea – Credem într-o iubire completă,așa cum ne dorim cu toții, dar, uneori, nu mai avem puterea să căutăm sau măcar să așteptăm. Și-atunci ne mulțumim cu jumătăți de măsură, cu sferturi de viață, cu resturi de orgasm, cu firimituri de bucurie în doi. Și-atunci se face trist și se face zadarnic, în jur, și în noi.

El – Ai țintit prea sus și te-ai oprit la jumătate, atăt ai dat, atăt ai primit. Vorbele nu fac decat să distanțeze sufletele, pe măsura numarului lor.

 

Ea – Dacă vrei pe cineva pentru frumusețea sa, nu e iubire, e dorință. Dacă vrei pe cineva pentru inteligența sa, nu e iubire, e admirație. Dacă vrei pe cineva pentru că are o situație foarte bună, nu e iubire, e interes. Dacă vrei pe cineva și nu știi de ce, asta e iubire.

El – “De ce?” este întrebarea care omoară orice. Nu ți-o pune singură!

 

Ea – Iubindu-te am crezut că te-am citit…în schimb, tu ai fost cel care mi-ai scris în interior toate acele cuvinte de iubire…

El – Și tu le-ai recitat impecabil…pentru că rolul ți-a picat mănusă!

 

Ea – Iubesc  pentru că sunt constientă că pentru acest lucru unic suntem pe pământ… a nu iubi este o infirmitate…

El – …așa cum este frigiditatea. Dar cred ca nu există frigiditate, există  doar    alegeri proaste.

 

Ea – Nimeni și nimic nu poate opri un suflet care visează…E ca și cum ai încerca să oprești soarele să răsară, vântul să bată, norii să fugă…

El – Lasă sufletul să viseze liber, dar nu lăsa ca asta să ți se urce la cap…cu creerul nu-i de glumit!

 

Ea – Alege să iubești…apoi iubește ce ai ales !

El – Dacă ar fi pe alese, ar fi bine. Dar mă tem că alegerea nu este decât pentru femei…Dumnezeu i-a spus lui Adam: alege-ți femeia! Eva a avut două variante, să aleagă porunca Domnului sau ispita șarpelui.

 

Ea – Dacă ochii ar avea voce, ai înțelege mai ușor iubirea.

El – Nu e nevoie, ochii oricum exprimă mai convingător decât vorbele schioape. Privirea pătrunde adânc, străfulgerând, pe când vorbele intră pe o urcehe și ies pe cealaltă.

 

Ea – În viață alegerile fine te costă scump…

El – Pentru gusturi rafinate trebuie să ai tu valoare!

 

Ea – În iubire întâi învață regulile jocului, apoi joacă mai bine decât celălalt!

El – Doar că ai grije de la ce profesor le-ai învațat, s-ar putea ca să nu se potriveasca… curicula.

 

Ea -Îmi  las sufletul să se desprindă de mine și îl pun în palmele tale, să se deschidă în tine…

El –  …voi avea grije de el…cu toată atenția să nu-l strivească patimile mele.

 

Ea – Nu frumusețea ne face să iubim, ci iubirea ne face să vedem frumusețea…

El – Mai ales acolo unde nu e! Atâtea frumuseți umblă cu bărbați hidoși…și invers!

 

Ea – Prin lumina iubirii, prin gingașia sufletului tău, ia-mi sufletul în palme, dezvelește-l  și du-l  în cer…du-mă departe de lumea deslănțuită în care, uneori, mă pierd…

El – Dacă se poate ridica la cer…poate fi un demon pe care-l vezi tu înger.

 

Ea – O noapte frumoasă este o noapte cu lecții pe care vrei să le recapitulezi …

El – Repetându-le își pierd magia…Perversiunile pot devein obijnuință.

 

Ea – Nu confunda tăcerea mea cu o absența…e numai o vibratie pe care vreau să o simți.

El – Dacă te vei lipi de pieptul meu, fi sigură ca o voi simți, prin telepatie e mai greu.

 

Ea – Persoana care te iubeste nu te dă niciodată pentru câteva ore de somn seara și refuză să doarmă până când nu adormi tu…

El – Ca să nu auzi ce vorbește în somn…

 

Ea – Persona care te iubeste îți poartă grija la orice mișcare și mai ales își lasă la o parte orgoliul pentru tine…

El – Orgoliul da, demnitatea nu!

 

Ea – Te simt, dar îmi lipsești…Te am în suflet dar mi-e dor…Te strâng în brațe deși nu te ating… Traiești în mine mocnit…În vise, stele-ți așez în palme și buzele-ți sărut oftând…Mă porti pe brațele sufletului într-o lume de basm unde-i doar iubire..

El – Știam eu…basme!.

 

Ea – Am renăscut doar pentru tine, când nu mai credeam că pot renaște, prin vraja zâmbetului tău. Oricând îmi va fi greu am să-l privesc ca să țin la mine-n suflet chipul și iubirea unui cuget.

El – Puterea unui zâmbet…sau zâmbetul unei puteri?!

 

Ea – Câte dintre noi au avut curajul să iubească cu adevarat pe cineva, fără să se gândească la nici o regulă materială sau socială, la orice prejudecată, la orice rațiune…

El – E bine că te întrebi, pentru că nu este o problemă de curaj, ci de înfrânare.

 

Ea – Iubirea este acea amintire plăcuă care îți rămâne pentru întreaga viață…fi fericită că ai avut ocazia să iubești pentru că acea clipă era totul pentru tine…

El – Pe cât este de unică aceasta experiența, pe atât este de rară, pentru că lumea este plină de falsuri.

 

Ea – Oare chiar poți descrie în cuvinte tot ceea ce simți atunci când iubești? Sigur, nu…vorba trece, scrisul se șterge, cuvintele se uită…numai sentimentul este singurul care rămâne peste trecerea timpului.

El – Și astfel mori de ciudă …nu poti descrie fetelor la o cafea ce s-a întâmplat cu tine.

 

Ea – Dacă mă vezi  în unul din gândurile tale, îmbrățișează-mă fiindcă îmi lipsești.

El – Dacă nu , nu!

 

Ea – Îndragostiții nu se întâlnesc cândva, undeva…ei trăiesc unul în celalalt…de la început.

El – Mai exact el în ea, că așa-i de când lumea!

 

Ea – M-au ridicat brațele tale la jumătatea distanței dintre extaz și agonie. Sunt încă acolo. Culeg în palme particule de oxigen și …le înghit în sec.

El – Am aflat și eu acum că între extaz și agonie , oxigenul este lichefiat.

 

Ea – O femeie care iubește, iartă. Dar o femeie care iartă prea mult încetează să mai iubească.

El – Acesta este paradoxul  iertarii. Ce e mult, strică!

 

Ea – Iubesc persoanele care-și amintesc lucrurile mărunte, detaliile, gesturile frugare…

El – Lucrurile mari și le amintesc toți nătăfleții…

 

Ea –  Am desenat cerul în culorile buzelor tale și, egoistă cum sunt, nu am lăsat nici o palmă de zâmbet altora, am vrut tot cerul pentru mine…

El –  Noroc că încă pot zâmbi …

 

Ea –  Ne potriveam, dar …ne-mpotriveam..

El –  …conform îndărătniciei proverbial romanești…”nu se lasă Florica, nu se lasă, nu vez cum se-ncontrează?”

 

Ea- În iubire chimia este atât de puternică încât aprinde atât interiorul romantic cât și pe cel animalic, deopotrivă.

El – Luată din două părți de flăcări, mintea n-are ce face și se ascunde în răceala ei.

 

Ea – Orice om pe care nu pot să-l iubesc este pentru mine,un izvor de adâncă tristețe.
Orice om pe care l-am iubit și nu pot să-l mai iubesc, înseamnă pentru mine, un pas spre moarte.

El – Poate că nici nu se mai merită…dar nici jertfa ta nu e meritată.

 

Ea – (parafrazându-l pe Liviu Rebreanu) – Nu te iubesc pentru că mă iubești, te iubesc pentru că te iubesc și pentru asta îți mulțumesc din suflet.

El – Numai din suflet…nu-i  deajuns!

 

Ea – Cand iubirea vine pe neașteptate și bate la fereastra ta, aleargă ș las-o să intre, dar mai întâi închide ușa rațiunii…

El –   Dar și fereastra…rațiunea este destul de șireată să vină pe acolo!

 

Ea – Eu,cea mai curajoasă dintre femeile lumii mă tem, din nou, să iubesc? Eu, cea mai dependentă de dragoste dintre locuitorii planetei, îmi port cu demnitate sevrajul! Îmi pedepsesc dorința să stea încătușată sub coaste. Și aștept, cu lașitate, un semn de dragoste mare, ca să pot să iubesc și eu fără teamă. Sau măcar un semn de iubire mică. Sau măcar un semn. O batere firavă de pleoape. Un suspin. Un gând. Ceva.

El – Chiar ești ca un arc încordat la maxim…

 

Capitolul 25: Cum și de ce iubesc femeile.

                                                            Motto:” Frumusețea unei femei nu stă în felul în care arată

                                                                         ci în felul în care iubește”

Ea – Femeile iubesc copleșitor sau nu iubesc deloc.

El – Și dacă mă simt copleșit, trebuie să iau o pauză…singur la mare!

 

Ea – Femeile care iubesc obsesiv sunt împovărate de teamă: teama de singurătate, teama de a nu fi demne de iubire, teama de a fi ignorate, abandonate sau distruse.

El – Probabil că au mai pățit-o.

 

Ea – Drumul până la tine iubite, are o singură măsură: se străbate doar cu sufletul la gură.

El – Și se sfrârșește cu resuscitare “gură la gură”.

 

Ea – O femeie poate iubi atât de mult,de parcă niciodată nu va pleca.Dar, într-o zi, poate pleca în așa fel, de parcă nu a iubit nicicând.

El – Femeile sunt devoratoare de iubire…când termină consumația se ridică și pleacă fără să achite nota de plată…asta cade în sarcina bărbatului!

 

Ea – Nu iubim chipuri, ci mimica lor și furtuna pe care ne-o lasă în suflete!

El – Unii oameni creează propriile furtuni, apoi se supără că plouă…

 

Ea – (citând din Cella Serghi ) Dragostea mea nu-i rătăcire, nici zigzag de încântare supremă și disperare fără fund. Iubesc cum respir: egal, iremediabil și pentru totdeauna.

El – În dragoste,dacă nu simți că-ți pierzi mințile, înseamnă că-ți pierzi timpul.

 

Ea – (citând din Zina Zen ) – Dacă nu m-ai iubi, aș ști. M-aș simți și albă și neagră, și gri. Dacă nu m-ai iubi, aș fi și n-aș fi. Și-ntr-o zi aș muri.

El – Într-o zi…murim. Dar înaintea noastră mor, rănd pe rănd, poftele care au dat consistența trăirilor. Ultima care te lasă e înfiorătoare, pentru că întâi și întâi te face de mai multe ori de râs.

 

Ea – Nu frumusețea decide pe cine să iubim, ci iubirea pe cine să considerăm frumos!

El – De aceea atât de multe femei  frumoase iau bărbati urâți și burtoși? Pentru ei  aveți considerente speciale: au valoare, sau valori,  dragii de ei!

 

Ea – De atunci am avut-o în minte atât de limpede, încât făceam tot ce  pofteam cu ea.
Îi puteam schimba culoarea ochilor, o îmbrăcam potrivit vârstei și împrejurărilor,cântam duete de dragoste. Astăzi știu că nu a fost o nălucire, ci o mare iubire.

El – Mare, dar năucitoare…și ai rămas năucă!

 

Ea – Indiferent de câte ori vei iubi,n-ai să iubești niciodată la fel.

El – Pentru că și femeile sunt unicate.

 

Ea – Am ajuns să-ți miros suspinele, să simt inima cum se strânge la zâbetul acela în colțul gurii, să-ți devorez găndurile în lipsa prezenței tale, să-mi întind surâsul peste trupul tău de ciudă ca poți înțelege…

El – Chiar așa ai ajuns…?

 

Ea – Un sărut legal nu este la fel de valoros ca un sărut furat.

El – Și nici la fel de gustos.

 

Ea –  Se iubeau! Și…nu mai știu dacă ce auzeau erau secundele care treceau sau frunzele care cădeau.

El –  Nici una nici alta…doar inimile care băteau și fluturii ce fluturau…

 

Ea – Pentru ca, vezi tu, timpul nu vindeca nimic…sunt doar eu in jurul rănilor care mă pun la zid în fața oamenilor… Am realizat cine sunt, ce sunt…am realizat unde este locul meu…departe de voi…un exponat simpatic, dar contagios.

El – Lumea nu-i o vitrină, nici tu un exponat…dar contagioasă da. Mă poți înbolnăvi …de iubire, de nervi, de dorinți,de neputinți…

 

Ea – Tu eşti acea dorinţă care mă duce de fiecare dată… unde totul este întrerupt, unde sufletele noastre s-au retras…spălându-se de păcate! Nu știu cum aș putea scăpa de ceea ce suntem acum…

El – Simplu, păcătuind in nou, ca să aveți ce să spălați.

 

Ea – În fiecare zi îmi spun că nu îl pot iubi mai mult și în fiecare zi descopăr în mine, mai multă dragoste pentru el. Ce pot să fac cu fericirea mea? Cum pot s-o păstrez?

El – Fericirea se consumă, nu se păstrează, pentru că este perisabilă.

 

Ea – Nu mă tem de lupi pentru că se sperie de foc, nu mă tem de urs că dacă mă prefac moartă, pleacă,  dar mă tem de fluturi: par mici și drăgălași, dar dacă îi simți în stomac ai încurcat-o!

El – Dar despre cei care-ți flutură în creeri, ce zici? Primii se elibereaza pe jos și nu-i știe nimeni.  Ceilalti se îngrămădesc să–ți zboare pe gură și te face de toată beleaua.

 

Ea – Nu pot să-ți spun cine ești și nici cine ai vrea să fii. Pot doar să te iubesc așa cum ești!

El – Acum, că de mâine începem schimbarea.

 

Ea – Arta de a  iubi aparține sufletului. Iubirea m-a eliberat de temeri și rețineri, de condiționări  și nesiguranță, de nefericire și tristețe…nu mai conteaza prețul  plătit.

El – Adică te-a făcut din om neom…în nici un caz înger!

 

Ea – Îți vei păstra partenerul îndrăgostit, atâta timp cât îl vei păstra îndrăgostit de cel care devine când este cu tine.

El – Da, dar lui îi poate trece să fie indrăgostit de propria imagine deformată.

 

Ea –  Păcatul este prea dulce ca să-i spui nu!

El – Păi n-ar fi alt păcat, să refuzi darul de la Dumnezeu…sau de la diavol?

 

Ea – Urăște-mă, dacă de iubit nu ai fost în stare.

El – Bine, atunci hai să o facem cu ură!

 

Ea – Poți să-l iubești , fără să-l cunoști. Mai greu e după.

El – Chestiune de perspicacitate sau de intuiție.

 

Ea – Unul dintre cele mai frumoase lucruri în viață este să iubesti pe cineva care te înțelege fără a fi nevoie să-i  explici nimic.

El – Da pentru că tu întotdeauna te încurci în explicații…

 

Ea – Totdeauna să lupți pentru ce iubești și dacă vezi că nu are rost, totdeauna este timp să o iei de la capăt.

El – Este timp…până la un timp.

 

Ea – Cine va voi să-ți stea aproape, se va cuibari între cutele sufletului tău.

El – Dacă s-a zbârcit și a făcut cute. Daca nu , sufletul tău rămâne neted și lunecos.

 

Ea  – Gasește pe cineva care să iubească mai mult sufletul tău decât corpul tau.

El – Dar nu înainte de patruzeci de ani! Hormonii nu ascultă de suflet.

 

Ea – Daca nu ai iubire, să nu lași niciuodată să moară în tine dorința de a o întalni…

El – Nu trebuie s-o recunoști tu, te va recunoaște ea.

Capitolul 24: Ce este iubirea (continuare)

Ea – Să faci totul până la capăt, să dai totul fără masură și să iubești fără nici o rezervă…iată nebunia!

El – Și tot așa până rămâne sufletul gol și bun de lepădat…Nu există numai un pic de nebunie, nebunie cu jumătate de măsură, cum nu se poate spune despre o femeie “e jumătate rezolvată”, ori e ori nu e, și o doare capul.

 

Ea – A iubi pe cineva nu înseamnă numai să faci dragoste…A iubi înseamnă să-i rămâi aproape atunci când  nimeni nu o face, s-o înțelegi atunci când nimeni nu o înțelege, să ai încredere în ea atunci când nici măcar ea nu mai are.

El – Mai exact să nu lași asternutul  gol dimineața!

 

Ea – Iubirile cele mai mari, sunt tocmai cele de care te îndoiești cel mai mult.

El – Nu încape îndoială!

 

Ea – Ai grije pe cine iubești, s-ar putea să iubești toată viața o ,,umbră,!

El – Când  răsare soarele, apare ,,umbra,, când se lasă întunericul, ,, umbra,, dispare… are si el casa și masa lui…

 

Ea – În viață nu primul iubit contează, ci ultimul. Primul îți va zbuciuma marea, ultimul o va   liniști.

El – Dar nu-l pune sa scoata la mal toate corabiile de vise ce s-au înecat pe marea zbuciu mată.

 

Ea – O iubire sinceră vine doar din inima. Ea se simte, se transmite, nu se scrie…

El – Nici pe cer nici pe hârtie!

 

Ea – Multi dintre noi iubim în amintire sau în imaginație. În fața este mai complicat.

El –  Păi, întoarce-te cu spatele!

 

Ea – Ești bogat dacă-ți dăruiești iubirea în mod necondiționat. Altfel,ești un simplu cerșetor!

El – Sau un bun actor..

 

Ea – Iubirea adevarată izvorește din atracția irezistibilă față de partener, care este chimiotactică…dar ea nu presupune nici o tactică si nu suportă nici o strategie.

El – Corect, la inceput a fost chimie, apoi a fost fizică…acum este matematică: imi creezi numai probleme!

 

Ea – Iubirea trăiește din dorinți și se hrănește cu minciuni.

El – De aceea este de genul feminin: o iubire, două iubiri…

 

Ea – Că prima iubire nu se poate uita și rămâne pentru totdeauna în altarul inimii, nu e doar un simplu clișeu ! …Și nu se poate uita nu pentru că e vorba de primul sărut, de primii fiori ai îndrăgostirii… nu se poate uita și te însoțește pe drumul vieții pentru că e iubirea în care ți-ai pus tot sufletul și e iubirea în care dăruiești fără rezerve! Asta cred ca o face atât de specială.

El – E focul în care inima se călește și mintea se păcălește.

 

Ea – Prima iubire e omul la care va rămâne pentru veșnicie o bucată din inima ta, de care nimeni , niciodată nu se va putea bucura, nici măcar marea sa dragoste pe care o întâlnește la un moment dat pe cale.

El – Prima dragoste este feciorelnică, marea dragoste este vicioasa.

 

Ea – A iubi fără iubire este ca și cum ai trăi fără trăiri…

El – Adică fals și uz de fals.

 

Ea – Diferența dintre „a-ți plăcea”,”a fi îndrăgostit”și „a iubi”este aceeași ca între , „acum”,”pentru o vreme” și „totdeauna”.

El – Doar că între toate trei poate există o tranziție…ireversibilă.

 

Ea – Unul dintre cele mai frumoase lucruri în viața este să iubești pe cineva care te ințelege fără a fi nevoie sa-i  explici nimic.

El – Da pentru că tu întotdeauna te încurci în explicații…

 

Ea – Iubește ce vrea inima ta, nu ce văd ochii tăi, fără să-ți pese ce spun sau gâandesc  ceilalți. Aceasta este dragostea ta , nu a lor!

El – Și dacă-și bagă nasul sau bârfa…retează-le!

 

Ea -Pledez pentru urmarea iubirii până vă arde pieptul și vi-l face scrum. Lăsați caii verzi ai imaginației să alerge liberi. Asta fac ei cel mai bine. Nu lăsati intrebarea “Ce-ar fi fost …dacă?”, să vă umple nopțile!

El – Bine, bine,dar chiar răspunsurile la acestă întrebare sunt imaginative…și pot aduce herghelii de alți cai verzi…sau albaștrii..sau..

 

Ea – Iubirea este un act al inteligenței. Numai al inteligenței. Prostul nu poate iubi.

El – Nu poate dar știe să se prefacă.

 

Ea – În fiecare seară îi spunea, în gând, cât de mult o iubește. Și…știa că îngerul ei…îl aude.

El –  Mai exact el își spunea…sieși.  Îngerul său auzea și transmitea îngerului ei păzitor,  la un pahar de vorbă.

 

Ea – Iubirea nu este despre ceea ce ne spunem unul celuilalt, ci despre ceea ce își spun inimile noastre, chiar și atunci când trupurile nu conviețuiesc sub același acoperiș.

El – Deci tot în târg, cominicarea este nemijlocită.

 

Ea – Ne iubim pentru că ne potrivim sau ne potrivim pentru că ne iubim?

El – Pentru că anumite părți din noi se potrivesc când ne iubim…

 

Ea – Ai înțelege dacă ți-aș cere să ne izolăm în beciul inimii mele, fiindcă nu suport cum își întind copacii…degetele…spre tine?

El – Facem cum spui…nu vreau să fac nici un efort de înțelegere.

 

Ea- Marile iubiri nu sunt acelea pe care le alegem, ci acelea care ne aleg pe noi.

El – Da! …dintotdeauna dreptul la alegere îl are femeia …chiar dacă alege să facă primul pas sau alege să accepte pasul făcut de el…

 

Ea – Știi ce înseamnă să iubești? Să-l aduci pe celălalt în tine,să-l transferi din afară…înăuntru.

El – Pe oricare intrare!?!

 

Ea – „Am incredere in tine” mi se pare mult mai important decat ” Te iubesc” Pentru că nu mereu poți avea încredere în persoana pe care-o iubești… Dar mereu vei iubi persoana in care ai încredere…

El – Încrederea este un fel de credit nerambursabil fără dobândă și fără avans. Câteodată poate deveni …neperformant! Dacă ai inima mare, treci la pierderi!

 

Ea – Nu ai nimic de pierdut atunci când ai găsit acel ceva pentru care merită să pierzi tot.

El – Numai când nu ai nimic de pierdut merită să pierzi tot…mielul blând suge de la două oi.

 

Ea –  Nu uita că întotdeauna primim iubirea pe care credem ca o merităm. Crează-ți în minte imaginea cu iubirea pe care o doresti, și decide-te să începi să o construieși: acum.

El –  Imaginează-ți-o ca și când ar fi ceva palpabil, simte-i textura, mirosul, forma, privește-i culoarea și decide-te… de la cine să începi să o ceri…niciodată nu se va potrivi!

 

Ea – ( citând din Elinor Glyn) Iubirea este strălucirea care preschimbă praful vieții cotidiene într-o ceața aurie…

El – …prin care nu vezi nici la doi pași în față.

 

Ea – Prin iubire, zeii îți devin prieteni, iar demonii , servitori.

El – Ca să-ți deschidă larg ușile către păcat.

 

Ea – A iubi înseamnă a contempla.Va veni ora când nu vei mai cere nimic.Nici buzele, nici zâmbetul, nici brațul drăgăstos, nici răsuflarea prezenței sale. Îți va fi de ajuns ca ea să existe!

El – Da, dar nu oriunde, numai alături!

 

Ea – Dacă iubești cu adevărat o femeie, chiar și făra să o atingi, înflorește-o!

El – Ca s-o înflorești  trebuie s-o uzi…deci trebuie să ai lichidități!

 

Ea – (citând din Octavian Paler) Caut mereu un drum între naivitatea de a iubi totul și nenorocirea de a nu iubi nimic.

El – Acela nu este drum, este un labirint.

 

Ea – Ca să iubesti pe cineva nu-ți trebuie nici bani, nici timp, îți trebuie numai inimă.

El – O inimă gata de orice sacrificiu sau suferință…sau amândouă.

 

Ea – Iubirea unește, nu destramă. Iubirea iartă, nu judecă. Iubirea dăinuie, nu piere.

El – Iubirea angelică. Dar nu uita că și diavolul a fost cândva înger. Iar păcatul a apărut cănd iubirea a ajuns la mâna femeii.

 

Ea – Chiar şi cel mai încăpățânat dintre noi se apleacă sub greutatea iubirii. Şi…totuşi,iubirea e uşoară ca o adiere de vânt.

El – Ușoară dar copleșitoare…elasticitatea simțurilor și flexibilitatea dorințelor dau rezistența, nu rigiditatea minții.

 

 

Capitolul 24 – Ce este iubirea (continuare)

Ea –  A iubi însemnă a trăi viața celuilalt…

El – Adică românește: ai mânca zilele…secundă cu secundă…

 

Ea – Iubirea depinde de puterea numărului DOI și de forța cuvântului NOI.

El – Magia numărului doi este aceea că uneori unu cu unu fac tot unu, altădată fac trei, patru…cât vor ei.

 

Ea – Iubirea nu ne rănește…ne rănesc cei care nu știu să iubească…

El – Nepotrivire de caracter sau…de organ.

 

Ea – Iubirea este un drog. Sau te omoară sau îți dă cea mai grozavă senzatie din viața ta.

El – …sau dependența ori sevrajul…sau înălțarea ori decăderea…

 

Ea – Iubirea nu înseamnă decât descoperirea noastră în alții și plăcerea recunoașterii.

El – În toți ai fost aceeași…sau povestea cu oglinzile venețiene?

 

Ea –Îndrăgostiții au religia lor. Singurul lor crez este iubirea.

El – Pe pământ sunt multe religii dar Domnul este unic și ne îndeamnă să ne iubim aproapele…depinde de cine ne apropiem.

 

Ea  – Cine spune c-a iubi e o clipă trecătoare, nicidată nu va ști că din dragoste se moare.

El – Dar după tine câti or fi murit…ai ținut socoteala?

 

Ea –  Fă în așa fel încât dorința de a a iubi să fie mai mare decât teama de a suferi.

El – Dacă n-ar fi fost așa, toate femeile ar fi rămas virgine.

 

Ea –  Întotdeauna bărbatul  va iubi femeia care-l inspiră să iubească!

El – Asta se numește chimiotaxie….cel mai puternic afrodiziac!

 

Ea – Iubirea nu se poate măsura dar poți s-o dăruiești fără măsură.

El – Ce este volatil are spațiu incomensurabil de evaporare. Vezi la urmă ce se sedimen tează!

 

Ea –Iubirile nu se mărturisesc când e pea târziu ori când sunt amenințate.

El – Marturisirile sunt numai în fața duhovnicului… între iubiți acestea se dovedesc, nu se mărturisec.

 

Ea – De ce nu au iubirile aroma de eternitate? Pentru că punem în ele o cantitate din ce in ce mai mica de suflet.

El – La inceput chiar au, dar dupa ce se duce abureala, aceasta dispare cum si ciorba se sleieste.

 

Ea – Locul iubirii nu e în cap, nici în emoție, dorință sau percepție. Locul iubirii e în inima.

El – Acolo o poziționează  romanticii ca să-și ascundă pierderea  minții. În inimă este sufletul care îsuflețește tot fizicul. Iubirea este o stare de spirit, adică este o beție spirituală care afectează grav sănătatea mentală.

 

Ea – A iubi însemna a învăța melodiile din sufletul celuilalt , pentru a i le cânta atunci când el le uită.

El – Da ce…ești,, memory stick,,? Dacă le-a uitat însemnă că nu-s ale lui… a facut karaoke! Fals și uz de fals.

 

Ea – Persoana iubită este ca o ciocolată…nu vrei s-o împarți cu nimeni!

El – Totusi, decât o acritură singur, mai bine o ciocolată cu prietenii!

 

Ea – Cel mai scump lucru pe care ți-l poate dărui omul care te iubeste este chiar timpul său.

El – Corect, de aceea se spune că femeia se hrăneste cu zilele bărbatului.

 

Ea – Iubirea are două tăișuri-unul care te ridică pe cele mai înalte culmi, altul care te aruncă în brațele hăului.

El – Iar tu trebuie să fii flexibilă și elastică…poate faci Pilates să te menții în formă.

 

Ea – Realitatea este că trebuie să tolerăm contradicțiile și incompatibilitațile iubirii…

El – Contradicțiile sunt positive pentru că știm, contrariile se atrag. Incompatibilitațile fac iubirea să se stingă, deci nu avem de ce să le tolerăm!

 

Ea – Iubirea  aia bolnavă care te consumă încetul cu încetul este aceea când persoana respectivă devine o dependență  și te simți într-un continuu sevraj atunci când nu vorbiți…când dorul îți răvășește sufletul, deși ați vorbit acum câteva minute…

El – Pentru că vorbele nu au nici un efect la nivel hormonal…furtuna contină!

 

Ea – Știe să foloseasca o strategie în iubire doar cine nu este îndrăgostit.

El – O strategie proastă este mai bună decât nici o strategie!

 

Ea – Iubirea nu stăpânește și nu poate fi stăpânită. Adevarata iubire te duce la libertate.

El – Nu stăpânește dar subjugă! Libertate a de a spune  “Da mamă!”

 

Ea – Cel care te iubește caută, întotdeuna, vioara din inima ta…pe urmă un arcuș delicat, în inima lui…pentru ca atingerea sufletului să fie cât o petală de orhidee.

El – …care cade repede…numai atât? Mă asteptam la o melodie, o simfonie ceva… unde nu e cultura iubirii, atingerea sufletului este o petala  risipită.

 

Ea – Iubirea nu însemnă cuvinte mari și gesturi  mărețe. Iubirea înseamnă cuvinte sincere și gesturi din suflet.

El – Tot așa modestia insidioasă învinge trufia furioasă.

 

Ea – Cea mai buna relație e cea în care, iubirea reciprocă depășește nevoia reciprocă.

El – Pentru că nevoia poatefi ostoită și singur…

 

Ea – E obositor să fii tot timpul inteligent, așa ca uneori, iubim. Câtă pierdere a luciditații, tot atâta fericire.

El – Inteligența nu este în contradicție cu iubirea, dar unde este minte este și           prostie multă…placa de patefon are doua părți…depinde pe ce parte pui muzica.

 

Capitolul 23 Pledoaria feministă… de la femei către femei.(parte I-a)

CU :              Anca Răduț

Ramona Popescu

Carla Roxy Anelise

Roxana Aylin

Marcela Bogdan

Ea – Caută să-ți adăpostești sufletul acolo unde știi că ești cu adevărat iubită! Acolo unde acel suflet se bucură de al tău și îți oferă căldura de care ai atâta nevoie.

El – Dar cine o învață cum să discearnă adevărul în iubire?

 

Ea – Învinge durerea, râzi cât se poate, că tot la ziuă-ajunge și cea mai lungă noapte.

El – Să râzi este cel mai serios lucru: trebuie să ai cu cine. Altfel se crucește lumea de tine.

 

Ea – Pentru a reuși , dorința de succes trebuie să învingă frica de eșec.

El – La voi oricum, dorința prevalează orbește.

 

Ea – Nu uita de unde ai plecat, de la cine ai învățat, ce ți-ai dorit și nu uita pentru ce ai luptat, că dacă le uiți, te poți trezi fără craca de sub picioare, în bătaia vântului.

El – De oriune ai fi, trimiterea la origini este dureroasă.

 

Ea – Nu face nimic din ceea ce nu ți se potrivește, chiar dacă ți se pare potrivit să o faci, iar cine te ajută pare omul providențial. Sunt lucruri diferite care se intersectează cu drumul tău ca apoi să-și urmeze separat calea. Nimeni nu-ți va fi la nesfârșit podul pe care să-l traversezi în siguranță.

El – Fă-te frate cu dracul până treci puntea, apoi roagă-te să ți se ierte păcatul. Învață să reușești singură, pentru că atunci când vei fi în întuneric, toți or să joace ascunsa.

 

Ea – Ca să înflorească, o femeie are nevoie de un bărbat care s-o admire.

El – Dar dacă se expune unei săli întregi pentru a fi admirată, curând va fi tratată ca o floare veștejită.

Ea  – Luați-i pe cei care vă cuceresc mintea, trupul și, în ultimă instanță sufletul. Bărbați care au puterea și-și asumă faptele. Bărbați care au puterea să fie maturi în gândire și-n fapte. Care au ochi doar pentru voi, nu și pentru vecina de la patru.

 

El – Dar evitând cu perseverență să beți cafeaua sau ceaiul de la ora 5 cu vecina de la patru.

 

Ea – Lasă zidurile să cadă! Dacă nu îți permiți să fii vulnerabilă, nicio emoție nu te va atinge, nici măcar dragostea.

El – Vulnerabilitatea este costumul de protecție al femeii la orice expunere socială.

 

Ea – Fii o fată cu cap, o scorpie cu atitudine și întotdeauna o femeie cu clasă.

El – Asta depinde, totuși, de câte clase ai absolvit, că atitudine au și țațele.

 

Ea – Îmi plac mult de tot femeile mature, cele ce par mereu atât de grave, de intangibile, atât de încrustate în tiparele propriei vieţi şi care totuşi, când se hotărăsc să se elibereze de ele, devin cele mai dulci şi mai senzuale iubite cu putinţă.

El – Și mie, pentru că atunci când vin lasă sacoșa cu griji la ușă și cănd pleacă o ia ca pe un fulg.

 

Ea – Pentru a fi specială nu trebuie să fii perfectă, ci unică. Nu trebuie să semeni cu cineva, ci trebuie să fii tu, simplu tu insăți.

El – Da, să fii simplă, nu complicată. Să te faci înțeleasă tăcând, nu delirând probleme existențiale.

 

Ea – Draga  mea, nu te mai purta ca și cum toate lucrurile sunt minunate – atunci cănd nu sunt. Este în regulă să te împiedici din când în când. Nu trebuie sa te prefaci sau să demonstrezi mereu că ești puternică.

El – Dar nici nu te purta cu dosu-n sus dacă lucrurile chiar sunt minunate.

 

Ea – Femei! Străluciti, nu vă sfiiți! Folosiți toate ingredientele frumuseții!

El – De exemplu Max Factor. Rimelul de la Max Factor creează impresia că genele sunt de trei ori mai lungi. Cred că Max Factor ar trebui să facă și prezervative…

 

Ea – Poți seduce un bărbat care are soție. Poți seduce unul care are o amantă. Dar nu poți seduce bărbatul care are alături o femeie pe care o iubește.

El – Bărbatul care iubește este ca oglinda, primește razele tale seductive dar le respinge. Poți vedea cum stălucește.

 

Ea – Nu te lăsa cucerită de orice impostor de suflete! Mulți dintre ei nu se iubesc îndeajuns.
Cum ar putea să te iubească așa cum meriți, când patul e prea cald, iar inima prea rece? În primul rând, fii tu o poezie pentru tine! Bărbatul potrivit te va invita în suflet și nu te va mai lăsa să pleci!

El – Cel potrivit. Până-l găsești pe cel care ți se potrivește, nu ține alcovul de probă prea mult ocupat.

 

Capitolul 23 Ce doresc și ce nu doresc femeile (continuare)

Ea – Femeile  iși doresc un bărbat pe care să-l descopere în fiecare zi, de la care poate învăța ceva și care accepă  sfaturi fără a se ascunde în spatele mândriei. Deși îi admiră, nu le atrag muschii, le atrage modul de a gândi.

El – Eu cred că vreți să-l descoperiți… în fiecare noapte furându-i  plapuma, că vreti să  învațați cum se accesează on-line contul lui bancar și să accepte ca pe lânga rugamințile de “ a face și el ceva în casă” și instrucțiunile cum să facă.

 

Ea – Nu vreau o relație, relațiile te trag înapoi…vreau un prieten, cel mai bun, cu care să pot să dorm și să fac dragoste, să facem rele amândoi, să calătorim, să facem cumpărături, să mă distrez cu el prin lume și cu care să conviețuiesc…cu care să pot progresa ca individ.

El – Totul până la cumpărături…dacă-l târăști la shoping și nu-l lași să te aștepte la cafenea, l-ai pierdut.

 

Ea – Femeile care spun (și fac) “mă descurc singură”, “îmi iau eu singură”,,pot și eu”, nu pot fi cumpărate sau impresionate decăt prin caracter.

El – Și rămân tot singure și impresionate.

 

Ea – În principal femeile își doresc atenție, atenție și nu atenții, prin gesturi ,mici , dar a căror lipsă nu o  pot ierta și nici uita niciodată. Ele nu iartă: să uiți aniversarea zilei ei de naștere, să uiți aniversarea zilei de cununie, să uiți să zâmbești când pleci și vii acasă, să răsplătești cu un sărut  faptul că te asteaptă cu mancarea caldă și după miezul nopții, să nu uiți să anunți când întârzii, să uiti că mai există și  îmbrațișari fără motiv…deh, atenții!!!

El – Că dacă nu ești tu atent cu ea,  poate stârni atenția altora! Dar mai ales să nu uiți să suni din gară că te-ai întors din delegație, sau de la birou că ai terminat și vii acasă.

 

Ea – Ce caut? Nu știu. Poate nimic, poate totul…poate acum, mai mult decât  a căuta , vreau să trăiesc clipa.

El – Relativismul feminin duce mereu la trăirea clipei! Restul este relativ…

 

Ea – Femeia își dorește să fie totul cala început: multă tandrețe din partea partenerului, mici atenții din când în când, să fie consolată la supărare și mai ales să fie apreciate de acesta.

El –  Dar și el ar vrea, în schimb, să i se recunoască valoarea, să nu fie deranjat când se relaxează, să fie primit acasă cu zâmbetul pe buze, să fie drăgăstoasă fără motiv, și mai ales să fie iubit și după ce apar copii…

 

Ea – Toate femeile își doresc o relație reușită, dar uită faptul că la construcția ei trebuie să participe și ea.

El – Reușita relației în acceptul feminin se numește mariaj…dar femeia crede că rolul ei este numai să spună“Da“.

 

Ea – O femeie nu are nevoie de cuvinte încâlcite, exagerări, ori complimente belicoase, ci de gesturi. Are nevoie de tandrețe, de poezie, cuvinte puține dar profunde și calde, de respect.

El – E de înțeles, vorbăria este la ea!

 

Ea – Îmi plac ironia fără cinism, luciditatea fără nihilism, viața dulce fără culpabilitate, politețea fără ipocrizie, timiditatea fără afectare, generozitatea fără pomană, viața fără plictis, lacrimile fără motiv.

El – Sună a declarație electorală…suntem obijnuiți”fără”…tot cu fără?

 

Ea – Îmi place bărbatul care poate atinge mintea mea, să-mi violeze inima şi să-mi seducă sufletul. Cel care crede că mă îmblânzește, ca apoi să mă lase liberă să-l iubesc, cel care nu pretinde că mă iubeste, dar o face. Îmi place bărbatul care înainte să-și foloseasca mâinile, știe să-mi creeze emoții.

El – Acela nu este un romantic, este un bărbat inteligent, care știe cum să te ia. Frumusețea intelectuală nu înseamnă să știi multe,ci să știi ceea ce trebuie, când trebuie!

 

Ea – Cel ce iubește fără condiții, nu impune nici o limită libertății sale și nici libertății altcuiva.

El – Dar să-și cunoască propriile limite. Dacă le impune celuilalt, prima tendință obsesivă eset să sară peste ele. Și va sări!

 

Ea – Asumă-ți iubirea, omule frumos! Dă-i voie să-ți pătrundă în suflet, în gânduri și în întreaga viață las-o să te scalde în lumina ei. Luptă să o păstrezi acolo, fă-o să crească prin încredere în cea de lângă tine, prin respect față de ea și, nu în ultimul rând, prin iertare..

El – Toate cereți imperios iertarea. Sunteți așa de copleșite de păcate? Numai dacă iartă, el merită respect?

 

Ea – Îmi dau seama că vreau pe cineva care să știe cum sunt. Care să recunoască sosirea mea după fumul și mirosul meu…pentru că doar atunci voi fie Eu.

El – Cu fumul merge, cu fumurile nu. Cu mirosul depinde…cum și unde miroși. Mirosul este un factor foarte important în declansarea libidoului, nu numai la câini.

 

Ea – În viață, aleg să  trăiesc, nu să supraviețuiesc.  Aleg sa fiu un om simplu pentru că omul simplu este o valoare.  Aleg să iubesc faptele și nu cuvintele.  Aleg  să merg înainte pentru că înapoi am fost deja!

El – Bune alegeri…dar nu privi  înapoi cu mânie și nici cu scuze. Nostalgia e permisă.

 

Ea – Aleg să stau cu oameni care mă iubesc și nu cu oameni care doar îmi spun”Te iubesc!” Aleg să stau cu oameni care mă  adoră și nu cu oameni care îmi spun „te ador!” Aleg să stau cu oameni care te îmbracă în fapte și nu te sufocă în cuvinte dulci pe care nici ei nu le cred, la final de zi!

El – Diferența între vorbe seci și fapte mute este golul în care îți place să pendulezi.

 

Ea – Vreau să stau cu oameni care mă acceptă așa cum sunt și nu cu oameni care doar mă plac! Vreau să stau cu oameni care nu se gândesc de două ori înainte de a mă alege pe mine!

El – Plăcutul la prima vedere este calea spre” La revedere!”