Capitolul 29 – Căutarea fericirii

„Dacă cu bani nu poţi cumpăra iubirea, ei

facilitează negocierile.” Oscar Wildde

Ea – Uneori,oamenii nu știu să fie fericiți. Se plictisesc și dau naștere dramei.Sunt dependenți de căutare și nu de regăsire. Asta…pentru că așa s-a format sistemul lor de atașament,prin atracție-respingere. Traducerea fericirii prin dramă, este paradoxul multor relații.

El – Când ești sătulă de atâta bine…dramatizezi!

 

Ea – Așa e în viață. Îl tot schimbi pe celălalt, gândindu-te că poate femeia asta, bărbatul ăsta îți va aduce fericirea  după care ai tânjit mereu. Dar toți îți aduc iluzii – fără greș! Nimeni nu e de condamnat pentru asta, pentru că toți fac exact ce faci tu: poartă un sine ireal din care nu poate să crească nimic.

El – Din nimic răsare …un nimic mai mare!

 

Ea – ( citând pe Maria Callas) M-am născut prea mândră.Prea mândră și prea fragilă.Iar dacă regret că,atunci când sufăr,sufăr de o sută de ori mai intens decât alții,sunt sigură că,atunci când sunt fericită,sunt de o mie de ori mai fericită decât ei.

El – Sensibilitatea este ambivalentă: exacerbează și răul și binele.

 

Ea – Nimeni nu poate să te facă fericită, până nu vei fi fericită cu tine însuți.

El – Adică preambului fericirii naște în suflet.

 

Ea – Fericirea nu are istorie, fiindcă istoria nu poate ieşi din veşnica surpriză pe care ţi-o face fiinţa iubită prin însăşi existenţa ei.

El – Când nu te mai surprinde, deci prezența devine rutină, s-a dus fericirea?

 

Ea – Cu cât mai puțină lume știe de viața ta, cu atât ea este mai frumoasă. Așa este și în dragoste, cu cât mai puțini îți știu motivul fericirii, cu atât fericirea va fi mai mare.

El – Și dacă secretul este absolut și fericirea va fi absolută.

 

Ea – Fericirea ține cât luciul pantofilor. Este lustruită de suflet în fiecare dimineață dar n- apuci să faci doi pași fără să se murdărească.

El – Ți-am spus să nu-ți bagi picioarele în ea de fericire. Fii fericit , nu pentru că totul este bine, ci pentru că vezi partea bună a lucrurilor.

 

Ea – Durează prea mult prea mult până să vină fericirea, așa că e mai bine să fii fericită tot timpul cât aștepți.

El – Adică o consumație în leasing.

 

Ea – Dacă este să fii fericită, nu îmsemnă că totul este perfect, ci însemnă că ai ales să privești dincolo de imperfecțini.

El – Mulțumirea de sine nu miroase-a bine!

 

Ea – Fericirea deplină este ceva ce nu se atinge niciodată, dar în căutarea ei merită să alergi toată viața.

El – Chiar dacă ți s-a părut că ai atins-o , a fost o himeră, s-a evaporat…

 

Ea –  Femeia știe că fericirea nu pica din cer și pentru a fi fericită trebuie să depună efort. Vorbim despre femeia care și-a integrat atât femininul cât și masculinul, ca aspecte care fac deopotrivș parte din ea.

El – Este momentul critic, atunci când pune în balanță la același nivel dragostea pentru partener și cea pentru prietena cea mai bună.

 

Ea – Cu timpul înțelegi că numai cel care te poate iubi cu toate defectele tale, fără a pretinde să te schimbe, îți poate aduce toată fericirea pe care ți-o dorești.

El – Dacă pretinde să te schimbe, mai bine să te schimbe cu alta.

 

Ea – Omul când e fericit iubește, ajută, scrie, cântă, oferă, strange în brațe și iartă. Omul are fericire numai dacă oferă fericire.

El – Și când oferta ta nu nu se ghidează după legea cererii si ofertei!

 

Ea – Fericirea nu o realizezi, nu o constați, se întâmplă pur și simplu să fii fericită. Atunci nu te întrebi dacă ești sau nu fericită…

El – Dar patima disecării firului în patru nu te lasă să nu te întrebi.

 

Ea:  Uneori, fericire înseamnă uitare…

El: – Uitarea este premiul de consolare dat de Dumnezeu. Dacă nu am avea de la   Domnul acest dar, nu am putea reține în amintiri numai momentele plăcute și ne-ar  năpădi celelalte…

 

Ea – Nu căuta fericirea…creeaz-o!

El – Și din cioburi de iubire se poate construi o mică fericire…aceea de a scăpa liberă!

 

Ea – Zâmbește și enervează-i pe toți cu fericirea ta!

El – Mai ales pe toate!

 

Ea – Nora exclama ,,Nu exista fericire deplină!,, după ce a văzut nota de plată la înmormântarea  soacrei.
El – Pentru că moștenirea a fost subțire.

 

Ea – Nu încerca să-ți cumperi  fericirea, făurește-ți-o singură!

El – Oricum nu ți-ar vinde-o nimeni…e atât de rară!

 

Ea –  Fericit poți să fii oriunde, oricând și oricum…dar niciodată lângă oricine.

El – Fericirea nu constă a nu avea frământări legate de persoană, ci în a le putea stăpâni.

 

Ea – (citând din Albert Einstein) Fericiți cei care visează, cei care au idei frumoase, cei tandri, fericiți cei care rămân copiii sufletului. Fericiți cei pe care teama nu îi face să renunțe la iubire.

El – Pentru că, copii nu pun nici un preț pe materialitate.

 

 

Capitolul 28 – Căsătoria și rostul ei.

Soţul care vrea o căsătorie fericită

trebuie să-şi ţină gura închisă şi contul

deschis.”

Groucho Marx

Ea – Căsătoria nu ne face nici mai buni și nici mai răi, ci intensifică la bine sau la rău cea ce se găsește deja în noi.

El – De aceea căsătoria este singurul joc de noroc binecuvântat de biserică!

 

Ea – Persoanele imature care se îndrăgostesc, își distrug reciproc liberate, căsătorindu-se. Împreună, construiesc…un soi de închisoare…

El –  …din care evadează la primul prilej…fără să fi învățat nimic.

 

Ea – Ca un bărbat şi o femeie să fie împreună, e pentru că sunt făcuți unul pentru celălalt, pentru că sunt, unul pentru altul cum ploaia e pentru mare. Cea care se întoarce mereu pentru a cădea în cealaltă, hrănindu-se unul pe celalalt, o astfel de plenitudine, vine din armonie numai o dată în viață…

El – Sau pentru cei mai mulți, niciodată.

 

Ea  – Un soț este un bărbat care te susține în toate problemele pe care nu le-ai fi avut dacă nu te-ai fi măritat.

El – Iar el a rezolvat problema în stil modern: fă tu totul, că de rest mă ocup eu!

 

Ea – Îndrăgosteala , pasiunea carnală, hormonii deșănțati există înainte de căsătorie. După, nu mai subzistă. Între o femelă şi un mascul pot exista alte sentimente şi responsabilități. Respect , grijă , afecțiune , asigurare , responsabilitate…

El – O să mă iubeşti dacă o să-ți fie bine. Dacă nu , o să cauți pe altul. E normal. Ai gusturi foarte simple, totdeauna te mulțumești cu ce este mai bun!

 

Ea – Nu adulterul  ne desparte,  ci obsesia fidelitații.

El – Culmea fidelității este să fii la a treia nevastă și să ai aceeași amantă.

 

Ea – A te mărita cu un bărbat divorţat este o datorie ecologică. Într-o lume în care sunt mai multe femei decât bărbaţi, bărbaţii trebuiesc neapărat folosiţi de mai multe ori…

El – Ca un proces de reciclare. Dar nu-i căuta pe internet. Pe internet este ca și la Costinesti: toți bărbații sunt necăsătoriți!

 

Ea – O luăm de la capăt pentru că, din fericire, există persoane care ne plătesc facturile sufletului și ne repornesc.

El – Femeia este lumina spre care tinzi, căsnicia este plata la lumină.

 

Ea – Când Dumnezeu a creat cãsãtoria, i-a promis femeii, cã va gãsi un bãrbat ideal, în orice   colț al pãmântului…Azi încă îl mai caută…

El – De aceea, Dumnezeu a fãcut Pãmântul… rotund.

Ea – Ține ochii bine deschiși înainte de căsătorie și pe jumătate închiși după.

El – De ce? Cu ochii jumătate deschiși filezi mai bine, exprimi neîncrederea față de răspunsurile primite și îndoiala dacă merită sau nu iertare chiar dacă n-a făcut nimic.

Ea – In căznicie, dragostea e ca o supă, primele linguri sunt fierbinți și riști să te frigi, ultimele linguri sunt pre reci și ești deja sătul.

El – Iar supa reîncălzită se taie.

Ea – O fi posibil ca prostia să fie motivul divorțului, dar de cele mai multe ori, este
motivul căsătoriei, pentru că prima cauză a divorțului este căsătoria.

 

El – Pentru că ei se îndrãgostesc de felul tãu de a fi, apoi te pãrãsesc..pentru cã nu te-au putut schimba.

 

Ea – Femeia greșește într-o relație,uitând să fie femeia care l-a fermecat la început. Asumă-ți efortul de a te menține și de a face toate upgradurile necesare, pentru a-i incita imaginația și interesul! Fii feminină, aromată, necicălitoare. Necicălitoare. Necicălitoare.

El – Și cât de cât aranjată. Bărbatul este stimulat vizual, indiferent cât timp a trecut, conform principiului – ochii văd,inima cere! Și atent la amănunte! Un bătrânel, așteptat acasă de băbuța lui goală, o întrebă ce ce nu este îmbrăcată și ea îi spune că este…în costumul Evei, la care omul reacționează firesc: trebuia și tu să-l calci…parcă-i din hârtie creponată!

 

Ea -(citând din Alice Năstase )  Căsătoria este, tot mai adesea, un fel eficient de-a ne minți că ne-am găsit iubirea. Avem impresia că, dacă așezăm în forme legalizate o iubire de rând, îi vom da măreție și-o vom înnobila. Și vom da un rost destinului nostru erizant.

El – Și ține minte, când nu are bani, bărbatul dorește să se căsătorească, iar atunci când are bani, dorește să divorțeze.

 

Ea – Îmi pare rău de toți anii în care am făcut compromisuri. Aș fi vrut să fi avut răbdare. Dar pentru că nu mai pot schimba nimic, îi rog, pe cei care pot, să nu-și frângă aripile în vieți mințite. Să aștepte zborul cel mai înalt. Pentru că dragostea vine cu adevărat doar la cei care au puterea s-o aștepte.

El – Compromisul pornește de la promisiuni reciproce promiscue.

 

Ea – Acum sunt convinsă că aceia care nu se potrivesc unul cu celălalt de la bun început nu vor reuși să dreagă defectele pe care le rabdă, sau nu le mai rabdă partenerului lor. Acum știu și că, atunci când stai agățat de o relație păguboasă, îți irosești toate șansele să îți găsești adevăratul suflet-pereche.

El – Pentru asta este mai bună o periadă de probă prin consens decât un dezastru oficial fără sens.

 

Ea – (citând din Alice Năstase ) Trăim într-o lume în care iubirile se risipesc ca fumul. În care ne îndrăgostim de teama de a nu rămâne singuri sau pentru că ne e inima atât de pustie și de arsă de dor, încât ne mințim că am găsit dragostea, acolo unde, de fapt, am întâlnit doar un om la fel de singur ca și noi. Un alt suflet dispus să se mintă și el.

El – Singurătățile nu se cumulează, nici nu se anulează, se intersectează dizolvându-se în esența singurătății în doi: căsnicia.

 

Ea – Dependența  de o alta persoană nu este rezultatul unui contract, a asumării unei funcții, a apratenenței la o clasă socială… este consecința diminuarii demnitații. Ea estre rezultatul tulburarii minții de către temeri  imaginare…

El – Dar nici independența într-o relație nu este un drept ,,a priori,, ci unul câstigat prin devoțiune.

 

Ea – Câteodată, nu iubirea este cea care nu ne lasă să renunțam la un om…ci orgoliul! Orgoliul că l-am pierdut …poate pentru că ne-am schimbat, nu mai suntem la fel de bune, de  atractive…

El – Si…Aoleu, ce-o să spună lumea!?!

 

Ea –În căsnicie, ține minte!  Înainte să presupui…verifică, înainte să judeci…întelege, înainte să  vorbești…gândește!

El – Înainte să fi femeie…fii prieten! Vorba negândită este otravă curată.

 

Ea – Un bărbat prost își face soția geloasă  cu alte femei. Un bărbat destept face geloase alte femei cu soția lui.

El – Nu confunda gelozia cu invidia. Culmea fidelitații: la a treia nevastă să ai aceeași amantă…și aceata să fie geloasă pe soțiile tale.

 

Ea – Seara, cel mai frumos sentiment este să știi că poți să oferi persoanei dragi o vorbă și o îmbrățișare caldă, parcă de atâta oboseală și dorința de iubire. Să îi liniștești sufletul și să îi dai un ultim  zâmbet al zilei.

El – Tu dai…ea știe să primească?

 

Ea – Bărbații căsătoriți se apucă, după 2-3 ani de căsnicie, de un sport care să-i calmeze, să-i facă să uite de îndatoririle conjugale stresante… Unii fac sticlism, alții halbere, mulți optează pentru coniac-canoe, dar aproape toți fac în paralel și bitchiclism…

El – Iar cei leneși urmăresc la bar exercițiile feminine la bară.

 

Ea – Burlacii știu mai multe despre femei decât bărbații căsătoriți; în caz contrar, ar fi și ei căsătoriți.

El – Nu am înțeles ce este fericirea decât în momentul în care m-am căsătorit. Dar atunci era deja prea târziu.

 

Ea – Sfatul meu este să te căsătorești. Dacă vei avea o nevastă bună, vei fi fericit; dacă nu, vei deveni filosof.

El – Toate femeile sunt bune: bune de nimic sau bune la ceva.

 

Ea – Cred că bărbații care au cercel în ureche sunt mai bine pregătiți pentru căsătorie. Au suferit și au cumpărat bijuterii.

El – Și știu deja că verighetele sunt cele mai mici catușe din lume…

 

Ea – Cel mai dificil lucru nu este să găsești un soț bun, ci un soț potrivit ție.

El – Da, pentru mai multe motive:

  1. Dacă este deosebit de arătos – are creerul gol.
  2. Dacă este remarcabil – este prea distant.
  3. Dacă este bogat – nu-ți acordă suficient respect.
  4. Dacă este muncitor – nu are destul timp de tine.
  5. Dacă este serios – fosta soție îl sună mereu.
  6. Dacă este umil – este prea sărac.
  7. Dacă este responsabil – îi lipsește romantismul.
  8. Dacă este învățat – crede că are întotdeauna dreptate.
  9. Dacă este neșcolit – se va supăra mereu dacă-l corectezi.

Dacă este deștept – te va minți tot timpul.

Capitolul 28 – Despre prietenie (continuare)

Ea – Un prieten bun îți observă prima lacrimă, pe a doua o șterge, pe a treia o oprește.

El – Pentru prima îți trebuie să aibă ochi, pentru a doua, batistă, pentru a treia suflet.

 

Ea – Cine nu intelege că reciprocitatea are doua capete, nu are dreptul să ceară nimic, de la nimeni.

El – Dar gândește-te la “ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”…e tot reciprocitate.  Mai bine spune “ cere numai ce poti da”!

 

Ea – Într-o prietenie adevarată nu dai teste și nu răspunzi cu aceeași monedă, mai ales dacă ți s-a greșit fără intenție sau doar în capul tau. Uneori orgoliul întrece prietenia!

El – E tipic feminin. Bărbații se pot ține în pumni și ramane prieteni.

 

Ea – Oamenii tăcu’i au cele mai zgomotoase minți!

El – Pentru că ei când tac fabrică idei.

 

Ea – Încrederea? Se clădește în ani sau se acordă orbește, dar se distruge în câteva secunde iremediabil.

El – Dar fără ea nu putem face echipă.

 

Ea – Distanța nu separă oamenii. Tăcerea da.

El – Mai ales in zilele noastre, nu ai scuze pentru indiferență. Expresia care rupe orice relație este ,,scuză-mă, sunt foarte ocupat,,

 

Ea – Uneori, ne lipsesc așa de mult oamenii care au stat, pentru o vreme, de vorbă cu sufletele noastre.

El – Și nevoia asta se adâncește o dată cu trecerea timpului.

 

Ea – Nu lăsați pe nimeni să vă știe suferințele…Chiar dacă ascultă nu însemnă că le pasă…uneori  sub masca “prieteniei” se ascunde cel  mai perfid dusman..

El – Prin asta se aseamănă femeile cu bărbații … nu au încredere în femei.

 

Ea – Prietenii se aleg după suflet, nu după înfățișare.

El – De aceea prieteniile sunt indiferent de sex.

 

Ea – ( citând din Cicero) – Ce-ți poți dori mai mult decât să ai pe cineva cu care să poți vorbi ca și cu tine însuți?

El – Ce rost are dacă la urmă rămâne tot ca tine, că vrei tu ultimul cuvânt?

 

Ea – Orice om sinistru care urmăreste să-ți fie dusman începe prin a-ți fi prieten.

El – Ai grije, chiar dacă ești “marfă” să nu devi marfă!

 

Ea – Fiecare om are nevoie de prieteni, dar nu fiecare om știe să fie prieten.

El – Familia ți-o dă Dumnezeu ca s-o părăsești o dată și o dată…prietenii ții-i alegi singur ca să nu te părăseasca niciodată…totul depinde cum știi să alegi.

 

Ea  – Atunci când cineva îmi spune:,,Eu nu voi face asta niciodată”,zâmbesc şi…aştept.

El – Pentru că mai târziu zâmbetul se poate transforma în râs.

 

Ea  – Am devenit prieteni pe o perioadă nedeterminată. Tu ești o lacrimă, eu sunt o adiere și…împreună completăm un gând. Cât timp vom avea ceva de spus, vom fi prieteni.
Apoi, vom deveni o amintire.

El – Tu oricum ai mereu ceva de spus, deci eu voi fi pe fază!

 

Ea – A avea un suflet pereche nu se referă exclusiv la dragoste, se referă și la prietenie.

El – Pe acesta nu trebuie să-l chemi, să-l suni, să-l vezi mereu…trebuie să-l simți.

 

Ea – Prietenii…viața i-a transformat, ai vrea să fie iar ca altădată, aceia care o să-ți lipsească.

El – Nu mai da nici un semn de viață, prefă-te dispărut și lasă-i să te găsească.

 

Ea – Când faci ceea ce este corect, nu te aștepta să câștigi prieteni.

El – Rămâi cu prietenii vechi, pentru că ei au venit când nu conta ce faci.

 

Ea – A avea un prieten este mai vital decât a avea un înger!

El – Poate în el sălăjduiește chiar îngerul tău.

 

Ea – Nu poți fi și prieten și lingușitor în același timp.

El – O contradicție în termeni: lingușitorii vor să profite de tine,, prietenii nu.

 

Ea – Prietenii sunt ca pepenii, încerci o sută și alegi doi, trei.

El – Surpriza alegerii este abia când le scoți “pălăria”.

 

Ea – Prietenia se naște când cineva îți spune „Ce, și tu? Credeam că numai eu singur.”

El – Empatia, nu simpatia naște prietenia.

 

Ea – Prietenia este ca un diamant: se întâlnește rar, valorează mult și se falsifică foarte des.

El – Și mai ales nu concepi să te desparți de el.

 

Ea – În viață , nu este nevoie să dai explicații. Prietenii n-au nevoie de ele, dușmanii nu le cred, idioții nu le ințeleg…

El – Oricum explicațiile sunt menite să acopere erori. Prietenii sunt îngăduitori, dusmanii deabia așteaptă să profite iar idioții comentează.

 

Ea – (citându-l pe Friedrich von Schiller) Prietenul mi-e drag pentru că îmi arată ce pot să fac. Dar și dușmanul îmi  este de folos, pentru că mă învață ce trebuie să fac.

El – Da,dacă ești receptiv…dacă nu, ești perdant.

 

Ea – Când ai încredere oarbă într-un om, fie vei câstiga un prieten pe viață, fie o lecție pe viață!

El – Încrederea este un fel de credit nerambursabil fără garanție si fără avans.

 

Ea – (citând din Marc Levy) Trebuie ca oamenii să se îndepărteze, pentru ca noi să ne dăm seama ce rol ocupau în viața noastră.

El – Fiecare om intră în viața noastră cu un scop, sau o misiune, care,  după ce este atinsă, pleacă. Nu  putem îngrămadi toată lumea într-un singur destin, fiecare își joacă rolul.

 

Ea – Cel mai bun prieten al meu este acela care scoate la iveala tot ce e mai bun din mine…

El – În fața tuturor, sau în sinea ta?

 

Captolul 27 Despre prietenie

„Celibatarii  cunosc mai multe lucruri

            despre femeile căsătorite decât cei

            însuraţi; dacă nu, sunt şi ei însuraţi.”

Ea – Cu un prieten adevărat nu trebuie să vorbești în fiecare zi. Atâta timp cât prietenia trăiește în inimile lor, prietenii adevărați nu se vor despărți niciodată..

El – Până intervine sexul  opus…ori se bat, ori și-o împart.

Ea – Eu nu cred să fiu cea mai importantă persoană din viața ta, dar sunt sigură că ți-am transmis importanța ce tu o ai în viața mea…

El – La bani se încearca trăiniciile…nu la bar.

Ea – Dacă, uitându-mă la tine, nu îți mai văd aripile de înger păzitor, nu știu a cui este vina: a ochilor mei că nu le mai văd sau a sufletului tău că nu le mai poartă…

El- Numai îngerii nu obosesc, oamenii da!

Ea – Există doar o singură frumusețe care nu se ofilește niciodată…frumusețea sufletească a fiecărui prieten.

El – Cât rămâne prieten…și cât nu se dovedește contrariul .

Ea – Prietenul  care ține la tine cu adevărat, nu te minte, nu te folosește, încearcă să te ajute mereu și mai ales, nu te lasă la greu!

El –  In plus, nu se îndepărtează de tine indiferent de spațiul și timpul ce v-au  desparțit.

Ea – Prieteniile se pot estompa în timp, dar dacă cineva te iubește cu adevărat, atunci acea persoană te va purta vesnic în inima sa.

 

El – Nu există criză de spațiu sau timp, există numai criză de comunicare.

 

Ea – Nimic nu este mai amar decât otrava prieteniei false.

El – De care iți dai seama de abia după ce ai băut-o.

Ea – Prietenul care te merită cu adevărat este acela care vede ce dispoziție schimbătoare ai, cât de greu îi este să se înțeleagă cu tine de multe ori, dar cu toate astea rămâne alturi de tine.

El – Tu ai putea să faci la fel? De regulă situația este unilaterală.

Ea – Prietenia este ca un pom. Nu conteaza cât de înalt este , ci cât de adanci îi sunt rădăcinile.

El – Dacă și face fructe, e și mai bine.

Ea – Fetele supravietuiesc fără iubit dar nu pot să traiască fără cele mai bune prietene…

El – …care să le fure iubitul…Bărbații nu se aruncă, se reciclează.

Ea –  Prietenia, fie ea chiar și virtuală, aduce în inima noastră, o atingere caldă, plină de emoția binecuvântată a gândului că exiști, că, poate, cuiva îi lipsești, dar mai ales că, poate, cuiva, îi ești necesar.

El – Prietenia virtuală este ca și cum te-ai îmbăta cu apă rece.

Ea –Un prieten virtual nu este o ficțiune. De cele mai multe ori, mesajul său vine în momentele tale grele de singurătate și tristețe. Prin simplul fapt că-ți trimite un gând în fiecare zi arată că îi pasă de tine…și pe moment, uiți că ești singur.

El – În jurul nostru, toate căile, speranțele, scopurile, relațiile  construiesc o lume virtuală în care prietenul virtual este la locul lui.

Ea – Capacitatea empatică îți permite să citești și să înțelegi energia oamenilor. Persoanele empatice au capacitatea de a scana energia altora, precum gândurile, sentimentele și, eventual, evenimentele de viață din trecut, prezent și viitor.

El – Asta se numește psihanaliză.

Ea – O piatră este deajuns să spargă un geam…o propoziție este deajuns să frângă o inimă…o neîntelegere este suficientă să strice o prietenie.

El –  Piatra și cuvîntul jignitor nu se mai întorc, neînțelegerea însă poate fi lămurită.

Ea – Dacă într-o zi ai vrea să plângi, sună-mă. Nu-ți promit că te voi face să râzi, dar voi plânge cu tine. Dacă într-o zi ai vrea să fugi, sună-mă. Nu-ți promit că te voi face să rămâi, dar aș putea fugi cu tine.  Dacă într-o zi s-ar putea sa nu răspund, atunci fugi spre mine, s-ar putea să am mare nevoie de tine!

El – Rezonanța este fenomenul esențial care asigură magnetismul între două ființe compatibile.

Capitolul 27: Arta seducției

                           Motto: Voltajul erotic feminin aprinde beculețele din mintea brărbatului.

„Trei lucruri sunt insuportabile: cafeaua fierbinte,

şampania nefrapată şi femeia frigidă.” Orson Welles

Ea – Orice fmeie poate seduce un bărbat, fie el singur, într-o relație sau căsătorit. Arta seducției stă în gena femeii, iar slăbiciunea în gena bărbatului. Dar oricat ar fi de ușor, exista un bărbat care nu poate fi sedus nicicum. Acesta este bărbatul care iubește.

El – Deci pe lângă gena seducției  îți mai trebuie și cea a răbdării…până îi trec lui fumurile iubirii…sau este pus pe liber și trebuie consolat!

 

Ea – Dragoste este un sentiment inventat, tot ceea ce contează este jocul seducţiei.

El – O dată intrat în horă, trebuie să joci până ea oprește muzica.

 

Ea – Pentru femeile seducătoare, refuzul de a vedea obstacolele înseamnă, adesea, că acestea nici măcar nu există. O asemenea femeie acționează conform propriei voințe și nimeni nu îndrăznește să o oprească.

El – Dar de ce s-o oprești? Se va opri singură dacă va da de un gol în ținta vizată. Nici un animal nu se hrănește cu blana victimei.

 

Ea – O femeie perfectă este aceea care, doar cu un gest bine plasat, cu o vorbă studiată dar aruncată la întâmplare, cu o privire plină de subînțeles îți poate zdruncina creierii. O femeie complexă știe că bărbații răman copii toată viața, iar dincolo de o partidă pasională, salbatică au întodeauna nevoie de tandrețe, afecțune și atenție.

El – Seducția este ca un electroșoc aplicat bărbatului prins cu garda jos.

 

Ea – Există diferite tipuri de zâmbete: poți să zâmbești cu ochii, cu gura sau cu inima. Zâmbetul care le conține pe toate cele trei este zâmbetul care seduce.

El – Da, este cel mai frumos și cel mai adevarat…doar că trebuie să și fii capabil să-l simți, nu numai sa-l vezi.

 

Ea – Cu naturalețe și sinceritate poti provoca și poți seduce…fără măcar să ai  acestă intenție!

El – O femeie naturală este mai provocatoare decât una cosmetizată sau făcută din bisturiu.

 

Ea – Seducţia este, desigur, o formă de putere. De vreme ce pot să duc pe cineva de partea de care vreau eu sau de vreme ce-l pot convinge să meargă de acea parte, înseamnă că am asupra lui putere.

El – Mai exact, manipulare. Acțiunea principală a oricărei puteri este manipularea.

 

Ea – Orice seducție cade pe un teren gata pregătit de așteptare și dorință. Există un a priori al dorinței care plutește peste lume, un orizont în care ne scăldăm cu toții și în  virtutea căruia seducem sau suntem seduși…toți asteptăm ceva…

El – Și vine cine când nici nu te gândesti și îți ia mintea.

 

Ea – Seducția nu înseamnă să determini pe cineva să facă ceea ce nu-și dorește. Seducția constă în a convinge pe cineva să facă ceea ce deja își dorește.

El – Dar n-avea cu cine și te ca oferi voluntară.

 

Ea -Marele secret al femeii fatale este atitudinea. În primul rând, ea se acceptă așa cum este, se comportă firesc, are multă încredere în ea și dovedește o mare măiestrie în a-și face nevăzute, în ochii unui bărbat, dezavantajele.

El – Chestie de rafinament. Dar produsele rafinate au trecut inițial prin foc și pară pentru ca apoi să se sublimeze… și să ajungi sublimă.

 

Ea -(citându-l pe Ștefan Iordache)   E o falsă teorie că bărbatul cucerește femeia. De fapt, se întâmplă invers, chiar dacă lucrurile nu sunt atât de evidente. Ea alege, ea cheamă, cucerește și domină.

El – Plasa ei e fină, vaporoasă, insidioasă dar eficientă, din ochiurile ei nu ai scăpare, aricăt ai fi de experimentat…tot iei plasă.

 

Ea – Femeile greu de sedus sunt o scuză a celor care au uitat să seducă.

El – N-au uitat, dar nu-și mai bat capul…e mai comod la agățat stil fishing!

 

Ea – Niciodata sa nu subestimați puterea de seducție a unei minți citite!

El – Se știe că iubirea te înebunește, dar nimic nu e mai periculos decât o nebună  cu carte!

 

Ea –  (citând din Julia Grice) Un punct forte de atracție este încrederea. Chiar dacă o femeie nu se poate lăuda cu un trup perfect, respectul față de sine și încrederea în forțele proprii o fac mai atractivă.

El – Totul perfect până la aroganță sau infatuare.

 

Ea – Există greșeli comise de o femeie, care transmit clar că ele nu se consideră atractive, și nici nu încearcă să devină. Printre acestea se numară neglijența, murdaria și mirosurile neplacute ale trupului. Înlătură-le înainte de a vrea să seduci un bărbat.

El – Plus vorbăria fără sens, mersul șteampăt și râsul deșănțat.

 

Ea –  Un alt mod de a îndepărta bărbații este tendința de a ridica obstacole în încercarea lor de a se apropia – critici, pesimism, masculinitate în comportamnet, duritați, țâfnă sau indiferență.

El – Și cât de des mizezi pe puterea de seducție a indiferenței misterioase!

 

Ea – Pentru a seduce trebuie să înlături orice exagerare, pentru că acesta duce, de obicei la efectul contrar. Alegerea inspirată a veșmintelor, bijuteriilor, parfumului trimit mesaje pozitive.

El  – Mai ales nu-ți tolera unele defecte minore care ar putea fi usor îndepărtate de către un dentist sau dermatolog.

 

Capitolul 26. Despre dragoste (continuare)

«Pentru a te căsători trebuie să ai un martor;

ca la un accident sau la un duel.» Coluche

Ea – Dragostea este ca focul, daca n-o întreții se stinge.

El – Pe flacără, cârnatul se arde, pe jar se perpelește până mustește, de-ți e mai mare pofta!

 

Ea – Să prețuiești mai mult dragostea care ți se oferă decât una pe care trebuie  s-o cucerești.

El – Da, pe prima poți să o prețuiești, a doua este de neprețuit!

 

Ea – Dragostea are doi dusmani …” Indiferența”, care ucie lent și „Deziluzia” care ucide dintr-o dată.

El  – Ba chiar trei… „ Gelozia!”ba te ucide, ba te-ntărâtă.

 

Ea – Dragostea înseamnă să înțelegi fără explicații, să crezi fără dovezi, să auzi fără cuvinte, să vezi fără pleoapele deschise, să simți fară atingeri…

El – Și să te iubești fără partener?!…Sau un partener fără…dacă toate sunt “fără”!

 

Ea – Dragostea este un joc ciudat…sau castigă amândoi, sau amândoi pierd.

El – Regula este ca la casino, când ai intrat în câstig oprește-te și pleacă, altfel vei pierde totul și vei rămâne și dezbrăcat!

 

Ea – Femeile nu sunt relative în dragoste. Ele sunt absolute.

El – Și absolutul este relativ…damite dragostea feminina.. Cât ai benzină, motorul merge fără rateuri, absolut lin, dar când s-a terminat benzina, se oprește brusc.

 

Ea – Să fii îndrăgostită de persoana care nu trebuia,este cea mai grea formă de singuratate.

El – Pai, dacă ai bătul la uși străine.

 

Ea – O dragoste nebună trece repede. Dragostea a doi nebuni, niciodată!

El – Binențeles, transformă casa în ospiciu…mult mai bine decât în închisoare!

 

Ea – Nici gradul ridicat de inteligență, nici imaginația bogată, nici măcar amândouă la un loc, nu produc geniul. Dragostea, dragostea, dragostea…aceasta este sufletul geniului.
El –  Nebunia este numitorul comun al geniului și dragostei, ambele refuză dogma.

 

Ea – Nu există eșec în dragoste.Odată ce ai iubit pe cineva și i-ai arătat dragostea ta,înseamnă că deja ai reușit.

El – Ai reușit sa îmbârligi un „suflețel”

 

Ea – Cele mai profunde relații sunt cele care sunt complicat de trăit.

El – Adică pe furate.

 

Ea –  Există anumite fantezii, de care nici măcar nu ai habar…până în momentul în care intri în sintonie cu mintea potrivită.

El – Adică pâna intră el…în sintonie.

 

Ea – În dragoste, prostia și geniul se întrepătrund aproape mistic de inexplicabil.

El – La orizontală toate înălțimile se reduc…la fel extremele.

 

Ea – Ca să iubesti pe cineva nu-ți trebuie nici bani, nici timp, îți trebuie numai inimă.

El – O inima gata de orice sacrificiu sau suferință…sau amandouă.

 

Ea – Dragostea este ceva simplu : doi și aceeași  bataie a inimii, doua tăceri care, în sfârșit, și-au gasit cuvintele.

El – Ce simplu ar fi să fie atât de simplu! Această sincronizare poate fi un singur moment de reverberație …sau poate sa nu fie niciodată!

 

Ea-  Atunci când te îndrăgostești , îti pierzi identitatea, pe care o regasești  însă , în celălalt.

El – Dacă o mai recunoști, dacă nu, e furt de identitate!

 

Ea – ( citând din O. Paler) Dragostea este înțelepciunea nebunului și nebunia înțeleptului.

El – Din punctul lui de vedere, din punctul tău este o nebunie înțeleaptă.

 

Ea –Domnule, dragostea asta și e! O nebunie asumată , care, dacă nu te scoate din minti, degeaba e!

El – Și totusi ea îți face ordine în simțurile răvașite de iubire.

 

Ea – În dragoste , prostia și geniul se întrepătrund aproape mistic de inexplicabil.

El –Unde este minte multă este și prostie multă…de aceea oamenii geniali se îndragostesc ca proștii.

 

Ea – La început, toate gândurile aparțin dragostei. Mai tărziu, toată dragostea aparține gândurilor.

El – Cu cât amâni acest mai târziu, cu atât mai bine. Căzând pe gânduri, când este să cazi la pat te întrebi “De ce?”.

 

Ea – Oricine se îndrăgostește,caută piesele lipsă din el însuși.

El – Dumnezeu ne-a dat un suflet întreg, lipsurile ni le-am produs singuri prin dăruiri inepte și lupte fără sens.

 

Ea – Dragostea pe care nu o arăți devine singuratatea pe care o meriți.

El – Pentru asta nu trebuie să-ți pui poalele-n cap, trebuie să-ți pui capul în poalele lui.

 

Ea – Poți să te simți străin în casa ta , dar nu în povestea ta de dragoste.

El – Păi tocmai de asta vii acasă cu un buchet de flori sau un cadou când te simți cu musca pe căciulă: doar ești vizitator.

 

Ea – Uneori, din dragoste, dăm dreptate celui ce nu are și tot din dragoste ne facem bucățelele inegale, dăruind-o pe cea mai mare celui care promite mai puțin.

El – Promite mai puțin pentru că la baza dărniciei tale stă munca lui.

 

Ea – Dragostea înseamnă să înțelegi fără explicații, să crezi fără dovezi, să auzi fără cuvinte, să simți fără atingeri, să vezi cu ochii închiși.

El – Toate fără…tine…că te-ai dăruit complet.

 

Ea –Eu cred că dragostea nu-i oarbă! E doar indiferentă la defecte!

El – O indiferență  sinucigașă! Tu  știi că el  e brutal dar te atrage bărbația, apoi plângi că ai fost abuzată…Și mai apoi, frumusețea se espompează progresiv,  facând ca defectele să prevaleze.

 

Ea – Nu îmi pasă dacă mă îndrăgostesc de diavol, atâta timp cât mă iubește, cum își iubește iadul.

El – Dacă-ți place cum te perpelește…

 

Ea – Uneori stau și mă întreb dacă dragostea pentru tine merită atâta luptă…apoi mă uit la tine și sunt gata de razboi.

El – Și dăi și luptă…și luptă și dăi! Iar eu ce sunt, victimă colaterală?

 

Ea –Dragostea nebună este pasiunea singură, fără angajament. Dragostea nebună devine dragoste pasională, pe măsură ce intimitatea se construiește între cei doi. Fără dezvoltarea intimității, dragostea pasională se pierde rapid în nisipurile mișcătoare ale timpului.

El – Înțeleg că, până nu bagi cheia în contat, și o sucești la punctul de intimitate, nu pornește motorul  pasiunii, se descarcă bateria și nu mai pornește nici la manivelă. Deci demarolul trebuie să percuteze de la primul contact .

 

Ea – Fie că este triumful imaginației asupra rațiunii, fie că este drogul suprem, nebunie împărtășită sau darul zeilor,dragostea te înființează ca om. Iubești,deci exiști!

El – Înțelepciunea românului zicea că dragostea dimpotrivă, face din om neom!

 

Ea – Dragostea pentru a fi adevărată nu trebuie să fie extraordinară…trebuie să nu fie obositoare.

El – Și asta nu depinde de suflu ci de suflet.

 

Ea – Dragostea imatură spune: „Te iubesc pentru că am nevoie de tine”.Dragostea matură spune: „Am nevoie de tine pentru că te iubesc.”

El – Dragostea răscoaptă spune : “Te-am iubit cât am avut nevoie de tine.”

 

Ea – În dragoste, între durere și plăcere este o linie foarte subțire!

El – Dacă nu le simți pe amândouă cu aceeași  intensitate, nu meriți  niciuna.

 

Ea – Am scos măștile și m-am arătat lumii și dragostei mele așa cum sunt eu, cu adevărat. Cu timiditățile mele, cu slăbiciunile mele. Cu frumusețile pe care le port în mine și cu adevărurile în care cred nesmintit. Cu vinile asumate din trecut și cu iertările mele bolnave pe care le duc cu mine.

El – Dacă acum te demaști, dând măștile jos, vei mai fi aceeași făptură de care el s-a îndrăgostit? Sau mergi la impas?

 

Ea – Dragostea este un joc ciudat…sau câstigă amândoi, sau amândoi pierd.

El – El pierde banii, dar câștigă un trofeu…ea pierde timpul dar  câștigă potul.

 

Ea – Nu trebuie să ai un motiv să intri în viața cuiva, îndrăgostindu-te. Se întâmplă pur și simplu! Te atrage blândețea sufletului,te atrage căldura inimii și vorbele ce te alină în clipele grele,când crezi că totul s-a năruit și ești la pământ, fără puterea de a te ridica. Cât de mult contează o mână care să te ajute să te ridici!

El – Și când te vei ridica, vei căuta calea de a-l copleși

 

 

Capitolul 26: Despre dragoste (continuare)

Ea – Dragostea este singura decepție programată, singura nenorocire previzibilă, pe care o vrei mereu și mereu.

El – Dezamăgirile schimbă omul: îi deschid ochii și îi închid inima, așa că la un moment dat nu-ți mai trebuie dragostea.

 

Ea – Dragostea? Universul redus la două stele copulative…

El – În timpul și pe durata strălucirii lor.

 

Ea – Eu  cred că două persoane pot fi cu inimile conectate, nu conteaza ce fac, cine sunt, unde trăiesc. Nu exista granițe sau bariere  dacă două persoane sunt destinate să fie împreună. Asta-i puterea dragostei.

El – Destinul este o imaginație menită să scuze efectul implacabil al  întâmplării.

 

Ea –Dragostea este o ființa sălbatică. Dacă încercăm să o ținem în frâu, ne poate devora.

El – Pentru că sunt puțini dresori profesioniști…dar și ei riscă!

 

Ea – Dragostea cu mine costă. Un număr de zile petrecute împreună,un grad de încredere, o doză de răsfăț, o urmă de gelozie, o suită de săruturi, un lung șir de îmbrățișări. Cam atât costă dragostea mea!

El – Cam mult dragă, cererea este mare…oferta limitată!

 

Ea- În definitiv, ce e dragostea decât o taina pe care o ascund îndrăgostiții și o poartă în umbră, de frica luminii?

El: De frica lumii! Asta până la majorat, …mai târziu nici nu mai sting lumina.

 

Ea –  (citând din Antoine de Saint-Exupery) – Nu confunda dragostea cu delirul posesiei, care aduce cea mai cruntă suferință. Căci, în ciuda placerii comune, nu dragosta te face să suferi, ci instinctul proprietații, care este tocmai contrariul dragostei.

El – Dar când iubești ceva ce nici nu-ți poți imagina că l-ai putea măcar atinge ce este? Nebunie, isterie? Iar femeii nu-i poți sustrage instinctul posesiei, niciodată: bărbatul meu, casa mea, copilul meu, cățelul și purcelul…

 

Ea – Dragostea, sau cum vreti voi să o numiti, se face în general în doi..dacă noi absentăm, de ce avem pretenția să nu fim înlocuite? Femeia poate cuceri și aprinde dorința unui bărbat cu o singura privire, atingere, gest..este puterea fiecaruia din noi! Învață bărbatul să te iubească și va fi numai al tău!

El – Doar că voi nu știți că obijnuința este, paradoxal, cea mai sigură formă de absență: dacă ești plecată fizic, te dorește, dacă ești căzută în rutină, dorește ceva prospăt.

 

Ea-  Atunci când te îndrăgostești , îți pierzi identitatea, pe care o regăsești  însă, în celălalt.

El:  Iar pierderea ține de la 7 zile la 7 ani, între timp tot incerci să recuperezi ce mai poți salva, pe felii…

 

Ea- Să-ți spun ce este dragostea adevarată. E credința oarbă, umilința fără preget , supunere desăvârșită, încredere și dăruire împotriva ta însuți, împotriva întregii lumi. Dragostea adevarată înseamnă să-ți dai inima și sufletul întreg celui care, poate, nu va ști ce să facă cu ele…

El – Sau,câteodată, nu va ști cum să scape de ele..riscul  asumat orbește?

 

Ea – Iubește ce vrea inima ta, nu ce văd ochii tăi, fără să-ți pese ce spun sau gândesc ceilalți. Aceasta este dragostea ta, nu a lor!

El – Și dacă-și bagă nasul sau bârfa…reteaza-le!

 

Ea – Uneori stau și mă întreb dacă dragostea merită atâta luptă…apoi mă uit la tine și sunt gata de război.

El – Și dăi și luptă…și luptă și dăi!

 

Ea –  Într-o zi, va aparea în viața ta un om care te va ridica pâna la cer și, în loc să te lase să cazi, va face tot ce-i stă în putință pentru a te menține deasupra răutații lumii. Asta se numeste dragoste.

El – Asta până obosește. Cand te va așterne jos, vezi să nu rămâi cu capul în nori.

 

Ea – Reușita în dragoste nu însemna a găsi omul potrivit, ci a fi omul potrivit..

El – Este exact același lucru, privit invers…problema în compatibilitate este cine ți-o potrivește..

 

Ea – Greșelile par mari acolo unde …dragostea este mică.

El – Și invers, par mici când dragostea este mare.

 

Ea – Dragostea e lupta dintre doua trupuri, din care, de multe ori, nu iese nici un învingator.

El – Nu-i mai bine tantric? Cel putin nu ține nimeni scorul.

 

Ea – Să investim cu aceeasi credință în fiecare nouă dragoste, pentru că trecutul nu prezice viitorul.

El – Dacă trecutul nu ți-a consumat credibilitatea!

 

Ea – (citândul ep Wojcech Wiercioch) – Exista lucruri mai importante decât dragostea – dar fără dragoste n-au nicio valoare.

El – Eu cred că dragostea de viața ajunge să dea valoare lucrurilor și faptelor.

 

Ea – Dragostea este o boală fară de care nu ești sănatos.

El – Deci de asta creste morbiditatea masculină.

 

Ea – ( citând din Henry Miller) -Singurul lucru de care nu ne săturam în viața este dragostea . Și e singurul lucru din care nu dăruim niciodată destul.

El- Pentru că este așa usoară că ni se face imediat foame…

 

Ea – Înțelege că dragostea și reușitele marețe, implică riscuri mărețe.

El – Înțeleg că  în aceste cazuri nu exista riscuri mărunte…viața sau banii!

Capitolul 26. Despre dragoste

Motto: „ Dragostea și reușitele mărețe implică și riscuri mărețe”

                                                          Dalai Lama

Ea –  Dragostea este singurul loc de pe pământ, unde merită să emigrezi definitiv…

El –  Doar că trebuie să ai chemare.

 

Ea –  Dragostea la prima vedere ,este întotdeauna oarbă…

El –  Și rămâne așa până dimineața…Ziceai că azi te-ai îndrăgostit de trei ori.

 

Ea – Există dragoste la prima vedere. Dar trebuie să te prindă cu ochii minții larg deschiși, pentru a observa și nu ochii sufletului, pentru a brodi scenarii. Recunoașterea spontană între doi oameni e posibilă, doar dacă amândoi știu ce sunt și ce vor. Dacă nu, dragostea la prima vedere e doar atracție fizică plus imaginație și speranță în exces.

El – Adică atunci când doi oameni recunosc spontan, că le-a venit ceasul  să unească sacul cu peticul și să scape de gaura prin care se scurg toate speranțele spre falimentul lor moral.

 

Ea – O fi dragostea oarbă, dar știe foarte bine unde să puna mâinile!

El – Păi altfel cum ar nimeri?

 

Ea – (parafrazând după Andreea Văduva) Cine a spus că dragostea e oarbă, mare dreptate a avut. Dar şi din „orbirea” asta îţi mai revii uneori. Nu că ai vrea, ci pentru că, tot sorbindu-i amărăciunea, îţi pică acel văl negru de pe retină. Şi când reîncepi să vezi, de cele mai multe ori e cam târziu să mai repari ceva. Să te repari pe tine. Dar supravieţuieşti.

El – Dragostea e oarbă pentru tine, pentru el este numai chioara, ca să mai aibă un ochi pentru viitorul care, trece grațios, pe celălalt trotuar, pe tocuri de 12 centimetrii.

 

Ea – Facem repetiții toată viața pentu marele spectacol al dragostei adevărate,iar atunci când suntem față în față cu ea,uităm toate replicile.

El – Stângăciile, bâlbele, lapsusurile și împleticeala dau savoarea acestui spectacol.

 

Ea – Poate că dragostea este așa, ca un loc de relaxare, care să te ferească de furtună…ea există să-ți dea confort, să te țină caldă…când te întorci în tine însăți.

El – De ce să te țină caldă? Mai bine fierbinte…asta te scutește de prea multe așteptări din preludiu.

 

Ea – Dragostea este ca spinul, nu îl simți prea tare când intră, dar te doare cumplit când îl smulgi cu sila.

El – De ce să-l smulgi cu sila? Lasă-l că dacă nu e compatibil, va fi eliminat ca un corp străin, dacă însă corespunde, va prinde rădăcini, tulpini și va înflori în interiorul tău.

 

Ea – Vreau să te văd, să îți cunosc vocea, dragoste adevărată. Să te recunosc când
vii pentru prima oară aproape. Să îți cunosc felul în care îți înalți călcâiul, felul în care piciorul tău atinge pământul. Să îți simt suflarea…

El – Caută în tine imaginea ei și astfel o vei recunoaște.

 

Ea – Dragostea constă în a fi idioți împreună.

El – Urmare a unui proces de fixație unul asupra celuilalt, pe o idee  fixă…

Ea – Dragostea este o capitulare necondiționată. Dacă vrei să ajungi la armistițiu, încep condițiile. Odată cu condițiile de armistițiu, apar defectele. Și…trebuie să fii concesiv.
Să accepți că nimeni nu poate fi perfect.

 

El – Și după aceea..ce? Contractul prenupțial? Când ajungi la armistițiu, lupta  încetează, deci și iubirea.

 

Ea – (citând din Osho) – Dragostea este o floare atat de delicată încât n-o poti obliga sa fie nemuritoare.

El – In schimb poate fi otrăvitoare…sau chiar carnivoră.

 

Ea – Dragostea este și dependență, este și cunoaștere, și mai ales, este sens și înființare.
Dragostea te înființează ca om.

El – Și te desfințează ca ființă liberă și rațională. Cum ai spus, întâi este cunoștere, adică o cunoști (nu prea bine), apoi vine dependența, adică te stăpânește ea pe tine și astfel te înființează ca om (de casă), adică te înființezi acasă la oră fixă.

 

Ea – (citând din Kahlil Gibran) E o greșeală să credem că dragostea vine după o lungă prietenie, și o curtare perseverentă. Dragostea e născută dintr-o afinitate a sufletelor, iar dacă aceasta afinitate nu se creează instantaneu, într-o clipă, ea nu se va creea în ani și nici în generații.

El – Totuși, iubirea este prietenia care a luat foc…înprietenirea fiind doar un pretext, fără afinitate neexistând.

 

Ea – Rețeta dragostei = endorfine+ testosteron+ dopamină+ oxitocină+ norepinefrină + phenyethylamină.

El – Bombă incendiară…Dacă o experimentezi te ridică atât de sus încât după scurt timp ți se taie respirația, inima fibrilează, aripile cad și te prăbușești în hău…trebuie înante de a experimenta să ai pe cineva care n-a băut acest cocktail, să poată să te prindă în brațe și să te resusciteze.

 

Ea – Simpatia formează prietenia. Dar în dragoste există un fel de antipatie, de dragoste opusă. Fiecare tinde să fie celălalt și împreună fac un întreg.

El – Aceasta este cauza transformării dragostei în ură după despărțire…întregul se destramă suferind.

 

Ea – Am pus eternitatea în calendar, în dreptul zilei  în care te-am văzut.

El – Dar nu știi dacă a pus-o și el!

 

Ea – Câteodată dragostea este efemeră, altădată este profundă și răbdătoare. Important este să nu o lași niciodată să treacă pe lângă tine.

El – Ce te faci cu o dragoste la doi grădinari?

 

Ea- Nu exista povești de dragoste simple. Dacă sunt simple, nu sunt de dragoste!

El – Da, pentru că în dragoste trebuie să fie și o parte feminină care să complice lucrurile.

 

Ea – Dacă iubești un om doar pentru că e alături de tine zi și noapte, atunci nu e dragoste.
E deprindere. E dependență. În dragoste nu e vorba de distanță. Este vorba de direcție.

El – Dragostea este energie, deci este ondulatorie, cele două unde pot fi perfect paralele și să fie unidirecționale, deci nu se vor intersecta niciodată, însemnând că se vor stinge entropic. Dacă undele sunt sinergice, dar defazate, ele se vor întâlni periodic și vor genera scintilații de iubire, ceea ce anulează entropia negativă. În punctele nodale, ele se reîncarcă.

 

 

Capitolul 25 – Cum și de ce iubesc femeile (continuare)

Ea – Te iertam pentru că te iubeam.

El – Greșit, mă iertai pentru ca sa fim chit!

 

Ea – (parafrazându-l pe Nichita Stănescu) – Eu iubesc cu dragostea ochiului pentru ochiul sau geamăn, cu dragostea mâinii pentru cealaltă mână, cu dragostea gândurilor pentru cuvintele în care se scufundă intocmai.

El – Ochii nu au dragoste, au simpatie unul pentru celalalt pentru că se completeaza  în vederea binoculară. Mâinile se completează în mângâierea fundurilor. Cuvintele se completează pentru a transpune gândul în idee. Deci iubirea provine din completare  reciprocă.-

 

Ea – Am avut de când mă știu apucatura asta: să mă adâncesc atât de mult în iubire, încât să uit de mine.  Nu știu a proceda altfel.

El – Bine, bine, și când ți-ai adus aminte că trebuie să ieși ca neîntinată pentru urmatoarea adâncire?

 

Ea – Când iubești puternic găsești întotdeauna ceva nou în persoana iubită.

El – De exemplu ultima operație estetică secretă.

 

Ea –  Tot ce știu despre mine…esti TU!

El –  Restul  este : nu știu, nu am fost eu, nu-mi amintesc…lasa-mă-n pace!

 

Ea – Când iubești pe cineva, îl iei în întregime, cu toate legăturile, cu toate obligațiile lui, tecutul și prezentul. Iei totul sau nimic!

El – Orbește, pentru că de aflat le afli pe parcurs.

 

Ea –Îl  iubeam nu pentru cum dansa cu îngerii mei, doar pentru felul în care vocea lui îmi liniștea demonii.

El – Vocea lui? Nu altceva?

 

Ea – (după Maica Tereza) Nu contează  cât de mult dăruim, ci câtă iubire punem în dăruire!

El – Inclusiv când te dăruiești pe tine însăti.

 

Ea – Cel ce iubește fără condiții, nu impune nici o limită libertății sale și nici libertății altcuiva.

El – Dar să-și cunoască propriile limite.

 

Ea – Mi-ai spus, în sfârșit, că mă iubești! Nu s-a cutremurat pământul, dar s-a cutremurat sufletul. De așteptare, de neliniște, iar mai apoi de o imensă plenitudine.
                     El – Dacă-ți spuneam de la început, nu mă credeai …sau mă credeai psiho!

 

Ea – Am avut norocul să aflu că dragostea este un adevăr absolut, într-o viață în care totul este relativ. Iubesc și eu!

El – Pentru că este adevărul tău…până îl împărtășești. Atunci devine și el relativ la celălalt.

 

Ea – Dacă n-ar fi iubirea, m-aș teme de viață!

El – Deci iubirea îți dă curajul vieții?

 

Ea – Te-am vrut pentru că raționalul atât de adictiv, mă înebunește. Pentru că am vrut iraționalul, o nebunie frumoasă, pentru că am vrut să expediez tot abstractul înțelegerilor mele, într-o pasiune viscerală. Pentru că știu că nevoia de a te avea acolo, lipit de mintea mea, m-a preocupat atât de mult, încât am uitat tot ce știu.Și…vreau să uit!

El – E simplu…stârnește furtuna hormonală și adaugă o sticlă de vin….in vino veritas!

 

Ea – Sintagma ”nimeni nu-i perfect” ne oblojește compromisurile și ni le face suportabile, în vreme ce ”oricum nu găsești pe altcineva mai bun” ne justifică inerțiile. Și-atunci ne căutăm cu tot dinadinsul un surogat de iubire.

El – El surogatul rămâne după ce ai băut caimacul fierbinte.

 

Ea – Credem într-o iubire completă,așa cum ne dorim cu toții, dar, uneori, nu mai avem puterea să căutăm sau măcar să așteptăm. Și-atunci ne mulțumim cu jumătăți de măsură, cu sferturi de viață, cu resturi de orgasm, cu firimituri de bucurie în doi. Și-atunci se face trist și se face zadarnic, în jur, și în noi.

El – Ai țintit prea sus și te-ai oprit la jumătate, atăt ai dat, atăt ai primit. Vorbele nu fac decat să distanțeze sufletele, pe măsura numarului lor.

 

Ea – Dacă vrei pe cineva pentru frumusețea sa, nu e iubire, e dorință. Dacă vrei pe cineva pentru inteligența sa, nu e iubire, e admirație. Dacă vrei pe cineva pentru că are o situație foarte bună, nu e iubire, e interes. Dacă vrei pe cineva și nu știi de ce, asta e iubire.

El – “De ce?” este întrebarea care omoară orice. Nu ți-o pune singură!

 

Ea – Iubindu-te am crezut că te-am citit…în schimb, tu ai fost cel care mi-ai scris în interior toate acele cuvinte de iubire…

El – Și tu le-ai recitat impecabil…pentru că rolul ți-a picat mănusă!

 

Ea – Iubesc  pentru că sunt constientă că pentru acest lucru unic suntem pe pământ… a nu iubi este o infirmitate…

El – …așa cum este frigiditatea. Dar cred ca nu există frigiditate, există  doar    alegeri proaste.

 

Ea – Nimeni și nimic nu poate opri un suflet care visează…E ca și cum ai încerca să oprești soarele să răsară, vântul să bată, norii să fugă…

El – Lasă sufletul să viseze liber, dar nu lăsa ca asta să ți se urce la cap…cu creerul nu-i de glumit!

 

Ea – Alege să iubești…apoi iubește ce ai ales !

El – Dacă ar fi pe alese, ar fi bine. Dar mă tem că alegerea nu este decât pentru femei…Dumnezeu i-a spus lui Adam: alege-ți femeia! Eva a avut două variante, să aleagă porunca Domnului sau ispita șarpelui.

 

Ea – Dacă ochii ar avea voce, ai înțelege mai ușor iubirea.

El – Nu e nevoie, ochii oricum exprimă mai convingător decât vorbele schioape. Privirea pătrunde adânc, străfulgerând, pe când vorbele intră pe o urcehe și ies pe cealaltă.

 

Ea – În viață alegerile fine te costă scump…

El – Pentru gusturi rafinate trebuie să ai tu valoare!

 

Ea – În iubire întâi învață regulile jocului, apoi joacă mai bine decât celălalt!

El – Doar că ai grije de la ce profesor le-ai învațat, s-ar putea ca să nu se potriveasca… curicula.

 

Ea -Îmi  las sufletul să se desprindă de mine și îl pun în palmele tale, să se deschidă în tine…

El –  …voi avea grije de el…cu toată atenția să nu-l strivească patimile mele.

 

Ea – Nu frumusețea ne face să iubim, ci iubirea ne face să vedem frumusețea…

El – Mai ales acolo unde nu e! Atâtea frumuseți umblă cu bărbați hidoși…și invers!

 

Ea – Prin lumina iubirii, prin gingașia sufletului tău, ia-mi sufletul în palme, dezvelește-l  și du-l  în cer…du-mă departe de lumea deslănțuită în care, uneori, mă pierd…

El – Dacă se poate ridica la cer…poate fi un demon pe care-l vezi tu înger.

 

Ea – O noapte frumoasă este o noapte cu lecții pe care vrei să le recapitulezi …

El – Repetându-le își pierd magia…Perversiunile pot devein obijnuință.

 

Ea – Nu confunda tăcerea mea cu o absența…e numai o vibratie pe care vreau să o simți.

El – Dacă te vei lipi de pieptul meu, fi sigură ca o voi simți, prin telepatie e mai greu.

 

Ea – Persoana care te iubeste nu te dă niciodată pentru câteva ore de somn seara și refuză să doarmă până când nu adormi tu…

El – Ca să nu auzi ce vorbește în somn…

 

Ea – Persona care te iubeste îți poartă grija la orice mișcare și mai ales își lasă la o parte orgoliul pentru tine…

El – Orgoliul da, demnitatea nu!

 

Ea – Te simt, dar îmi lipsești…Te am în suflet dar mi-e dor…Te strâng în brațe deși nu te ating… Traiești în mine mocnit…În vise, stele-ți așez în palme și buzele-ți sărut oftând…Mă porti pe brațele sufletului într-o lume de basm unde-i doar iubire..

El – Știam eu…basme!.

 

Ea – Am renăscut doar pentru tine, când nu mai credeam că pot renaște, prin vraja zâmbetului tău. Oricând îmi va fi greu am să-l privesc ca să țin la mine-n suflet chipul și iubirea unui cuget.

El – Puterea unui zâmbet…sau zâmbetul unei puteri?!

 

Ea – Câte dintre noi au avut curajul să iubească cu adevarat pe cineva, fără să se gândească la nici o regulă materială sau socială, la orice prejudecată, la orice rațiune…

El – E bine că te întrebi, pentru că nu este o problemă de curaj, ci de înfrânare.

 

Ea – Iubirea este acea amintire plăcuă care îți rămâne pentru întreaga viață…fi fericită că ai avut ocazia să iubești pentru că acea clipă era totul pentru tine…

El – Pe cât este de unică aceasta experiența, pe atât este de rară, pentru că lumea este plină de falsuri.

 

Ea – Oare chiar poți descrie în cuvinte tot ceea ce simți atunci când iubești? Sigur, nu…vorba trece, scrisul se șterge, cuvintele se uită…numai sentimentul este singurul care rămâne peste trecerea timpului.

El – Și astfel mori de ciudă …nu poti descrie fetelor la o cafea ce s-a întâmplat cu tine.

 

Ea – Dacă mă vezi  în unul din gândurile tale, îmbrățișează-mă fiindcă îmi lipsești.

El – Dacă nu , nu!

 

Ea – Îndragostiții nu se întâlnesc cândva, undeva…ei trăiesc unul în celalalt…de la început.

El – Mai exact el în ea, că așa-i de când lumea!

 

Ea – M-au ridicat brațele tale la jumătatea distanței dintre extaz și agonie. Sunt încă acolo. Culeg în palme particule de oxigen și …le înghit în sec.

El – Am aflat și eu acum că între extaz și agonie , oxigenul este lichefiat.

 

Ea – O femeie care iubește, iartă. Dar o femeie care iartă prea mult încetează să mai iubească.

El – Acesta este paradoxul  iertarii. Ce e mult, strică!

 

Ea – Iubesc persoanele care-și amintesc lucrurile mărunte, detaliile, gesturile frugare…

El – Lucrurile mari și le amintesc toți nătăfleții…

 

Ea –  Am desenat cerul în culorile buzelor tale și, egoistă cum sunt, nu am lăsat nici o palmă de zâmbet altora, am vrut tot cerul pentru mine…

El –  Noroc că încă pot zâmbi …

 

Ea –  Ne potriveam, dar …ne-mpotriveam..

El –  …conform îndărătniciei proverbial romanești…”nu se lasă Florica, nu se lasă, nu vez cum se-ncontrează?”

 

Ea- În iubire chimia este atât de puternică încât aprinde atât interiorul romantic cât și pe cel animalic, deopotrivă.

El – Luată din două părți de flăcări, mintea n-are ce face și se ascunde în răceala ei.

 

Ea – Orice om pe care nu pot să-l iubesc este pentru mine,un izvor de adâncă tristețe.
Orice om pe care l-am iubit și nu pot să-l mai iubesc, înseamnă pentru mine, un pas spre moarte.

El – Poate că nici nu se mai merită…dar nici jertfa ta nu e meritată.

 

Ea – (parafrazându-l pe Liviu Rebreanu) – Nu te iubesc pentru că mă iubești, te iubesc pentru că te iubesc și pentru asta îți mulțumesc din suflet.

El – Numai din suflet…nu-i  deajuns!

 

Ea – Cand iubirea vine pe neașteptate și bate la fereastra ta, aleargă ș las-o să intre, dar mai întâi închide ușa rațiunii…

El –   Dar și fereastra…rațiunea este destul de șireată să vină pe acolo!

 

Ea – Eu,cea mai curajoasă dintre femeile lumii mă tem, din nou, să iubesc? Eu, cea mai dependentă de dragoste dintre locuitorii planetei, îmi port cu demnitate sevrajul! Îmi pedepsesc dorința să stea încătușată sub coaste. Și aștept, cu lașitate, un semn de dragoste mare, ca să pot să iubesc și eu fără teamă. Sau măcar un semn de iubire mică. Sau măcar un semn. O batere firavă de pleoape. Un suspin. Un gând. Ceva.

El – Chiar ești ca un arc încordat la maxim…