Capitolul 34. Cum văd femeile viața…

Motto:”Dacă iubești viața, și viața te va iubi pe tine.”

(Anca Răduț)

Ea – Experimentează viața! Trăiește-i splendorile! Nu trăi chinuindu-te să treci prin ea!

El – Pentru că ea trece oricum, furându-ne nouă visele.

 

Ea – Am școala vieții, deja mi-am luat și licența. Sunt la master acuma, studiez indiferența…

El – Aprofundeaz-o pentru că îți va folosi …

 

Ea – Exista două modalitați de a trăi viața: prima e să crezi că nu există miracole iar a doua să crezi că totul este un miracol.

El –  Chiar dacă știi că ele nu există, totuși le aștepți…

 

Ea – Viața este ca un joc cu zaruri, dacă nu cade tocmai ceea ce îți trebuie, îndreaptă cu iscusință ceea ce ți-a căzut din întâmplare.

EL – Totul e să nu trișezi cu zaruri prefăcute…te prinde cineva și ești terminat!

 

Ea – Nu ajunge o viață ca să înțelegi dragostea. Dar, într-un moment de iubire înțelegi sensul vieții.

El – Viața ce nu o trăiești iubind, e o boală serioasă din care se poate muri.

 

Ea- Unii oameni iubesc puterea, alții au puterea de a iubi.

El- Până aceasta slăbește și apoi ai nevoie de putere ca să-ți revii.

 

Ea –  Cu timpul învațăm să dăm oamenilor locul pe care îl merită în viața noastră. Pe unii îi ținem de mână, pe alții îi ținem la distanță, pe altii îi ținem în suflet.

El – Și, din când în când, le mai schimbăm locul…că și ei se mai schimbă.

 

Ea – Experiența este o școală foarte bună, dar taxele sunt foarte mari!

El – Alegerile ieftine te costă scump…ești sărac, cumpără scump!

 

Ea – Viața îmi pune mereu aceeași  întrebare: unde-am greșit să sufăr iară?

El – Ai pus prostia în locul bunătății, ai pus inima în locul minții și trupul  în locul sufletului…Cred că ai repetat aceeași greșeală crezând că o să iasă altceva. Nu fă aceeași greșeală de două ori, sunt atât de multe greșeli noi de făcut!

 

Ea – Viața nu poate fi înțeleasă decât dacă privim în urmă și nu poate fi trăită decât dacă privin înainte.

El – Totul este ca la fiecare răscruce, să știi ce însemnă înainte! Viața nu are la răscruci semne de circulație.

 

Ea – Uneori Dumnezeu elimină pe cineva din viața ta tocmai pentru a te proteja…

El – …dar tu alergi plăngând dupa el, că ți-a scăpat din proprietatea privată.

 

Ea – Pe parcursul vieții, oamenii se schimbă precum anotimpurile. Pot fi primăvara care să-ți ofere speranțe, pot fi  veri calde de sărbătoare, pot fi toamne blânde cu melancolii de buturugă, pot fi și ierni reci, triste , pustii…

El – Gândește-te întâi dacă s-au schimbat ei sau te-ai schimbat tu, cu anotimpurile vieții!

 

Ea – Oamenii se schimbă ca să înveți să renunți la ei, lucrurile merg prost ca să le apreciezi atunci când merg bine, crezi în minciuni ca să înveți să nu ai încredere în nimeni în afară de tine, și, uneori, totul se duce de râpă, ca să facă loc lucrurilor bune.

El – O dată că le-ai făcut la toate față, astfel cunoscându-le, acum poți să le întorci spatele.

 

Ea – Uneori , viața te doboară, dă cu tine de pământ și te umple de praf și amărăciune…Dar tot ea, îți scoate în cale flori, aer curat, soare luminos și oameni calzi.

El – Deci să nu-ți râzi de viață ca-și râde viața de tine…și te lasă jos! Dar nici nu lua viața prea în serios! Oricum, nu scapi teafăr din ea.

 

Ea – În viața nu contează unde te așezi, ci pe cine ai alături!

El- Spune-mi cu cine te însoțești ca să-ți spun ce valoare ai!

 

Ea – N-am cerut vieții nimic! Tot ce am vrut, i-am smuls și tot ce n-am avut, mi-a furat!

El – Jocul încă nu s-a terminat…dar vezi, din tot ce smulgi din țarina vieții, unele sunt plate medicinale, altele sunt plante otrăvitoare! Viața nu cultivă nici trandafiri, nici viță de vie, pe astea trebuie să le sădești tu.

 

Ea – Viața nu este despre încorsetare sufletului, făcând lucruri care nu rezonează cu tine, încercând să fii pe placul  celorlaltora…ci viața este despre ce îți face inima să râdă, sufletul să vibreze de fericire…iar tu să transcenzi către lumile visurilor tale.

El – Tu nu visezi…tu proiectezi realitãți alternative..

 

Ea – Viața este magie, iar dacă nu crezi asta, încearcă măcar să o trăiești ca pe ceva magic.

El – Găsești tu o șmecherie, să se creadă că-i magie…

 

Ea – (citând-o pe Oprah) Cea mai mare descoperire a omenirii este aceea că omul își poate schimba viața schimbându-și atitudinea.

El – Dar nu cu a altuia…atitudinea nu este o haină, nu se vede…, se manifestă!

 

Ea – Alege să alegi, chiar dacă pare mai ușor să fii ales! Îți vei schimba lumea! O dată cu ea și viața.

El – Totul este să ai de unde! Așa că până să alegi…alergi…

 

Ea – Nu te gândi conștient…lasă inconștientul să te gândească! Pentru o viață înțeleasă,se aplică fix opusul!

El – Conform principiului care spune că, dacă față de toate ești în opoziție, ai același rezultat ca și în cazul în care față de toate ești pentru. Dacă ocolești pământul pornind spre est sau spre vest, ajungi în același punct, în același timp.

 

Ea – Ia o pauza de la realism și cinism și fii așa cum ți-ai dorit:  mulțumită , aici și acum. Dacă nu o faci fără motiv, nici un motiv nu va fi suficient de bun.

El – Și cât te poate ține starea de mulțumire? O clipă ți-e de ajuns?

 

Ea – Viața mea început să se înțeleagă pe sine în logica binară: clipa cu tine se numește ,,adevar,,…iar ,,fals ,, îi este era de singuratate…

El – Logica solidă, alb sau negru,  dar …insuficientă! Vezi cele șapte umbre ale griului…

 

Ea – Viața-i cruntă, te ia la trantă, n-ai voie să cazi, că lupii stau la pândă!

El – Și nici să urci în ring  când urlă haitele de lupi în sală ! Omul nu este distrus atunci când este învins, ci atunci când renunță.

 

Ea – Când ești pe punctul de a renunța la ceva…gândește-te înainte bine la motivul pentru care ai rezistat  să nu renunți atâta timp.

El  Nu  lua decizii când ești nervoasă…și nici când ești fericită!

 

Ea – ( citând din George Orwell) – A trăi este cel mai rar lucru din lume. Majoritatea oamenilor există și atâta tot.

El –  Ne naștem pentru a trăi …dar nu ne învața nimeni cum, altfel decât o fac ei. Că trece tinerețea, nu-i mare scofală… Problema e că trece și bătrânețea și ne întrebăm dacă am trăit sau am existat doar.

 

Ea – Ne place în viață să avem compania unui bărbat…

El – Iar bărbatul să fie proprietarul companiei.

 

Ea –Lucrurile cu adevărat importante în viață nu se cumpară și nu se măsoară, ele se râd, se plâng sau se simt….

El – Dacă ai simțiri și nu simțuri…

 

Ea – În viața e nevoie de tristețe pentru a înțelege fericirea, e ne voie de zgomot să apreciezi liniștea și e nevoie de absența unei personae ca să-i conștientizezi  valoarea…

El – Revelarea reciprocă a contrariilor. Cu cât este mai întuneric, cu atât feștila este mai luminoasă.

 

Ea – Se spune că, în viață, atunci când se închide o ușă, se deschide o alta…

El – Totul este să nu-ți rupi gâtul și să-ți pierzi capul alergând pe holul dintre ele!

Capitolul 33. (continuare) După despărțire…cănd totu-i amintire.

În amor, cucerirea şi cearta sunt interesante, restul

sunt detalii neinteresante . “ -Maurice Donnay

Ea – De ce nu cred în a doua șansă? Pentru că motivele din care s-a greșit prima dată nu se schimbă. Iertarea este un gest frumos, dar oamenii se lasă greu, sau de loc ,de greșit, ca și de fumat.

El – Dacă e slăbuț de suflet la tentații…iertarea nu-l  va intări! Nu-ți reproșa că ai greșit, sunt atât de multe greșeli pe care nu le-ai făcut încă.

 

Ea – Lumina miroase a tine. Și acum, stau și mă întreb ,,am să trăiesc toată viața în întuneric ,ca să te pot uita?,,

El – Cine a vazut măcar o dată lumina și apoi este scufundat în beznă, dacă închide ochii, raze de lumină apar pe retină.

 

Ea – (citând pe Pascal Bruckner) Știi care-i partea bună cu inimile frânte? Că nu se pot frânge decât o singură dată…restul sunt zgârieturi.

El – Când te frigi cu ciorba, sufli și-n iaurt.

 

Ea – Inima e ultima care accepta cuvântul “sfârșit” – dar e prima care-și dă seama când acesta se apropie.

El – Și totuși, nu o ia la fugă…bate regulat ca și când nimic nu s-ar întâmpla.

 

Ea – Avem mereu ceva de iertat, ceva de uitat! Că doar nu le putem căra pe toate cu un singur  suflet!

El – Atât  iertarea cât și uitarea sunt daruri de la Dumnezeu…răzbunarea  si reproșul sunt de la diavol.

 

Ea – Dacă am ramas o amintire, povesteste-mă frumos!

El – Cu sau fără amanunte?

 

Ea – Eu sunt ceea ce mi-aduc aminte despre mine după ce am uitat de tine.

El – Dar câteodată uităm ce suntem, pentru a le face altora pe plac…..

 

Ea – Rănile  sunt deschiderile prin care o ființă intră în singurătatea altei ființe.

El – Intră pentru că n-ai avut răbdare să aștepți să se închidă. Așa adaugi rană  peste rană.

 

Ea- E greu până începi să nu mai simți nimic. Apoi, iar e greu pănă începi să simți din nou.

El- Dacă te joci cu simțurile, curând nu-ți vor mai fi fidele și o vor lua razna!

 

Ea –Nu dramatiza un sfârșit! E deghizarea sub care un nou început îți bate la usă!

El – Nu aduce anul ce aduce ceasul. Iar orice început are nebănuit de multe sfârșituri.

 

Ea – Regretul pentru lucrurile pe care le-am făcut poate fi îmblânzit de timp, însă regretul pentru lucrurile pe care nu le-am făcut este de neconsolat.

El – Timpul numără fapte și nu regrete.

 

Ea – Prefer indiferența în locul răzbunării… Este mult mai curată, mai confortabilă și mai eficientă.

El – Răzbunarea …arma prostului…băutura diavolului…îți produce o senzație de beție înfioratoare. Dacă ai gustat-o dă dependență.

 

Ea – Cine să ne ierte păcatele când noi nu iertam unul altuia nici măcar sinceritatea.

El – Vezi că tot cu minciuna este mai bine…avem de ce să fim iertați.

 

Ea – Doar el, ecoul, mai răspunde chemărilor. A rămas singurul din noianul iubirilor mele, care încă îmi hrănește sufletul.

El – Ca să nu-l lase ofilit.

 

Ea – Cred că dincolo de trădare, nimic nu mai poate fi reconstruit într-o poveste de dragoste.

El – Din cioburi de iubire nu se poate face decât moloz.

 

Ea – Eu, cea mai curajoasă dintre femeile lumii, mă tem să iubesc din nou. Eu, cea mai dependentă de dragoste dintre toți locuitorii planetei, îmi port cu demnitate sevrajul. Îmi pedepsesc dorința să stea încătușată sub coaste. Și aștept, cu lașitate, un semn de dragoste mare, ca să pot să iubesc și eu fără teamă.

El – Dacă crezi în semne, du-te la ghicitoare.

 

Ea – (parafrazând din Alice Năstase) Conviețuiesc cu speranțele la care nu vreau să renunț. Nu sunt pe plac tuturor. Dar sunt liberă. Nu mai joc niciun rol. Și dacă întoarcerea la inocență mă va condamna la tristețe, atunci accept să fiu veșnic tristă.

El – Libertatea de  „după” nu este aceeași cu libertatea dinainte.

 

Ea – ( citând din Alice Năstase) O femeie n-are voie să bea ca să uite, ei îi este rezervat plânsul suspinat, parfumat, diafan. Despre curvăsărit nici nu poate fi vorba, această nobilă activitate este rezervată domnilor și aducătoare lor de reputație și mândrie, în timp ce orice asociere cu imaginea unei femei ar fi devastatoare.

El – Curvăsăritul este pentru consum intern și este pe pierdere, de timp, de bani, energie și nu are nici o legătură cu prostituția care este pe profit..

 

Ea – Și dacă ai plecat, nu-i nimic!… şoptesc pentru mine… Am să visez restul poveşti aşa cum s-ar fi întamplat…

El – La urmă nu vei știi care jumătate a fost vis și care realitate.

 

Ea – “Și dacă…?” O întrebare ce naște monstrii! Din ce se naşte un sentiment? Ce ar fi fost dacă aş fi ştiut asta? Ce-ar fi fost dacă aş fi ştiut ce voi simţi acum? Şi visele… Da visele! Sunt mesaje ale subconştientului către tine sau sunt creaţii ale unei minţi haotice? Sentimentele au vreo legătură cu ele?

El – Evident că au, fac parte din aceeași nebunie.

 

Ea – Nu vei  știi valoarea unui moment până aceasta nu ajunge amintire.

El – Asta pentru că amintirea poleiaza momentele, cosmetizându-le.

 

Ea – În liniștea timpului găsești doar zbuciumul din tine.Acolo e o amintire.Să fie una apusă?
Cântecul nostru s-a stins în liniște? Nu vreau să cred că te-am ales și te-ai rătăcit!

El – Rătăcirea a fost când l-ai ales.

 

Ea-  Amintirile rămân la fel chiar dacă oamenii se schimbă sau se despart.

El – Și amintirile se transformă. Își scutură clipele poraste, ca pe un praf, de pe clipele bune.

 

Ea – Nu vei  ști valoarea unui moment până aceasta nu ajunge amintire.

El – Asta pentru că amintirea poleiază momentele, cosmetizându-le.

 

Ea – Într-o zi se vor închide ușile ființării noastre și tot ce ne va rămâne va fi bucata de viață pe care am umplut-o cu amintiri. Când în urma ta se va trage zăvorul, crezi că va mai conta ceea ce nu ai avut sau ceea ce ai făcut din ce ți s-a dat?

El – Va conta exact cât a contat și înainte, valorile nu se schimbă, se scimbă numai viziunea asupra lor.

 

Ea – Nu există oameni care să înlocuiască alți oameni. Nu există identitate între suflete și sentimente..Pe cei care pleacă din viața noastră nu îi vom găsi niciodată în alte persoane.

El – Dacă tot te-ai săturat de el, pentru ce să-l regăsești. Dacă nu te-ai săturat de ce l-ai lăsat?

 

Ea – Să te regret? Nu, cândva ai fost tot …ce aveam nevoie.

El – Acum el a plecat, tu ai rămas cu tot, și nu mai ai nici o nevoie.

 

Ea – Cu lecțiile învățate , cu atenție pentru a nu repeta trecutul, cu entuziasm și curiozitate, dă-ți voie să investesti din nou într-un om, mai aproape de idealul ființei tale noi.

El – Repetând aceleasi greșeli cu speranța că va ieși alt rezultat,asta defineste  prostia, dar, când te-ndrăgostești, se-ntâmplă fără voie și fără rațiune…prostește! Entuziasmul sau curiozitatea nu scuză aceasta.

 

 

Capitolul 33. După despărțire…când totu-i amintire.

”Soţia mea e ca o invenţie: eu sunt cel care am

descoperit-o şi alţii care profită de ea.” Anonim

Ea – Dacă omul tău de încredere te-a rănit, lasă-l să plece! Va avea cineva grije de el, va fi mângâiat pe măsura faptelor, va fi iubit pe merit, va fi sărutat de buzele dulci ale soartei și va fi dat cu fundul de pământ în cele mai frumoase clipe.

El – Iar tu vei jubila.

 

Ea – (citând din Ileana Vulpescu) Femeia poartă pică unui bărbat , mai mult pentru ce ar fi putut să fie, decât pentru ce a fost și a dezamăgit-o.

El – Iar pica se transformă uneori  în razbunare…

 

Ea – Începutul sfârșitului este atunci când te bagă în seama doar seara, pentru că ești ultima persoană de care își aduce aminte.

El – Și câteodată nici atunci.

 

Ea – Ce rost are să păstrezi legătura dacă ai pus capăt relației? Dacă continui să telefonezi sau să scrii mesaje, păstrezi aprinsă flacăra speranței reîmpăcării, ori în mintea ta ,ori a celuilalt. Inutil! O despărțire este o despărțire!

El – Aia a fost relație dar nu iubire adevărată, prin care două suflete se confundă una cu cealaltă. Dacă se reîntâlnesc, își spun „Bine-ai venit acasă!”, chiar dacă nu reînoadă nimic.

 

Ea – Mereu vei cauta la ea, ceea ce adorai la mine cândva.

El – Cine caută, caută până găsește.

 

Ea – Unii oameni inträ în viața noastră neinvitați, nedoriți…ca, mai apoi, să devină universul nostru. Dar, într-o zi,ne părăsesc…luând cu ei și o parte din sufletul nostru și din visele noastre. Cu toate acestea ne … rămân lecții de viața și amintiri prețioase. Învățăm să iubim, să prețuim, să devenim dependenți, ca mai apoi să învățăm să pierdem, să suferim și să devenim puternice…

El – Ce e val, ca valul trece…totul e să nu te-ncece.

 

Ea- Cât am fost  împreună, nu l-am înșelat niciodată!

El – Te lauzi sau te plângi?

 

Ea – Când rămâi singură cu toată iubirea, spusă și nespusă, cu amintirile de preamărire spirituală și pierdere viscerală în îmbrățișările celuilalt, când te sfâșie povara infinitului erotic sentimental, vei vedea adevărul prozaic.

El – Lirismul este consecința beției…la trezire, devine prozodie.

 

Ea – Vine o zi în care încetezi să mai pui întrebări, pentru că răspunsul nu te mai  interesează.

El –Până să te căsătorești, ești un neisprovit care își pune mii de întrebări, după ce te-ai însurat, ești gata terminat, nu mai ai nevoie de nici un răspuns, pentru că ea le știe pe toate.

 

Ea – Atunci când nu îmi reuşeşte ceva, când pierd ceva sau chiar pe cineva care alege un drum diferit de al meu, îmi spun că „nu a fost să fie al meu!”. Şi mă resemnez în faţa eşecului sau a pierderii. Mi s-a spus că nu pot avea ceva ce nu este al meu, că nu pot ține lângă mine oameni care nu îşi doresc să îmi fie alături şi că, dacă am pierdut, înseamnă că acel ceva sau cineva nu trebuia să fie al meu.

El – Tu mergi înainte! Nu te opri pentru nimeni, cine te vrea , te ajunge din urmă.

 

Ea – Când îți poți spune povestea, fără să plângi, înseamnă că te-ai vindecat.

El – Vezi că se poate și fără consolare compensatorie?

 

Ea – Într-o zi ai să realizezi că totul în viață este trecător, chiar și eu. Dar aș vrea să-ți aduci aminte că am trecut cu voința enormă de a rămâne.

El – Dar voința te-a trădat, sau tu ai trădat-o pe ea?

 

Ea – Furia care rămâne după o dezamăgire este un medicament. Este amară, dar trebuie să te vindece de naivitate…

El – Instrucțiunile de folosire ale acestui medicament spun: ce crezi că este al tău azi, a fost al alteia ieri și va aparține altcuiva mâine.

 

Ea – Dacă a venit timpul să crezi că totul s-a sfârșit, să fii pregătită că acesta va fi începutul.

El – Dar începutul trebuie pornească printr-o pauză recuperatorie, să-ți tragi sufletul.

 

Ea – Trecutul nu se definește…a fost o lecție, nu o sentință.

El – Oricum meriți să-ți dai o notă la extemporal.

 

Ea – Nu vreau  explicații…mi  se par cele mai penibile conversații.

El – Și cele mai fara rost. Explicațiile vor să acopere eroarea  în care te-a lăsat.

 

Ea – Oricât m-aș minți singură, știu prea bine că mi-ar fi fost mult mai bine dacă ai fi fost aici.

El – Repetă minciuna până se prinde. O minciună repetă la nesfărșit devine credibilă.

 

Ea – Avea aerul unui om inteligent și de fapt a fost numai o briză.

El – Problema este…briza ți-a ridicat rochia sau nu?

 

Ea – Dacă vreodată îți voi lipsi , gândește-te că n-a stat nimeni între noi în afară de orgoliul și minciunile tale.

El – Dar îndărătnicia ta ce-a fost?

 

Ea – (citându-l pe Charles Aznavour) – Și mie ce-mi rămâne după ce te-am iubit? Vocea stinsă a unui ecou, brațele care nu mai au ce îmbrațișa…dar mai ales teama, teama de-a mai  iubi și mâine…

El – Teama este unul dintre motoarele schimbării…vei iubi  altfel.

 

Ea –  Ție o să-ți las nopțile fără somn, cu fricile întunericului. Nu,nu mai păstrez niciuna pentru mine,ce rost ar mai avea?  Nu,nici măcar pe aceea… Îți las ție tot timpul…timpul netrăit!

El – Timpul netrăit e o povară grea, pentru că trebuie recuperat intensiv.

 

Ea – Ce lecții dureroase ne dau unii oameni  și cât de ușor ne schimbă sufletul în păsări spreriate care se  vor  teme mereu sa nu fie rînite din nou.

El – Inconstiența este virtutea copilului, care, lovindu-se învață să se teamă iar frica pazește via!

 

Ea – Adesea , a renunța nu este un act de lașitate, mai degrabă unul de curaj. Curajul de a lăsa trecutul în spate, curajul de a înceta să lupti pentru o persoană care nu face nici un efort pentru a te păstra.

El – Mai exact curajul de a sări dintr-o barcă în alta cu riscul de a te scufunda la mijloc. Asigură-te ca distanța dintre ele să fie minimă!

 

Capitolul 32. În ce cred sau nu cred femeile…

Ea – Nu cred în oameni perfecți, pentru că nu cred înaparențe, la fel cum nu cred în bărbați care arată nespus de bine, sunt inteligenți, tandri, înțelegatori și mereu acolo când ai nevoie. Sunt iluzii.

El – Dar voi adorați iluzionismul…acesta este nivelul preferat de percepție.

 

Ea – Nu cred în poze și selfie-uri photoshopate, în silicoane, botox și operații  estetice, în reclame de păr care strălucește mereu fără să-și schimbe forma la vânt, dinții perfecți și de un alb sclipitor…

El – Viața te contrazice, nu eu…ce economie s-ar face în bugetul național dacă toate femeile nu ar crede în reclame!

 

Ea -Nu cred în iubirile în care nu există patimă, dorință și atracție. Mi se par ori artificiale, ori chinuite. Iubirile în care cei doi nu tânjesc unul după celălalt, atrofiază încet, încet atât feminitatea cât și masculinitatea.

El- Românul când e singur are o problemă: n-are femeie. Când s-a căsătorit are o mulțime de probleme. Așa că tradițional, îmbină inutilul cu neplăcutul…c-așa-i la noi: el provoacă furtuna și apoi se plânge că-i plouă …în casă.

 

Ea – Nu-mi cere să fiu mereu optimistă și cu zâmbetul  pe buze, pentru că nu cred în psihologia motivațioanală…mi se pare o forma de manipulare.

El –   Dar nici mereu cu toate corăbiile scufundate, cerșind atenția  celor din jur…asta nu-i manipulare?

 

Ea – Cred cu tărie că pierdem pentru a primi ceva mai bun. Şi, poate că pentru a preţui acel ceva mai bun trebuie să trecem prin nişte etape, să cunoaştem şi ceva mai puţin bun… De aceea sunt pregătită să pierd tot ceea ce nu mi se cuvine, tot ceea ce nu ar trebui să fie al meu, pentru că știu că viața a pus deoparte ceva mai bun pentru mine!

El –  În viață trebuie să te mulțumești cu ce ai, pentru ca atunci când ți se ia și acela, să rămâi măcar cu mulțumirea.

 

Ea – Nu cred în box office și nici în best-seller, pentru că nu cred în bunul gust al maselor.

El – Elitistă, elitistă,…dar de ce te încingi la manele în miezul nunții și de ce leșini pe stadion când se cânta ultimul hit?

 

Ea – Cred în instantaneele nemascate, în naturalețea chipului uman  din momentul în care nu se sinchisește de cei din jur, arătând exact ceea ce simte.

El – Și atunci când arată degetul mijlociu? Sau mai rău…dacă asta simte!

 

Ea – Apeciez  fețele și corpurile imperfecte, cu moliciuni și împliniri, semnele pe care timpul și viața le lasă pe trup și pe suflet, femeile nemachiate sau fardate discret și natural ca un semn de cochetărie.

El – Evident, pentru a putea să te distingi deasupra lor! Ce-nsemnă și concurența asta!

 

Ea – Cred în entuziasmul tinerilor care merg împotriva curentului, chiar și atunci când habar nu au de ce, pentru că vor doar se fie diferiți și rebeli.

El – Este din ce în ce mai răspandită moda “aprecierii” tinerilor cu 10-15 ani mai puțin,pentru a face un cuplu. Nebuni rebeli, armasari pur sange…

 

Ea – Cred in trăinicia relației cu un bărbat fără pătrățele, deștepți și care nu acceptă să fie călcați în picioare, oricât de mult ar iubi o femeie.

El – Păi de ce să-I calci în picioare? Sunt buni de pus la gătit, la dus  gunoiul, la dus copii la școală, la bătut covoarele, la cărat cumparăturile, la desfundat hornurile și nu numai.

 

Ea –  Cred că nu există altă unitate de masură a inimii mai presus de iubire, iar dacă în suflet aceasta lipsește, atunci nu este senin, iar dacă în suflet nu este liniște, nicăieri în lume nu vei  găsi pacea!

El – Pentru că lumea exterioară reflectă interiorul tau…te ia cu frison,chiar dacă afară e soare, dacă în sufletul tău e frig și plouă.

 

Ea – Cred că râsul este cel mai bun lucru care arde caloriile. Cred în ideea de a fi puternic când totul începe să meargă prost. Cred că fetele fericite sunt cele mai frumoase femei.  Eu cred în roz. Cred în ziua de mâine și cred în minuni.

El – Alții spun că râsul îngrașă…sau doar mărește apetitul? Cu apetitul crescut și satisfăcut, totuți să slăbești, iată minunea!

 

Ea – Cred că, până la urmă , toți vom ajunge, fără a putea obiecta, o cărămidă în sufletul de piatră al cuiva.

El – Și de aceea, sufletul lui va rezista!

 

Ea – Eu cred în puterea unei priviri…acolo unde strălucește o privire , diamantul este de prisos.

El – Dar împreună fac desăvârșirea.

 

Ea – Eu cred că  sexul este manifestarea fizica a iubirii, indiferent că e la început sau întarziat. Este celebrarea și amplificarea efectelor energiei Kundalini în corp, discret, prin pasiune și entuziasm…

El – De aceea atâta pasiune și entuziasm în industria pornografică!?!

 

Ea – Cred că și  în realitate , nimeni nu te minte pe tine, ci se minte pe sine.

El – Sintagma “minte-mă frumos” a fost inventată de femei. Dacă în adevărul realitații nu te simți confortabil, minciuna îți creeaza o nouă realitate  în care să fi satifacută…

 

Ea – Crede…și lasă minunile să se întâmple în viața ta.

El – Acesta este verbul de la care pornesc toate manipularile omului, la toate nivelele. La nivel fizic s-a inventat creditul, ca sa ne supunem social. La nivel psihic actioneaza  încrederea , ca să putem socializa. La nivel spiritual acționează credința, ca suport existențial.

 

Ea – Sunt sigură că fiecare dintre noi,are un capitol din viața sa, pe care nu-l citește nimanui.

El – Si bine face…

 

Capitolul 31: Dorul…of dorul!

    „Celibatarii ar trebui impozitaţi mai mult decât cei

    însuraţi. Nu e bine să fie mai fericiţi decât ceilalţi.”

    Oscar Wilde

Ea – Când îți va fi dor,coboară-ți încetișor gândul în suflet și caută-mă în adâncul lui Pe undeva, pe acolo, vei găsi vreun zâmbet de-al meu, vreo urmă de parfum sau căldura unei îmbrățișări trecute.

El – Voi fi incitat să le caut!

 

Ea – Uneori, până și cafeaua are gust de dor…dor de cei care-i porți adânc în suflet.

El – Atunci soarbe-o cu pioșenie, nu o da peste gât!

 

Ea – (parafrazând după Andreea Văduva) Îți mai este dor de naivul ăla, care avea fluturi în stomac, şi care, nu bănuia că aceştia se vor transforma în nişte molii, într-o nefericită zi? De fata aia timidă, care îşi iubea prinţul atât de intens şi pur, încât nu se gândea că acesta îi va frânge sufletul, după ce i la mângâiat cu-atâta căldură?

El – Dorul nu vindecă, sapă. Nu oprește timpul, îl tulbură. Nu limpezește, încețoșează.

 

Ea – Să te descompui de dor însă să te recompui din speranță, în ciuda ta și a luciditații, e o poveste de dragoste în sine.

El – Că toate poveștile de dragoste încep cu speranțe  și apoi se descompun… Speranța moare ultima, iar când te recompui, vezi sa fie totul la locul lui, mai ales capul.

 

Ea – Iubirea care nu distruge nu-i iubire, cum jarul în căldură se preface, cel ars de dor uită de nopți și zile, și dorul în durere se desface.

El – Și cine a zis cã durerea te face mai puternic?..Cred cã e acelaşi care a zis cã dacã vei cãlca într-un rahat o sã ai noroc..

 

Ea – Mi-e dor de mine…mi-e dor să trăiesc…acum când doar exist.

El – Depinde la ce fel de viață vrei sa revii…și dacă te mai primește viața aceea.

 

Ea – Îmi cer atât de des iertare , că mi-e atât de dor !

El – Mai exact…ca ovarele te dor.  Folosește cuvântul acesta corect!

 

Ea – Să-i  ceri sufletului să nu-i mai fie dor, e ca și cum i-ai spune inimii să nu mai bată.

El – Inima are și diastole, ca să se refacă, sufletul de ce să nu aiba și el pauze? O femeie când rennță, face numai o pauză între două dorinți.

 

Ea – Dorul este nesărutul, necuvintele, neîmbrățișările și, în final, netimpul. Un miraj al depărtării pe care o vrem apropiere.

El – Dorul este setea și foamea și insomnia și neliniștea…la un loc.

 

Ea – Știi sentimentul acela de dor? De dor teribil care face sângele să se dezlănțuie și creierii să doară, acea senzație usturătoare care instigă rebelul din tine și-ți calcă pe conștiință ca peste o omidă pufoasă de mai?

El – La judecata de apoi, instigatorul este primul vinovat că omida a fost călcată. Dar ce vină a avut ea?

 

Ea – Și dacă  într-o zi o să moară dorul? O sa mă zbat o zi, două, un an , până obosesc bine și apoi am să-l chem, duios.

El – Atunci se numeste menopauza. Poți sa-l chemi, poate mai vine , dar degeaba.

 

Ea – Nu dorul îl omoară pe om, ci gândul că celălalt nu-i duce dorul.

El – Da, mulți au și murit de oftica asta…

 

Ea – În inima mea trăiește îmbrățișarea noastră. Sufletul meu se desface în dor și se despică în fire de ploaie. Dorul meu încearcă să nu te cheme,dar tresare din trecut până în prezent. Îmi spăl ochii,dar dorul nu se ia.

El – Pai nu se ia cu apă de ploaie…se ia cu ceva tare!

 

Ea – Dacă o să mă întâlnești, vreodată, în vreuna din amintirile tale, îmbratișează-mă pentru că mi-e dor de tine…

El – Si ziceai că ai rupt-o cu trecutul! Dar ai în minte un sertar plin de doruri.

 

Ea – Nu-ți pune întrebări atunci când ți-e dor. Atunci când ți-e dor, există cineva la capătul celălalt! Și asta e bine!

El – Doar că celalalt nu vede, nu aude și nu simte, ceea ce nu e bine.

Capitolul 30 : Căutarea fericirii (continuare)

 

„Cea mai nobilă cucerire după cea a calului,

este cucerirea femeii.”

Alfred Jarry

 

Ea – Unii spun ca lumea este a celor care se trezesc devreme…greșit! Lumea este a celor  care se trezesc  fericiți!

El –  Și beau cafeua împreună.

 

Ea – Secretul fericirii? Nu urâ pe nimeni și nu iubi pe oricine…nu admite nici o nostalgie și abordează calea  indiferenței…

El – Adică să fii indiferent la orice diferent.

 

Ea – La bărbații adevarați, femeia este fericită. La restul, puternică.

El – Sau sclavă!

 

Ea – Mă domină ceea ce simt, nu ceea ce gândesti tu despre mine, iată de ce sunt fericită.

El – Și totuși te roade curiozitatea „oare ce gândește el despre mine?”

 

Ea – Alegem să alergăm într-o cursă și ne trezim că am căzut în ea. De multe ori,ne-a amânat visurile, pentru că aveam …niște obligații. Am amânat dragostea, pentru că nu aveam unde să o ducem. Asta pentru că uităm un lucru esențial: cea mai frumoasă formă de succes este fericirea.

El – Când ai crezut că nu există, a apărut ca o mirare. Ai meritat-o oare? Ziceai că-ți plac lucrurile simple și alergai după tot ce era mai sofisticat , complicat și periculos.

 

Ea – Tu spui „n-am timp pentru prostii”. Și eu te întreb ,”Când o să ai timp să fii cu adevărat fericit?”

El – Liberul arbitru este lăsat de Dumnezeu.  Este problema ta dacă totuși cauți fericirea sau nu. Omul a fost creeat să fie fericit și apoi a fost creeată  femeia. Daca o iubești și te iubește poți fi fericit din nimic. Nu este o chestiune când sau cum, ci este o chestiune dacă îți este dat s-o găsești sau nu.

 

Ea –  Fericirea nu e ceva gata făcut, ca un cadou, ea vine din faptele tale.

El – Mai exact din satisfacția împlinirilor…esența fericirii este satisfacția.

 

Ea – (citând din Thich Nhat Hanh) Nu exista cale către fericire. Fericirea este calea.

El – Mai exact nu căuta drumul fericirii în afară, fericirea este înlăuntr-ul  tău.

 

Ea – Îmi asum  riscul de a fi fericită, fară a-mi pune prea multe întrebări.

El – A fi fecită nu este un risc, este o menire. Omul a fost ceat să fie fericit. Riscurile au fost  până ai ajuns fericită, moment în care s-au volatilizat  și nu mai contează.

 

Ea – Înainte  de a fi fericit, viața o să te învețe să fii puternic.

El  Fericiti cei saraci cu duhul…cei putenici sunt cei mai  nefericiți pentru ca nu-și găsesc liniștea…

 

Ea – Pentru a fi fericită, acceptă și îmbrățisează cu recunoștință și în egală masură tot ceea ce provoacă  plăcere cât și ceea ce provoacă durere! Adevărata fericire o vei trăi numai atunci când le vei prețui profund pe amândouă!

El – Sună cam sado-maso! Dacă femeile știu aceasta cale a fericirii, de ce toate par nefericite? Bărbatii sigur preferă nefericirea în locul durerii.

 

Ea – Dacă vrei să fi fericită nu asculta tot ce ți se spune, nu crede tot ce vezi, nu spune nimănui tot ce știi!

El –Ascultă dar nu crede, observă dar exclude aparențele  și nu spune ce gândești.

 

Ea – Odată ce vei fi fericit, nu vei tolera să mai ai în jurul tău oameni care să te facă să simți ordinarul…sau ordinăriile.

El – Dar ei vor roi in jurul tău ca tânțarii, înțepând și lăsând urme.

 

Ea –  În fierare dimineață am de luat o decizie foarte importantă: să fiu fericită sau să fiu foarte fericită.

El – Asta pâna la baie. Dupa aceia te uiti în oglindă și te mai gândești…

 

Ea – Fericirea se livreaza cu termen de garanție, dar nu îți spune nimeni care este acesta.

El – Oricum când este aproape de termen, începe să-ți miroasă!!!

 

Ea – Dacă tu crezi că ți-ai găsit fericirea, ai grijă de ea! N-o lăsa să se risipească, pentru că tot ce nu trăiești la timp, nu mai trăiești niciodată.

El – Consumă-ți fericirea integral, că nu se poate depozita!, Sufletul se va bucura, spiritul se va înălța.

 

Ea – Învață să fii fericit singur. Astfel, compania celorlaltora, va fi o alegere și nu o necesitate.

El – Simplu. Șampanie frapată,  cu ciocolată și căpsuni… în saună .

 

Ea – Iubesc fericirea, nu plăcerea, pentru că fericirea este simplă iar plăcerea o complică. Fericirea te hranește, în timp ce plăcerile te consumă…

El – Aici este paradoxul: ca să fii fericită trebuie să fi sințit plăcerea dar ca să simți plăcerea trebuie să fii fericită.

 

Ea – (citându-l pe Mihai Morar) – Trăim atât de mult pentru plăcere încât nu mai avem timp să fim fericiți.

El – Trăiește plăcerile cât te ține pielea, fericirea vei putea s-o gusti din amintiri, când te-a lăsat puterea…

 

Ea – Dacă vrei fericire, trimite-ți  sufletul la reciclare, să poti iubi curat și nou. Odihneste-ți visele fugare și apoi nu uita să faci o baie în vana cu lapte de speranță. Să te speli în albeața unde slabiciunile și ranchiuna s-au decolorat în inocență.

El – Dacă mulgi speranța pentru lapte…ajungi la disperare. Așa că mai bine du-te la coafor…lupul își schimbă părul dar năravul ba…și acolo se pot odihni și visele sub cască, născând noi  vise.

 

Ea – Fericirea este armonia dintre ceea ce gândești, ceea ce spui și ceea ce faci!

El –  Dar  când vorbește gura fără tine, ce armonie poate fi?

 

Ea – Ce este fericirea? Chiar nu știu! Știu doar cum se simte! E gustul acela pe care vrei să-l păstrezi în gură, mirosul de care nu-ți speli cămașa, senzația că vârfurile degetelor tale au pipăit himera. E senzația că lumea are un rost, că viața are o direcție, că timpul nu este o consumabilă arsă inutil.

El – Înceerci să îmbraci în cuvinte indescriptibilul, dar cuvintele,  chiar dacă sunt multe, sunt stâmte. Așteptările mereu rănesc…

 

Ea – Shakespeare a spus: sunt mereu fericit…pentru a nu am așteptări de la nimeni.

El – Pentru că sunt disproporționat de mari față de posibilitați.

 

Ea – A-ți păstra modestia este cel mai important lucru pentru a fi fericit.Căci fericirea ta nu ține de ceilalți, ține doar de stima de sine, pe care ți-e greu s-o minți.

El – Nu mai cele cu valoare mentală pot fi modeste, proastele sunt trufașe.

 

Ea – Fericirea nu este o plăcere, este o biruința.

El – Da, dar ea provine din satisfația biruinței iar satisfacția  din plăcere. Paradoxul  este că , pentru a se vedea din privirea ei că femeia este într-o stare euforică trebuie să fi fost satisfacută pe deplin, dar pentru a fi satisfacută  pe deplin trebuie să fie într-o stare euforică.

 

Ea – (citând din Panait Istrati)  Să dai , să dai, iată marea fericire a vieții. Să dai mai ales la timp, fiecare lucru la vremea lui. Să-ți trăiești aventurile, să-ți traiești  durerile…raza de bucurie care fuge…să râzi și-apoi să plângi nebunește, din toata inima, sătulă de bucurie!

El – Dar tu dai prea devreme si când  ar trebui să dai  ce se cuvine, cui se cuvine, numai ai ce.

 

Ea – Întâlnim sufletul pereche, sau nu, pe parcursul unei vieți! Dacă ai neșanșa să-l întâlnești la momentul nepotrivit, lasă tot și urmează-l, dacă și el simte, sau poate. Nu e mare dilema, dar cât de puțini dintre noi îl întâlnim, sau îl recunoaștem!

El – Nu ai nimic de pierdut atunci când ai găsit acel ceva pentru care merită să pierzi tot…ai în schimb fericirea deplină.

 

 

Capitolul 28 – Căutarea fericirii (continuare)

Ea – Unii spun ca lumea este a celor care se trezesc devreme…greșit! Lumea este a celor  care se trezesc  fericiți!

El –  Și beau cafeua împreună.

 

Ea – Secretul fericirii? Nu urâ pe nimeni și nu iubi pe oricine…nu admite nici o nostalgie și abordează calea  indiferenței…

El – Adică să fii indiferent la orice diferent.

 

Ea – La bărbații adevarați, femeia este fericită. La restul, puternică.

El – Sau sclavă!

 

Ea – Mă domină ceea ce simt, nu ceea ce gândesti tu despre mine, iată de ce sunt fericită.

El – Și totuși te roade curiozitatea „oare ce gândește el despre mine?”

 

Ea – Alegem să alergăm într-o cursă și ne trezim că am căzut în ea. De multe ori,ne-a amânat visurile, pentru că aveam …niște obligații. Am amânat dragostea, pentru că nu aveam unde să o ducem. Asta pentru că uităm un lucru esențial: cea mai frumoasă formă de succes este fericirea.

El – Când ai crezut că nu există, a apărut ca o mirare. Ai meritat-o oare? Ziceai că-ți plac lucrurile simple și alergai după tot ce era mai sofisticat , complicat și periculos.

 

Ea – Tu spui „n-am timp pentru prostii”. Și eu te întreb ,”Când o să ai timp să fii cu adevărat fericit?”

El – Liberul arbitru este lăsat de Dumnezeu.  Este problema ta dacă totuși cauți fericirea sau nu. Omul a fost creeat să fie fericit și apoi a fost creeată  femeia. Daca o iubești și te iubește poți fi fericit din nimic. Nu este o chestiune când sau cum, ci este o chestiune dacă îți este dat s-o găsești sau nu.

 

Ea –  Fericirea nu e ceva gata făcut, ca un cadou, ea vine din faptele tale.

El – Mai exact din satisfacția împlinirilor…esența fericirii este satisfacția.

 

Ea – (citând din Thich Nhat Hanh) Nu exista cale către fericire. Fericirea este calea.

El – Mai exact nu căuta drumul fericirii în afară, fericirea este înlăuntr-ul  tău.

 

Ea – Îmi asum  riscul de a fi fericită, fară a-mi pune prea multe întrebări.

El – A fi fecită nu este un risc, este o menire. Omul a fost ceat să fie fericit. Riscurile au fost  până ai ajuns fericită, moment în care s-au volatilizat  și nu mai contează.

 

Ea – Înainte  de a fi fericit, viața o să te învețe să fii puternic.

El  Fericiti cei saraci cu duhul…cei putenici sunt cei mai  nefericiți pentru ca nu-și găsesc liniștea…

 

Ea – Pentru a fi fericită, acceptă și îmbrățisează cu recunoștință și în egală masură tot ceea ce provoacă  plăcere cât și ceea ce provoacă durere! Adevărata fericire o vei trăi numai atunci când le vei prețui profund pe amândouă!

El – Sună cam sado-maso! Dacă femeile știu aceasta cale a fericirii, de ce toate par nefericite? Bărbatii sigur preferă nefericirea în locul durerii.

 

Ea – Dacă vrei să fi fericită nu asculta tot ce ți se spune, nu crede tot ce vezi, nu spune nimănui tot ce știi!

El –Ascultă dar nu crede, observă dar exclude aparențele  și nu spune ce gândești.

 

Ea – Odată ce vei fi fericit, nu vei tolera să mai ai în jurul tău oameni care să te facă să simți ordinarul…sau ordinăriile.

El – Dar ei vor roi in jurul tău ca tânțarii, înțepând și lăsând urme.

 

Ea –  În fierare dimineață am de luat o decizie foarte importantă: să fiu fericită sau să fiu foarte fericită.

El – Asta pâna la baie. Dupa aceia te uiti în oglindă și te mai gândești…

 

Ea – Fericirea se livreaza cu termen de garanție, dar nu îți spune nimeni care este acesta.

El – Oricum când este aproape de termen, începe să-ți miroasă!!!

 

Ea – Dacă tu crezi că ți-ai găsit fericirea, ai grijă de ea! N-o lăsa să se risipească, pentru că tot ce nu trăiești la timp, nu mai trăiești niciodată.

El – Consumă-ți fericirea integral, că nu se poate depozita!, Sufletul se va bucura, spiritul se va înălța.

 

Ea – Învață să fii fericit singur. Astfel, compania celorlaltora, va fi o alegere și nu o necesitate.

El – Simplu. Șampanie frapată,  cu ciocolată și căpsuni… în saună .

 

Ea – Iubesc fericirea, nu plăcerea, pentru că fericirea este simplă iar plăcerea o complică. Fericirea te hranește, în timp ce plăcerile te consumă…

El – Aici este paradoxul: ca să fii fericită trebuie să fi sințit plăcerea dar ca să simți plăcerea trebuie să fii fericită.

 

Ea – (citându-l pe Mihai Morar) – Trăim atât de mult pentru plăcere încât nu mai avem timp să fim fericiți.

El – Trăiește plăcerile cât te ține pielea, fericirea vei putea s-o gusti din amintiri, când te-a lăsat puterea…

 

Ea – Dacă vrei fericire, trimite-ți  sufletul la reciclare, să poti iubi curat și nou. Odihneste-ți visele fugare și apoi nu uita să faci o baie în vana cu lapte de speranță. Să te speli în albeața unde slabiciunile și ranchiuna s-au decolorat în inocență.

El – Dacă mulgi speranța pentru lapte…ajungi la disperare. Așa că mai bine du-te la coafor…lupul își schimbă părul dar năravul ba…și acolo se pot odihni și visele sub cască, născând noi  vise.

 

Ea – Fericirea este armonia dintre ceea ce gândești, ceea ce spui și ceea ce faci!

El –  Dar  când vorbește gura fără tine, ce armonie poate fi?

 

Ea – Ce este fericirea? Chiar nu știu! Știu doar cum se simte! E gustul acela pe care vrei să-l păstrezi în gură, mirosul de care nu-ți speli cămașa, senzația că vârfurile degetelor tale au pipăit himera. E senzația că lumea are un rost, că viața are o direcție, că timpul nu este o consumabilă arsă inutil.

El – Înceerci să îmbraci în cuvinte indescriptibilul, dar cuvintele,  chiar dacă sunt multe, sunt stâmte. Așteptările mereu rănesc…

 

Ea – Shakespeare a spus: sunt mereu fericit…pentru a nu am așteptări de la nimeni.

El – Pentru că sunt disproporționat de mari față de posibilitați.

 

Ea – A-ți păstra modestia este cel mai important lucru pentru a fi fericit.Căci fericirea ta nu ține de ceilalți, ține doar de stima de sine, pe care ți-e greu s-o minți.

El – Nu mai cele cu valoare mentală pot fi modeste, proastele sunt trufașe.

 

Ea – Fericirea nu este o plăcere, este o biruința.

El – Da, dar ea provine din satisfația biruinței iar satisfacția  din plăcere. Paradoxul  este că , pentru a se vedea din privirea ei că femeia este într-o stare euforică trebuie să fi fost satisfacută pe deplin, dar pentru a fi satisfacută  pe deplin trebuie să fie într-o stare euforică.

 

Ea – (citând din Panait Istrati)  Să dai , să dai, iată marea fericire a vieții. Să dai mai ales la timp, fiecare lucru la vremea lui. Să-ți trăiești aventurile, să-ți traiești  durerile…raza de bucurie care fuge…să râzi și-apoi să plângi nebunește, din toata inima, sătulă de bucurie!

El – Dar tu dai prea devreme si când  ar trebui să dai  ce se cuvine, cui se cuvine, numai ai ce.

 

Ea – Întâlnim sufletul pereche, sau nu, pe parcursul unei vieți! Dacă ai neșanșa să-l întâlnești la momentul nepotrivit, lasă tot și urmează-l, dacă și el simte, sau poate. Nu e mare dilema, dar cât de puțini dintre noi îl întâlnim, sau îl recunoaștem!

El – Nu ai nimic de pierdut atunci când ai găsit acel ceva pentru care merită să pierzi tot…având în schimb fericirea deplină.

 

Capitolul 29 – Căutarea fericirii

„Dacă cu bani nu poţi cumpăra iubirea, ei

facilitează negocierile.” Oscar Wildde

Ea – Uneori,oamenii nu știu să fie fericiți. Se plictisesc și dau naștere dramei.Sunt dependenți de căutare și nu de regăsire. Asta…pentru că așa s-a format sistemul lor de atașament,prin atracție-respingere. Traducerea fericirii prin dramă, este paradoxul multor relații.

El – Când ești sătulă de atâta bine…dramatizezi!

 

Ea – Așa e în viață. Îl tot schimbi pe celălalt, gândindu-te că poate femeia asta, bărbatul ăsta îți va aduce fericirea  după care ai tânjit mereu. Dar toți îți aduc iluzii – fără greș! Nimeni nu e de condamnat pentru asta, pentru că toți fac exact ce faci tu: poartă un sine ireal din care nu poate să crească nimic.

El – Din nimic răsare …un nimic mai mare!

 

Ea – ( citând pe Maria Callas) M-am născut prea mândră.Prea mândră și prea fragilă.Iar dacă regret că,atunci când sufăr,sufăr de o sută de ori mai intens decât alții,sunt sigură că,atunci când sunt fericită,sunt de o mie de ori mai fericită decât ei.

El – Sensibilitatea este ambivalentă: exacerbează și răul și binele.

 

Ea – Nimeni nu poate să te facă fericită, până nu vei fi fericită cu tine însuți.

El – Adică preambului fericirii naște în suflet.

 

Ea – Fericirea nu are istorie, fiindcă istoria nu poate ieşi din veşnica surpriză pe care ţi-o face fiinţa iubită prin însăşi existenţa ei.

El – Când nu te mai surprinde, deci prezența devine rutină, s-a dus fericirea?

 

Ea – Cu cât mai puțină lume știe de viața ta, cu atât ea este mai frumoasă. Așa este și în dragoste, cu cât mai puțini îți știu motivul fericirii, cu atât fericirea va fi mai mare.

El – Și dacă secretul este absolut și fericirea va fi absolută.

 

Ea – Fericirea ține cât luciul pantofilor. Este lustruită de suflet în fiecare dimineață dar n- apuci să faci doi pași fără să se murdărească.

El – Ți-am spus să nu-ți bagi picioarele în ea de fericire. Fii fericit , nu pentru că totul este bine, ci pentru că vezi partea bună a lucrurilor.

 

Ea – Durează prea mult prea mult până să vină fericirea, așa că e mai bine să fii fericită tot timpul cât aștepți.

El – Adică o consumație în leasing.

 

Ea – Dacă este să fii fericită, nu îmsemnă că totul este perfect, ci însemnă că ai ales să privești dincolo de imperfecțini.

El – Mulțumirea de sine nu miroase-a bine!

 

Ea – Fericirea deplină este ceva ce nu se atinge niciodată, dar în căutarea ei merită să alergi toată viața.

El – Chiar dacă ți s-a părut că ai atins-o , a fost o himeră, s-a evaporat…

 

Ea –  Femeia știe că fericirea nu pica din cer și pentru a fi fericită trebuie să depună efort. Vorbim despre femeia care și-a integrat atât femininul cât și masculinul, ca aspecte care fac deopotrivș parte din ea.

El – Este momentul critic, atunci când pune în balanță la același nivel dragostea pentru partener și cea pentru prietena cea mai bună.

 

Ea – Cu timpul înțelegi că numai cel care te poate iubi cu toate defectele tale, fără a pretinde să te schimbe, îți poate aduce toată fericirea pe care ți-o dorești.

El – Dacă pretinde să te schimbe, mai bine să te schimbe cu alta.

 

Ea – Omul când e fericit iubește, ajută, scrie, cântă, oferă, strange în brațe și iartă. Omul are fericire numai dacă oferă fericire.

El – Și când oferta ta nu nu se ghidează după legea cererii si ofertei!

 

Ea – Fericirea nu o realizezi, nu o constați, se întâmplă pur și simplu să fii fericită. Atunci nu te întrebi dacă ești sau nu fericită…

El – Dar patima disecării firului în patru nu te lasă să nu te întrebi.

 

Ea:  Uneori, fericire înseamnă uitare…

El: – Uitarea este premiul de consolare dat de Dumnezeu. Dacă nu am avea de la   Domnul acest dar, nu am putea reține în amintiri numai momentele plăcute și ne-ar  năpădi celelalte…

 

Ea – Nu căuta fericirea…creeaz-o!

El – Și din cioburi de iubire se poate construi o mică fericire…aceea de a scăpa liberă!

 

Ea – Zâmbește și enervează-i pe toți cu fericirea ta!

El – Mai ales pe toate!

 

Ea – Nora exclama ,,Nu exista fericire deplină!,, după ce a văzut nota de plată la înmormântarea  soacrei.
El – Pentru că moștenirea a fost subțire.

 

Ea – Nu încerca să-ți cumperi  fericirea, făurește-ți-o singură!

El – Oricum nu ți-ar vinde-o nimeni…e atât de rară!

 

Ea –  Fericit poți să fii oriunde, oricând și oricum…dar niciodată lângă oricine.

El – Fericirea nu constă a nu avea frământări legate de persoană, ci în a le putea stăpâni.

 

Ea – (citând din Albert Einstein) Fericiți cei care visează, cei care au idei frumoase, cei tandri, fericiți cei care rămân copiii sufletului. Fericiți cei pe care teama nu îi face să renunțe la iubire.

El – Pentru că, copii nu pun nici un preț pe materialitate.

 

 

Capitolul 28 – Căsătoria și rostul ei.

Soţul care vrea o căsătorie fericită

trebuie să-şi ţină gura închisă şi contul

deschis.”

Groucho Marx

Ea – Căsătoria nu ne face nici mai buni și nici mai răi, ci intensifică la bine sau la rău cea ce se găsește deja în noi.

El – De aceea căsătoria este singurul joc de noroc binecuvântat de biserică!

 

Ea – Persoanele imature care se îndrăgostesc, își distrug reciproc liberate, căsătorindu-se. Împreună, construiesc…un soi de închisoare…

El –  …din care evadează la primul prilej…fără să fi învățat nimic.

 

Ea – Ca un bărbat şi o femeie să fie împreună, e pentru că sunt făcuți unul pentru celălalt, pentru că sunt, unul pentru altul cum ploaia e pentru mare. Cea care se întoarce mereu pentru a cădea în cealaltă, hrănindu-se unul pe celalalt, o astfel de plenitudine, vine din armonie numai o dată în viață…

El – Sau pentru cei mai mulți, niciodată.

 

Ea  – Un soț este un bărbat care te susține în toate problemele pe care nu le-ai fi avut dacă nu te-ai fi măritat.

El – Iar el a rezolvat problema în stil modern: fă tu totul, că de rest mă ocup eu!

 

Ea – Îndrăgosteala , pasiunea carnală, hormonii deșănțati există înainte de căsătorie. După, nu mai subzistă. Între o femelă şi un mascul pot exista alte sentimente şi responsabilități. Respect , grijă , afecțiune , asigurare , responsabilitate…

El – O să mă iubeşti dacă o să-ți fie bine. Dacă nu , o să cauți pe altul. E normal. Ai gusturi foarte simple, totdeauna te mulțumești cu ce este mai bun!

 

Ea – Nu adulterul  ne desparte,  ci obsesia fidelitații.

El – Culmea fidelității este să fii la a treia nevastă și să ai aceeași amantă.

 

Ea – A te mărita cu un bărbat divorţat este o datorie ecologică. Într-o lume în care sunt mai multe femei decât bărbaţi, bărbaţii trebuiesc neapărat folosiţi de mai multe ori…

El – Ca un proces de reciclare. Dar nu-i căuta pe internet. Pe internet este ca și la Costinesti: toți bărbații sunt necăsătoriți!

 

Ea – O luăm de la capăt pentru că, din fericire, există persoane care ne plătesc facturile sufletului și ne repornesc.

El – Femeia este lumina spre care tinzi, căsnicia este plata la lumină.

 

Ea – Când Dumnezeu a creat cãsãtoria, i-a promis femeii, cã va gãsi un bãrbat ideal, în orice   colț al pãmântului…Azi încă îl mai caută…

El – De aceea, Dumnezeu a fãcut Pãmântul… rotund.

Ea – Ține ochii bine deschiși înainte de căsătorie și pe jumătate închiși după.

El – De ce? Cu ochii jumătate deschiși filezi mai bine, exprimi neîncrederea față de răspunsurile primite și îndoiala dacă merită sau nu iertare chiar dacă n-a făcut nimic.

Ea – In căznicie, dragostea e ca o supă, primele linguri sunt fierbinți și riști să te frigi, ultimele linguri sunt pre reci și ești deja sătul.

El – Iar supa reîncălzită se taie.

Ea – O fi posibil ca prostia să fie motivul divorțului, dar de cele mai multe ori, este
motivul căsătoriei, pentru că prima cauză a divorțului este căsătoria.

 

El – Pentru că ei se îndrãgostesc de felul tãu de a fi, apoi te pãrãsesc..pentru cã nu te-au putut schimba.

 

Ea – Femeia greșește într-o relație,uitând să fie femeia care l-a fermecat la început. Asumă-ți efortul de a te menține și de a face toate upgradurile necesare, pentru a-i incita imaginația și interesul! Fii feminină, aromată, necicălitoare. Necicălitoare. Necicălitoare.

El – Și cât de cât aranjată. Bărbatul este stimulat vizual, indiferent cât timp a trecut, conform principiului – ochii văd,inima cere! Și atent la amănunte! Un bătrânel, așteptat acasă de băbuța lui goală, o întrebă ce ce nu este îmbrăcată și ea îi spune că este…în costumul Evei, la care omul reacționează firesc: trebuia și tu să-l calci…parcă-i din hârtie creponată!

 

Ea -(citând din Alice Năstase )  Căsătoria este, tot mai adesea, un fel eficient de-a ne minți că ne-am găsit iubirea. Avem impresia că, dacă așezăm în forme legalizate o iubire de rând, îi vom da măreție și-o vom înnobila. Și vom da un rost destinului nostru erizant.

El – Și ține minte, când nu are bani, bărbatul dorește să se căsătorească, iar atunci când are bani, dorește să divorțeze.

 

Ea – Îmi pare rău de toți anii în care am făcut compromisuri. Aș fi vrut să fi avut răbdare. Dar pentru că nu mai pot schimba nimic, îi rog, pe cei care pot, să nu-și frângă aripile în vieți mințite. Să aștepte zborul cel mai înalt. Pentru că dragostea vine cu adevărat doar la cei care au puterea s-o aștepte.

El – Compromisul pornește de la promisiuni reciproce promiscue.

 

Ea – Acum sunt convinsă că aceia care nu se potrivesc unul cu celălalt de la bun început nu vor reuși să dreagă defectele pe care le rabdă, sau nu le mai rabdă partenerului lor. Acum știu și că, atunci când stai agățat de o relație păguboasă, îți irosești toate șansele să îți găsești adevăratul suflet-pereche.

El – Pentru asta este mai bună o periadă de probă prin consens decât un dezastru oficial fără sens.

 

Ea – (citând din Alice Năstase ) Trăim într-o lume în care iubirile se risipesc ca fumul. În care ne îndrăgostim de teama de a nu rămâne singuri sau pentru că ne e inima atât de pustie și de arsă de dor, încât ne mințim că am găsit dragostea, acolo unde, de fapt, am întâlnit doar un om la fel de singur ca și noi. Un alt suflet dispus să se mintă și el.

El – Singurătățile nu se cumulează, nici nu se anulează, se intersectează dizolvându-se în esența singurătății în doi: căsnicia.

 

Ea – Dependența  de o alta persoană nu este rezultatul unui contract, a asumării unei funcții, a apratenenței la o clasă socială… este consecința diminuarii demnitații. Ea estre rezultatul tulburarii minții de către temeri  imaginare…

El – Dar nici independența într-o relație nu este un drept ,,a priori,, ci unul câstigat prin devoțiune.

 

Ea – Câteodată, nu iubirea este cea care nu ne lasă să renunțam la un om…ci orgoliul! Orgoliul că l-am pierdut …poate pentru că ne-am schimbat, nu mai suntem la fel de bune, de  atractive…

El – Si…Aoleu, ce-o să spună lumea!?!

 

Ea –În căsnicie, ține minte!  Înainte să presupui…verifică, înainte să judeci…întelege, înainte să  vorbești…gândește!

El – Înainte să fi femeie…fii prieten! Vorba negândită este otravă curată.

 

Ea – Un bărbat prost își face soția geloasă  cu alte femei. Un bărbat destept face geloase alte femei cu soția lui.

El – Nu confunda gelozia cu invidia. Culmea fidelitații: la a treia nevastă să ai aceeași amantă…și aceata să fie geloasă pe soțiile tale.

 

Ea – Seara, cel mai frumos sentiment este să știi că poți să oferi persoanei dragi o vorbă și o îmbrățișare caldă, parcă de atâta oboseală și dorința de iubire. Să îi liniștești sufletul și să îi dai un ultim  zâmbet al zilei.

El – Tu dai…ea știe să primească?

 

Ea – Bărbații căsătoriți se apucă, după 2-3 ani de căsnicie, de un sport care să-i calmeze, să-i facă să uite de îndatoririle conjugale stresante… Unii fac sticlism, alții halbere, mulți optează pentru coniac-canoe, dar aproape toți fac în paralel și bitchiclism…

El – Iar cei leneși urmăresc la bar exercițiile feminine la bară.

 

Ea – Burlacii știu mai multe despre femei decât bărbații căsătoriți; în caz contrar, ar fi și ei căsătoriți.

El – Nu am înțeles ce este fericirea decât în momentul în care m-am căsătorit. Dar atunci era deja prea târziu.

 

Ea – Sfatul meu este să te căsătorești. Dacă vei avea o nevastă bună, vei fi fericit; dacă nu, vei deveni filosof.

El – Toate femeile sunt bune: bune de nimic sau bune la ceva.

 

Ea – Cred că bărbații care au cercel în ureche sunt mai bine pregătiți pentru căsătorie. Au suferit și au cumpărat bijuterii.

El – Și știu deja că verighetele sunt cele mai mici catușe din lume…

 

Ea – Cel mai dificil lucru nu este să găsești un soț bun, ci un soț potrivit ție.

El – Da, pentru mai multe motive:

  1. Dacă este deosebit de arătos – are creerul gol.
  2. Dacă este remarcabil – este prea distant.
  3. Dacă este bogat – nu-ți acordă suficient respect.
  4. Dacă este muncitor – nu are destul timp de tine.
  5. Dacă este serios – fosta soție îl sună mereu.
  6. Dacă este umil – este prea sărac.
  7. Dacă este responsabil – îi lipsește romantismul.
  8. Dacă este învățat – crede că are întotdeauna dreptate.
  9. Dacă este neșcolit – se va supăra mereu dacă-l corectezi.

Dacă este deștept – te va minți tot timpul.

Capitolul 28 – Despre prietenie (continuare)

Ea – Un prieten bun îți observă prima lacrimă, pe a doua o șterge, pe a treia o oprește.

El – Pentru prima îți trebuie să aibă ochi, pentru a doua, batistă, pentru a treia suflet.

 

Ea – Cine nu intelege că reciprocitatea are doua capete, nu are dreptul să ceară nimic, de la nimeni.

El – Dar gândește-te la “ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”…e tot reciprocitate.  Mai bine spune “ cere numai ce poti da”!

 

Ea – Într-o prietenie adevarată nu dai teste și nu răspunzi cu aceeași monedă, mai ales dacă ți s-a greșit fără intenție sau doar în capul tau. Uneori orgoliul întrece prietenia!

El – E tipic feminin. Bărbații se pot ține în pumni și ramane prieteni.

 

Ea – Oamenii tăcu’i au cele mai zgomotoase minți!

El – Pentru că ei când tac fabrică idei.

 

Ea – Încrederea? Se clădește în ani sau se acordă orbește, dar se distruge în câteva secunde iremediabil.

El – Dar fără ea nu putem face echipă.

 

Ea – Distanța nu separă oamenii. Tăcerea da.

El – Mai ales in zilele noastre, nu ai scuze pentru indiferență. Expresia care rupe orice relație este ,,scuză-mă, sunt foarte ocupat,,

 

Ea – Uneori, ne lipsesc așa de mult oamenii care au stat, pentru o vreme, de vorbă cu sufletele noastre.

El – Și nevoia asta se adâncește o dată cu trecerea timpului.

 

Ea – Nu lăsați pe nimeni să vă știe suferințele…Chiar dacă ascultă nu însemnă că le pasă…uneori  sub masca “prieteniei” se ascunde cel  mai perfid dusman..

El – Prin asta se aseamănă femeile cu bărbații … nu au încredere în femei.

 

Ea – Prietenii se aleg după suflet, nu după înfățișare.

El – De aceea prieteniile sunt indiferent de sex.

 

Ea – ( citând din Cicero) – Ce-ți poți dori mai mult decât să ai pe cineva cu care să poți vorbi ca și cu tine însuți?

El – Ce rost are dacă la urmă rămâne tot ca tine, că vrei tu ultimul cuvânt?

 

Ea – Orice om sinistru care urmăreste să-ți fie dusman începe prin a-ți fi prieten.

El – Ai grije, chiar dacă ești “marfă” să nu devi marfă!

 

Ea – Fiecare om are nevoie de prieteni, dar nu fiecare om știe să fie prieten.

El – Familia ți-o dă Dumnezeu ca s-o părăsești o dată și o dată…prietenii ții-i alegi singur ca să nu te părăseasca niciodată…totul depinde cum știi să alegi.

 

Ea  – Atunci când cineva îmi spune:,,Eu nu voi face asta niciodată”,zâmbesc şi…aştept.

El – Pentru că mai târziu zâmbetul se poate transforma în râs.

 

Ea  – Am devenit prieteni pe o perioadă nedeterminată. Tu ești o lacrimă, eu sunt o adiere și…împreună completăm un gând. Cât timp vom avea ceva de spus, vom fi prieteni.
Apoi, vom deveni o amintire.

El – Tu oricum ai mereu ceva de spus, deci eu voi fi pe fază!

 

Ea – A avea un suflet pereche nu se referă exclusiv la dragoste, se referă și la prietenie.

El – Pe acesta nu trebuie să-l chemi, să-l suni, să-l vezi mereu…trebuie să-l simți.

 

Ea – Prietenii…viața i-a transformat, ai vrea să fie iar ca altădată, aceia care o să-ți lipsească.

El – Nu mai da nici un semn de viață, prefă-te dispărut și lasă-i să te găsească.

 

Ea – Când faci ceea ce este corect, nu te aștepta să câștigi prieteni.

El – Rămâi cu prietenii vechi, pentru că ei au venit când nu conta ce faci.

 

Ea – A avea un prieten este mai vital decât a avea un înger!

El – Poate în el sălăjduiește chiar îngerul tău.

 

Ea – Nu poți fi și prieten și lingușitor în același timp.

El – O contradicție în termeni: lingușitorii vor să profite de tine,, prietenii nu.

 

Ea – Prietenii sunt ca pepenii, încerci o sută și alegi doi, trei.

El – Surpriza alegerii este abia când le scoți “pălăria”.

 

Ea – Prietenia se naște când cineva îți spune „Ce, și tu? Credeam că numai eu singur.”

El – Empatia, nu simpatia naște prietenia.

 

Ea – Prietenia este ca un diamant: se întâlnește rar, valorează mult și se falsifică foarte des.

El – Și mai ales nu concepi să te desparți de el.

 

Ea – În viață , nu este nevoie să dai explicații. Prietenii n-au nevoie de ele, dușmanii nu le cred, idioții nu le ințeleg…

El – Oricum explicațiile sunt menite să acopere erori. Prietenii sunt îngăduitori, dusmanii deabia așteaptă să profite iar idioții comentează.

 

Ea – (citându-l pe Friedrich von Schiller) Prietenul mi-e drag pentru că îmi arată ce pot să fac. Dar și dușmanul îmi  este de folos, pentru că mă învață ce trebuie să fac.

El – Da,dacă ești receptiv…dacă nu, ești perdant.

 

Ea – Când ai încredere oarbă într-un om, fie vei câstiga un prieten pe viață, fie o lecție pe viață!

El – Încrederea este un fel de credit nerambursabil fără garanție si fără avans.

 

Ea – (citând din Marc Levy) Trebuie ca oamenii să se îndepărteze, pentru ca noi să ne dăm seama ce rol ocupau în viața noastră.

El – Fiecare om intră în viața noastră cu un scop, sau o misiune, care,  după ce este atinsă, pleacă. Nu  putem îngrămadi toată lumea într-un singur destin, fiecare își joacă rolul.

 

Ea – Cel mai bun prieten al meu este acela care scoate la iveala tot ce e mai bun din mine…

El – În fața tuturor, sau în sinea ta?