Democrația și ignoranța politică

Dreptul la vot oferă oare demnitate umană

Așa cum ni s-a spus cândva de către-apologeți?

Care e demnitatea când ai fost umilit la o pomană

Cu pungi de zahăr, sticle de ulei, găleți?

 

Fără o minima cultură, care e gradul de emancipare

Pentru acces la un sufragiu care-i pretins universal?

Ce poate înțelege prostul care se duce la votare

Când nu-și cunoaște-n lume rostul de a fi, în general.

 

Dacă alegerea e proastă, de vină sunt alegătorii,

O data votul pus în urnă, nu poate fi luat înapoi,

Degeaba-n ziua următoare irup regrete și orgolii,

Și contestații, plângeri, care nu-s altceva decât gunoi.

 

Sub numele egalității votează troglodiții, hoții și netoții,

Dar oare sunt egali cu cei ce și-au tocit pigelele la școală,

Cultura lor politică-i elaborată la un birt, când se adună idioții,

Având idei până ce cad sub mese, de nici nu se mai scoală.

 

Democrația-ar trebui să aibă-un merit, de a reuși s-alunge

Pe acei conducători care greșesc grav față de popor,

Și-asta pe căi prestabilite, fără vărsări de sânge,

Doar că nici asta nu mai este la îndemâna cetățenilor.

 

Se-mpușcă, fără judecată președinți, sub numele că-i revoluție,

Și criminali se pun în locul lor, pe bază de minciună și carismă,

Patru ani pentru-un ciclu democratic, e prea mult ca soluție,

Că-n timpul ăsta poți distruge un popor și-l poți băga în schismă.

 

O națiune divizată, înfometată, debusolată, prea mult polarizată,

Devine-o masă amorfă, sabotând până și intenția de a vota,

Rămân în rest prostiții, cumpărații,  ce vin la vot de fiecare dată,

Convinși că exercină un drept, de parcă chiar că l-ar avea.

 

Lipsa unei culturi politice, cât de cât, pe-aceștia îi orbește,

Și nu văd sforile  pe care-s trași, și nici dezastrul pe care-l provoacă,

Că sunt băgați în față, ca masă de manevră, mișelește,

Formată din incompetenți, iraționali sau ignoranți, ce dacă?

 

Acestora este justificat să li se limiteze accesul la politică,

Pentru că votul e ”politică”, pe care-o practică inconștient,

Sortarea națiunii este mai importantă decât frustarea lor besmetică,

Deci pre-filttrarea electoratului, e țelul cel mai pertinent.

 

Niculae Sitcai

Absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir - Breaza (1965) Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie - București (1971) Doctor în Medicină (1981) Medic primar ATI (1990) Sef Secție Anestezie-Terapie Intensivă la Specialised Clinics Center - Kuwait (2006)