De ce nu poate Dragnea fi un Viktor Orban românesc.

De ce nu poate Dragnea fi un Viktor Orban românesc.

Două treimi din unguri au ieșit la vot, la ei se poate,

Fidesz a luat cu brio patru zeci la sută, asta e!

La noi și pentru PSD cifrele sunt la jumătate,

Doar o cincime dintre cei cu drept de vot au ales PSD.

 

Slăbiciunea din sufragii s-a corectat apoi din pix,

Pentru că legile electorale au fost din timp asezonate

Astfel încât majoritatea în Parlament să iasă la fix,

Luând apoi și ALDE plus UDMR în spate.

 

Deci situația este fragilă pe cât pare ea de solidă,

Cu-atât mai mult cu cât minciuna devine tot mai evidentă,

Căci lista de promisiuni u electorate a devenit sordidă,

Fiind acoperită-n media doar cu retorica lor indecentă.

 

Ce “s-a luat pe mere, s-a dat pe pere”, cum românul zice,

Creșterea de salarii bugetare-i topită în inflație,

Iar Dragnea vrea numai războiului anti-justiție să se didice,

Pentru că simte că nu e de loc stăpân pe situație.



Poziția lui incertă, oscilantă, cu ani de condamnare,

Având pe cap dosare grele, ce-așteaptă o soluție-n curând,

Fac ca-ntre el și Viktor Orban să nu fie nici o asemănare,

Cum nu e între-un șobolan și-un lup flămând.

 

Ungaria lui Orban este o adevărată performeră

Privind atragerea de fonduri europende pentru dezvoltare

Pe când sub Dragnea, România parcă plutește-n stratosferă,

N-absoarbe bani de investiții și parcă nici de gând nu are.

 

Căci Dragnea-i ciorditor fruntaș din banii pentru convergență,

Pentru că la Tel Drum, o mie, cu optsute de metrii echivalează,

Inspectorii OLAF, guvernul au somat la plată, fără vreo indulgență,

Și nimeni nu scoate o vorbă cum banii se recuperează.



Orban este un politician cu popularitate și-o carismă naturală

C-o mare credibilitate, după ce a fost premier două manadate,

În timp ce Dragnea-i cu slabă priză la mase, iar cota sa reală

De-ncredere, mult sub cea a partidului, s-o crească nu mai poate.

 

Premierul maghiar a demonstrat, că în ciuda noilor prefaceri,

Măsurilor iliberale, poate aduce-o creştere economică solidă,

Cu o politică fiscală prietenoasă cu mediul de afaceri,

Și predictibilă, nu ca la noi, una scorțoasă și aridă.

 

Pe Dragnea, Viorica, Olguța, nu-i doare nici în cot,

De mediul de afaceri, de investitorii care nu mai vin,

De-anteprenorii din privat și de Ministrul Economiei că e idiot,

Iar de forța de muncă ce lipsește, cu-atâta mai puțin.

 

Cât despre educație, profesionalism, cultură, competență,

Nu se compară: Orban e un lider politic şcolit în Occident,

Dragnea e suspectat de-o diplomă luată fără frecvență,

Iar la capacitatea administrativă are un zero evident.


 

 

Niculae Sitcai

Absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir - Breaza (1965) Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie - București (1971) Doctor în Medicină (1981) Medic primar ATI (1990) Sef Secție Anestezie-Terapie Intensivă la Specialised Clinics Center - Kuwait (2006)