De ce epidemie au scăpat bucureștenii.

De ce epidemie au scăpat bucureștenii

după Spartakus (Reporter Virtual)


                                        Imperechere atent dirijată de regizorul din spate.

Jignită irevocabil la naturelul simțitor

De comporamentul mojicesc al “zbirilor” lui Iohannis,

Gaby Firea s-a dus ,val-vârtej, ca să se vaite la televizor

Atât de indignată, de parcă-o crimă s-a comis.

 

Și și-a pus poalele în cap, într-un tremolo străveziu,

Făcând o garagață cum numai damele-nfoiate

Dintr-o anumită zonă folclorică a țărișoarei știu

Cum că “a fost jignită” și “așa nu se mai poate”!

 

Ziceai că povestește continuarea la „Vineri 13”, dar

Corcită cu „Psycho”, „Creatura” ,”Coșmar pe Strada Ulmilor”,

Primăreasa generăleasă a destăinuit experiența “de coșmar

De neimaginat, pe care a trăit-o, în curtea Cotrocenilor.

 

 „În momentul în care doream să ne așezăm,

am fost preluată și mi s-a zis că eu nu pot să stau lângă miniștri

și secretarii de stat”. La această segregare noi ce să comentăm?

Cum să nu aibă loc lângă cohorta de handicapați iluștri?

 

Premierul a intervenit și a zis că dorește să-i stau lângă.

S-a insistat, agresiv, să plec din zonă,

Doamna Carmen Dan, a apucat de mână să mă strângă,

 Căci deveniseră agresivi”. Ea nu pricepe: disciplina e cazonă!

 

A ținut-o Carmencita strâns de mână, câtă solidaritate!

Așa sunt fetele, se țin de mână să meargă la toaletă,

Parcă le văd stând pe gazon așa înseriate, derutate,

Pănă cele două perechi de neuroni se puseră-n alertă.

 

Și odată i-a venit Firei ideea să se îndrepte spre zona indicată!

Doar că, ghinion, nu și-a găsit numele scris pe niciun bilețel,

Între picioarele invitaților, că de acolo i s-a tras și altă dată,

“Nu am știut unde să mă duc”.I-aș fi spus eu, cu-n cuvințel.



Numele de „Gabriela Vrânceanu-Firea-Pandele”

N-o fi-ncăput,să fie scris,  pe nici un petic de hârtie,

Să le scurteze, nu știu care alegeau din ele,

Și-ar fi ieșit un ditamai scandal, de pomină să fie.

 

Și a fost foarte șucărită și că oamenii de la președenție

Nu i-au respectat vârsta. Că nu i-au zis„Babeto nehalită,

Unde te-mpingi așa, că doar nu se dă brânză la cutie?”

Cum vrei să îți respecte vârsta, când umbli-așa sulemenită?

 

Și stați, că nu s-a isprăvit coșmarul duduii Gabriela:

La un moment dat, “zbirii” lui Iohannis, i-au direcționat

Pe ea, pe foștii președinți, pe Șefu la Bani, Dragnea  acela,

Prin spatele președintelui „prin iarba udă”. Vai ce-a îndurat!

 

Dacă se alipea de piciorușul doamnei Firea o căpușă genială,

Și se apuca să-i sugă sângele, cu consecinșe inerente:

Se declanșa, Doamne ferește, o epidemie de firită-n Capitală,

De toți bucureștenii s-ar fi lăudat cu realizări inexistente.


 

Niculae Sitcai

Absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir - Breaza (1965) Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie - București (1971) Doctor în Medicină (1981) Medic primar ATI (1990) Sef Secție Anestezie-Terapie Intensivă la Specialised Clinics Center - Kuwait (2006)