Dacă încerci să rupi pisica, ea-ți poate scoate ochii.

Dacă încerci să rupi pisica ea-ți poate scoate ochii

Cetatea este apărată de cetățenii de serviciu,

Oameni de calitate, cu simțul civic înrădăcinat,

Ei asta fac numai din datorie, și nu din sacrificiu,

Fără ca, vre un conducător, în stradă să-îi fi adunat.

 

Ei sunt produsul unei stări subconștiente de alertă,

Comuncându-se prin noi rețele de socializare,

Căci situația socială e cât se poate de incertă,

Și nici vre-o șansă de-mbunătățire nu apare.

 

Ei simt că viitorul lor este deja amanetat,

Cu peste șaizeci miliarde de Euro ca datorie,

Și-o nouă datorie pare că s-ar fi negociat,

Căci PSD-ul altă variantă nici nu știe.

 

Agenda cetățeanului are doar trei capitole:

Justiția, prosperitatea și viitorul copilașilor,

Dar PSD-ul vrea sâ îl distragă cu chestiuni ridicole,

Ca să îi spele mintea cu show-uri la televizor.


Justiția ce și-o doresc nu este una oarecare,

Ci una liberă, egală tuturor și nepolitizată,

Cu instituții care să lovească-n corupția cea mare,

Clasa politică murdară să fie asanată.


Prosperitatea e minciuna, care ne-a dus cu muia,

Cârnatul cel imaginat de Ioan Budai Deleanu,

Cu ea ne-a ademinit la vot, și-acum e aleluia,

Fiindcă prosperitatea-i doar a celuia ce-mparte banu.


Viitorul copilașilor înseamnă Sănătate, Educație și Cultură,

Triunghi ca al Bermudelor, în care totul piere,

Și banii și inițiativa și profesionalismul de-anvergură,

Lăsându-ne doar amintirea unei pierdute ere.


Dar de agenda cetățeanului Guvernul este rupt,

Ceea ce nu s-ar face, nici măcar într-o autocrație,

Oricât ar fi un dictator de-autoritar și de corupt,

De-agenda cetățeanului cont trebuie să ție.

 

Iresponsabilitatea lui Dragnea și-a lui Tăriceanu,

Cu jongleriile judiciare și protejarea inculpabililor,

E cauza toleranței cu care ne-am mai stins aleanul,

Față de unele abuzuri asupra politicienilor.

 

Numai pentru ca-aceștia să nu mai călărească,

Bugetele în interesul propriu și personal,

Aceia care luptă contra exceselor ce stau să-i pască,

Sunt tocmai cei ce visteria au devalidat în mod real.

 

Pisica moartă s-o arunce în barca președintelui,

E ultima idee ca mâinile murdare să le spele,

Dar asta va aduce o radicalizare-a cetățenului,

Care prin creșterea de prețuri nu mai scapă de belele.


Niculae Sitcai

Absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir - Breaza (1965) Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie - București (1971) Doctor în Medicină (1981) Medic primar ATI (1990) Sef Secție Anestezie-Terapie Intensivă la Specialised Clinics Center - Kuwait (2006)