Îl știți la PSD pe-acest Dobrică
Ce minte până păru-i pică?
Îi părăsește doară capul prost,
La ce să-i dea aspect fără de rost?
Partidul l-a reactivat
În post de secretar de stat,
La-același Minister, al Muncii,
Fiind ascultător la fel ca pruncii.
Căci în trecut a fost cu ghinion
Când și-a dorit un tun de-un milion
De ceasuri ,cică “pentru tineret”
Cu un vădit venit parandărăt.
Din Europa-i reveneau vreo 46
De milioane ce trebuiau stoarse.
Un sfert din banii ce aveau să vină,
El l-ar fi cheltuit doar pe benzină.
O altă parte i-ar fi vânturat,
Pe stik-uri, șepci, la preț exagerat,
Și toate, evident, pe interes
Să-și pună el peste chelie , fes.
Căci fesul se numea ,ca să te ții,
„Programul pentru tineret de garanții”
Și ar fi trebuit, pe-așa tapaj,
Să scoată tineretul din șomaj.
Dar tineretul s-aglodat de tot.
Azi iar promit că din șomaj îi scot,
Dar nu cu garanții, cu furca,
Că-n minister acum se joacă țurca.
Creșterea de salar la medici, este bună,
Dar vin și-l scad la loc peste o lună,
Normal de câte bâlbâieli mai sunt
Că Dobrișor e purtătorul de cuvânt.