Cum e să cazi din lac în …DNA

Caracatiței ce-a zămIslit-o Teleormanul,
Începe să i se cam taie brațele,
În jurul capului se strânge încet arcanul,
Fiindcă-l așteaptă în curând instanțele.

“Ferește-mă tu Doamne de prieteni,
Că de dujmani mă feresc eu”,
Cu cine te aduni cu-aceeia te asemeni,
Aceia îți vor da la cap la greu.

Frăția ta cu Ponta s-a sfrârșit,
Că “frate-frate, brânza e pe bani”,
Dar prea târziu acum te-ai dumirit,
Cum se tranșează viața-ntre golani.

Se pare ,Ponta chiar a ciripit destul
Sevil Shhaideh să fie acuzată,
Rovanei Plumb dosaru-i e matur,
Cu șapte ape din Belinda nu va fi spălată.

Doar Parlamentul PSD plus ALDE,
Poate chibritu-n patru să îl taie
Și tot așa s-o-ntoarcă și s-o scalde,
Că Dragnea a făcut-o prea de oaie!

Schema-I cusută doar cu ață albă,
Chiar și din avion o vezi acum:
Un lac (Belinda) și nu știu câte alte-n salbă,
Trec de la stat de-a dreptul al Tel Drum.

Deși el a semnat, Ponta ne spune clar,
Că totu-a fost o simplă mânărie,
Servici contra servici sau dar contra alt dar,
Ce va ieși din asta, nu se știe.

În PSD este deja derută mare
Asta este ușor ca să se vadă,
Pe toți azi îi frământă o-ntrebare:
Câte tentacole or să mai cadă?

Niculae Sitcai

Absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir - Breaza (1965) Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie - București (1971) Doctor în Medicină (1981) Medic primar ATI (1990) Sef Secție Anestezie-Terapie Intensivă la Specialised Clinics Center - Kuwait (2006)