Cum am ajuns s-avem un premier cu mintea de găină.

Cum am ajuns s-avem un premier cu mintea de găină

FeSeNica se numea găina noastră roșcovană,

Care-am crezut că ne va face ouăle de aur,

Fiind călcată de-un cocoș, ales pe zâmbet și strânceană,

Care a alergat-o s-o implementeze pe întregul plaur.

 

Însă moțata în momentul de tranziție a nopții-n zi,

De cum cocoșul a cântat: acesta-i ceasul ce-așteptam să vie,

S-a crăcănat și-n loc de ouă făcu, surpriză(!) doi pui vii,

Unul cu creasta roșie și celălalt portocalie,

 

Și mama FSNicei roșcovane pare c-a fost născută vie,

Pe turela unui tanc, și cu sovieticul ea s-ar fi cununat,

Avea penajul roșu-adevărat, de o nuanță sângerie,

Căci după naștere, tătucul din ogradă l-a decapitat.

 

Dar și cocoșul ce fuse ales era dintr-o crescătorie de la ruși,

Indoctrinat din naștere cu Nina, găină tot sovietică,

Așa c-avea fixat la pinteni un ineluș- învârtecuș,

Pe Fesenica doar s-o calce, într-o manieră dialectică.

 

Din fecundarea asta, ce-ar fi putut ca la ceva să iasă,

Decât un cocoșel spurcat de roșu și altul mai decolorat,

La început cam gălbior, apoi portocaliu, și apoi pe nepusă masă,

Și-a vopsit aripile în albastru, ca să nu fie confundat.

 

S-au îngășat cocoșii gemeni c-au ciugulit tot ce au prins sub cioc,

Și s-au găinățat numai fier vechi, însă curat, după hotare,

Au mai lăsat ei vre-o doi trei din găinați, hatâr, pe loc,

Poate se-ndură cineva să îi culeagă pentru reciclare.

 

La început ei cu cocoșii mai bătrâni s-au tot luptat,

Dar nu înțelepciunea ci patima la ciugulit ieși învingătoare,

Iar numele de scenă, amândoi, pe rând și l-au schimbat,

Când intră-n ring să facă o impresie mai mai mare.

 

Căci meciurile se-aranjează la pariuri de la urnele de vot,

Mizezi pe cine speri și iese-acela care trebuie să iasă,

Cei care-și pun nume pe creasă sunt cei ce beneficiul scot,

Unul pe altul se înlătură, dar de hoție nu se lasă.

 

Cocoșul rabdă-orice stăpân, dacă la sacul cu grăunțe are-acces,

Năstase a fost șters de Geoană, Geoană de Ponta, mai apoi,

Ponta de Dragnea, care deocamdată la Congres e reales,

Până la următoarea rundă de pariuri, acesta, nu poate da înapoi.

 

Căci numele care îl poartă PSD-ul azi pe creastă, i-a asigurat

Un plus de boabe la tain, fiindcă a găsit găina care să i se-mpiedice,

Să facă orișice-i se spune, să stea frumos la-ncălecat,

Să nu cotcodăcească și doar cuibarului din PSD să-i se dedice.



Și uite-așa ne-am pomenit cu o găină premier și director executiv,

Adusă prin selecție din ograda de orătănii de la Videle de vale,

I-a pregătit un cârd tot de surate, gata coafate și date cu fixativ,

Să fie fix poza completă a României ce-a ajuns de jale.


 

Niculae Sitcai

Absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir - Breaza (1965) Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie - București (1971) Doctor în Medicină (1981) Medic primar ATI (1990) Sef Secție Anestezie-Terapie Intensivă la Specialised Clinics Center - Kuwait (2006)