Cortina a căzut – Ce-am avut și ce-am pierdut?

Cortina a căzut – Ce-am avut și ce-am pierdut

E mare sărbătoare-n PSD și ALDE,

În Serbia, în Costa Rica și-n Madagascar,

Ar pune de o horă, dar încă nu le arde,

Că-i frige la călcâie, strada se înfierbântă iar!

 

 

Au câștigat o bătălie, însă nu și războiul,

A mai căzut o țintă, poate și o redută,

Da-n spate-s milioane, când o veni puhioul,

În tabăra borfașilor va fi mare derută.

 

O mazilire ca o demonstrație de putere,

Prin încordarea mușchilor pe creerul lui Dragnea,

După ce i-a ieșit pe gură volbură de fiere,

Căci “șobolanca șefă” tare îi mai puțea.

 

 

Prea multe genii au fost incarcerate,

Din patrimoniul national neprețuit,

Să scrie după gratii opere certificate

Ca științifice de către un juriu emerit.

 

Prea multe-abuzuri asupra unor mafioți,

Deranjați chiar din procesul de ciordeală,

Percheziționați nedemn până-n chiloți

Și-apoi defăimați de presa națională.

 

 

Așa ceva “Il Cappo”nu mai putea tolera,

Și-a asmuțit licheaua Tudorică pe Justiție,

Pe CSM, Parchetul General, pe DIICOT și DNA,

Cu atac la independența lor din Constituție.

 

Discreditarea era gata consumată,

Manipularea CCR a funcționat perfect,

Decizia de suspendare era de PSD dictată

Printr-o diversiune de șantaj abject.

 

 

Șantajul doar l-a ajutat pe președinte,

Să poată să evalueze vocea populației.

Însă aceasta a reacționat timid, nu ca-nante,

Când aruncau cu OUG 13 la coșul aberației.

 

Nu s-a ieșit masiv, n-avea de ce să-mbrace,

Geaca cea roșie și să coboare în mulțime,

A trebuit cu resemnarea neputinței să se-mpace,

Și să rămână taciturn la prezidențiala înălțime.

 

 

A fost o consecință amânată peste-o lună,

Timp destul reacției civice să se organizeze,

Însă aceasta a lăsat totul doar pe-o singură mână

A lui Iohannis. Nesusținut, a fost silit ca să cedeze.

 

Ambele tabere vroiau să iasă cu scântei,

Și sânge pe pereți, mult zgomot și adrenalină,

Și ce-o ieși, după aceea, să pună-n cârca dumneaiei,

Că n-a demisionat umilitor și-astfel ar fi de vină.

 

 

Deci consecința nu putea să fie mult timp evitată,

Semnând decretul revocării a desfăcut ventilul

Conflictului politic ce sta să explodeze, iată,

De la război am revenit la hărțuială, ăsta-i șpilul.

 

Cine ce-a câștigat și ce-a pierdut din asta?

Iohannis are liniște-n concediu, și noi la fel,

A mai pierdut ceva #reziști pe internet și basta,

Au unde să se orienteze cei ce s-au lepădat de el.

Propunerea nu a fost legală: avizul CSM a fost negativ.

 

Dragnea e cel ce pierde într-un mare fel,

Scapă ocazia suspendării, dispare principala țintă

Din lupta lui ridicolă cu “Statul Paralel” ,

Pierde și sprijinul baronilor. Cu ce să îi mai mintă?

 

Pe de-altă parte, dispărând problema fumigenă,

Lasă Guvernul–n curul gol, în fața populației,

Care acum o să privească cum arată, fără jenă

Cu toate găurile evidente ale administrației.

 

Niculae Sitcai

Absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir - Breaza (1965) Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie - București (1971) Doctor în Medicină (1981) Medic primar ATI (1990) Sef Secție Anestezie-Terapie Intensivă la Specialised Clinics Center - Kuwait (2006)