Concursul-casting ”Fată mare cu prințipuri”, la televizor.

Concursul casting Fată mare cu prințipuri la televizor

Moguliziunile înfrățite,  România TV și la Antena 3 ,transmit,

Seară de seară, simultan , la ora de maximă-audiență,

În exclusuvitrate și-n reluare, după un protocol prestabilit,

Concursul ”Fată mare cu prințipuri”, că nu-s la prima experiență.

 

S-a prezentat Andreea Cosma , cu buzele bine umflate,

De șirul de delațiuni ce i-au băgat și scos din gură,

Astfel încât prestația orală să aibă scene-mbârligate,

Și deocheate despre “babardeala” încasată la procuratură.

 

E greu ca să prestezi după ”înregistrările ambientale

Senzaționale cu Kovesi”, care au spart audiența șoșonarilor,

Cu contrafaceri , din regie sau scenariu, magistrale,

Încât lor li s-au amprentat pe netezimea circumvoluțiunilor.

 

Nici după Udrea nu-i ușor să vii, nimicnicia să-ți expui,

Cum s-a scâldat în cocina de aur și a ieșit “fată curată”,

Că s-a făcut doar de belele numai din vina procurorului,

Și de acesta viața schivnică întru credință îi fuse terminată.

 

La rând apare Ana Maria Pătru, dulce și suavă,

Domnița plânge și suspină ca o mironosiță, și printre oftaturi,

Ne spune despre inchiziția DNA ce-a pus-o-n situația gravă

De-a scrie despre mita de tei milioane,  trei cearceafuri.



Trei cearceafuri de denunțuri, din proprie inițiativă,

Să scape cu pedeapsa măcar redusă la jumate,

Cu patru ani, prima strigare, era deja intrată în derivă,

Că procurorii-au mânărit-o, șmecherește, pe la spate.

 

La ultima repriză, cireașa de pe tort, o așteptăm pe Bica,

Ca orișice vedetă care-i în media de multă vreme consacrată,

Se lasă greu, că medicii n-o lasă să părăsească Costa Rica,

Așa că ea propune ca să fie de la distață intervievată.

 

Din recitalurile de la televizor privind abuzurile suferite,

Din partea procurorilor care le-au tras pe roată, sau

Le-au agresat vârându-le-n ”fecioara cea de fier” și pasămite,

Dacă scăpau nebabardite, până la urmă, pităite tot erau.

 

Apăi curvetelor, pardon, cochetelor de rang regesc,

De ce nu ați dezvăluit aceastea,atuncea când s-au întâmplat,

Sau ”Amintirile vă chinuiesc, amintirile vă răscolesc”

Abia acuma când ați dat de dracu cu adevărat?


 

Niculae Sitcai

Absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir - Breaza (1965) Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie - București (1971) Doctor în Medicină (1981) Medic primar ATI (1990) Sef Secție Anestezie-Terapie Intensivă la Specialised Clinics Center - Kuwait (2006)