“Complotul VALIZA” a rămas ca-n gară.

Prea se răcise ciorba cu amnistia penală,

Mai trebuia iar o scânteie să o reâncălzească,

Altfel oameni ca Dragnea nu se mai ridicau din boală,

Că nu aveau cu cine să se mai războiască,

 

Și-a trebuit găsită în laboratoare o nostimă poveste

Una care să latre tare, însă să nu muște,

Știind că de telenovele românul dornic este,

Căci ele lesne pot părunde și-n mințile înguste.

 

Victimizarea mereu prinde, având lipici la public,

Scenariile conspiraționiste se autogenerează,

Aportul neaveniților la legende s-a demonstrat științific,

Fiindcă o știre trebuie umflată până explodează.

Doar trebuia o replică la episodul Protocolului secret,

Încheiat de Parchetul General şi SRI, cîndva,

Și publicat de Vâlcov, că-l găsise băgat, de cineva discret,

Sub preșul de la ușe, desi secret de stat era.

 

Mai trebuia un argument să se agațe de servicii,

Și să forțeze amnistia, dorită cu așa ardoare,

Așa că trebuia cumva iscat un joc de artificii,

Fiindcă deja nici timpul nu mai avea răbdare.

 

Povestea cu valiza pare-a fi serioasă și nu prea,

Chiar de „prietenii” lui Liviu Dragnea concepută,

Astfel încât în interior nimic să-l compromită nu era,

Știrea  să se rostogolească, drept un atac, astfel percepută.

 

Dosarul VALIZA editat de Antena 3, este noul subiect național,

Cică”a avut loc o “întâlnire operativă” pentru a-i analiza eșecul

Participând oameni aleși din MAI, și normal

Din structurile  instituțiilor de forță, căutând defectul.

 

În cadrul întâlnirii s-au mai făcut și planuri pentru viitor.

Fiindcă mai erau prezenți și politicieni de la putere

Numai că fabuloasa întâlnire a fost pe placul tuturor,

Fiind doar o banală reuniune de „un mic și-o bere”,

 

Și iată cum se transformă o șprițuială clasică, de onomastică

Într-o conspirație caraghioasă cu VALIZE, atâta de secretă

Încât știa de ea întreg PSD-ul , și PNL-ul jumătate, cică,

Și-a doua zi s-apară la televizor, într-o emisiune desuetă.

PURTĂTORUL DE VALIZĂ ,  SPILCUIT, EXTAZIAT  ADMIRATIV,  CU BRĂȚARĂ TRICOLORĂ  – VIITOR  MINISTRU PSD

Niculae Sitcai

Absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir - Breaza (1965) Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie - București (1971) Doctor în Medicină (1981) Medic primar ATI (1990) Sef Secție Anestezie-Terapie Intensivă la Specialised Clinics Center - Kuwait (2006)