Cine necălărește pentru că poate

Ei vor să fim condiționați de șansă,

Să ne rugăm să ne apară-n drum,

Și să ne agățăm de ea picați în transă,

Să n-avem din ce-alege, nicidecum.

Dacă-i ceva greșit primim doar explicații,

Și scuze, asta-a devenit deja sistem,

Ne liniștesc cu cu fel de fel de alegații,

Spre-a fi îndoctrinați, că de cultură ei se tem.

 

Ideea e ca prin tâmpire să fim manipulați,

Și pentru asta folosesc orice mijloace,

Supuși să fim obedienței, total nemotivați,

Să stăm la mâna șefului, neavând ce face.

 

Fără a fi folositori vor să fim numai folosiți,

Încât doar să muncim, să nu gândim,

Doriți în alte țări, în Romania nepoftiți,

Și cât mai marginalizați de la decizii vor să fim.

 

Să competiționăm de-a surda pentru posturi,

În loc să performăm prin creativitate,

Prin televiziuni și-au făcut avan posturi,

Tot mai deinformante, tot mai politizate,

 

Respectului de sine să-i opune umilința,

Alternativă, printr-o compătimire reciprocă,

Tupeul să înlocuiască bună-cuviința,

Aceasta-i promovarea, pe care statul o invocă.

 

În locul vocii interioare să ascultăm comenzi,

De la ce-ți dă la școală și pân-la vaccinare,

Să n-ai loc de kișcare fără-a primi amenzi,

Să știi de frica forței pretins ocrotitoare.

 

Ei vor să ne prostească începănd din școală,

Curricula-i la mintea unui anume Pop,

Vrea s-o modifice asa cum i se scoală,

Că după el poate să vie-orice potop.

 

Totul e în derivă, nici nu știm încotro mergem,

Organul diriguitor e PSD-ul la putere,

Și ne spune mereu, sigur acolo o s-ajungem,

Frivolitea realității e că organu-i la vedere.

 

Dar trebuie să remarcăm că PSD-ul nu ne minte,

Ne-o trage sincer, și pe față și la spate,

Căci n-am știut să ne fi tras învățăminte,

Acuma călărește cine poate.

 

Niculae Sitcai

Absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir - Breaza (1965) Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie - București (1971) Doctor în Medicină (1981) Medic primar ATI (1990) Sef Secție Anestezie-Terapie Intensivă la Specialised Clinics Center - Kuwait (2006)