Ce ține PSDu-n loc, ca să nu facă “poc!”

                                                      TARTORII LUPTEI ANTI-JUSTIȚIE


Ajunși  cât la genunchiul broaștei în sonaje,

În PSD se strigă-ntruna: “Uniune! Uniune!”

Oricât ar apela ei la discursuri și trucaje,

Sunt încă replici dure după mica rebeliune.

Căci pesediștii-au început să își dea totuși seama,

Că dacă-l mai țin mult pe LIviu Dragnea în fruntea lor,

La viitoarele alegeri or să trăiască drama,

Văditei perspective de-a ține companie penețiștilor.

Triunghiul combatant Firea-Stănescu-Bădălău,

După ce-au mârâit și-au pus a doua zi cenușă-n cap,

Parând că nu au vrut partidului să-I facă nici un rău,

Trăgând vulpoiul alfa ca mielul în proțap.

 

Cei patruzeci de hoți – baroni, din teritoriu

Ar fi deciși să îl belească pe Ali Baba – Dragnea,

Poziția lor, încă mută, este deja un fapt notoriu,

Și ar fi explodat dacă și Firea se mai opintea.

 

Însă principiul cel traditional și mobilizator

Și experimentat de-atâtea ori în PSD,

Conform zicalei „eu te-am făcut, eu te omor”

Încă n-a funcționat, și știm de ce!

Baronii aceștia pulhavi, oricât ar fi ei de venali,

Încă mai speră și așteaptă ce Dragnea le-a promis:

AMNISTIA celor treisute de pesediști penali,

Speranța îi unește, pe drept, nimic de zis.

 

Că nu-I emisiune televizată, Dragnea să nu invoce,

Că aministia e justificată în anul centenar,

Că DNA și ” statul paralel “au acționat feroce,

Punându-le la mulți intreceptări mistificate la dosar.

 

Cu toți așteaptă ultimul atac, privind Justiția,

Pe care l-au pornit tandemul Dragnea-Tăriceanu,

Și care va avea succes, îmi spune premuniția,

Și vom vedea izbânda lor până nu trece anul.

 

Ei țin cu dinții de desecretizare protocoalelor “famate”

Prin care se formau echipe DNA-SRI, de cercetare,

Din ele “argumente rezonabile” să poată scoate,

Pentru-a impune amnistia, și grațierea-n continuare.

 

Aceasta e momeala cu care Dragnea-n frâu îi ține,

Pe nărăvașii din Partid care l-ar sfârteca de viu,

Pentru că a dus PSD-ul afară de pe șine,

Și în sondaje ne apare ca un anemic străveziu.

Anticorupția e pusă pe butuci, căci hoții îi furară roțile

 

Niculae Sitcai

Absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir - Breaza (1965) Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie - București (1971) Doctor în Medicină (1981) Medic primar ATI (1990) Sef Secție Anestezie-Terapie Intensivă la Specialised Clinics Center - Kuwait (2006)