Ce-am avut ce ce-am pierdut?
Sărăcie am avut? Am avut.
Ne-au promis eradicarea ei
Punînd la pensii și-ajutoare câțiva lei,
Dar imediat, nici luna n-am sfârșit
Prețul benzinei a crescut și pîinea s-a scumpit,
Și uite-așa ,imediat
Eradicarea s-a eradicat.
Ce-am avut și ce-am pierdut?
Dezastru în spitale am avut? Am avut.
Salariul doctorilor a fost majorat
Dar după-o lună iarăși s-a tăiat
Cam între 7-22 la sută,
Criza de citostatice-i acută,
De-așa infecții nozocomiale
Indicele mortalității se prăvale.
Ce-am avut și ce-am pierdut?
Incultură-n masa am avut? Am avut.
S-a tot vorbit, pe drept cuvânt,
De o reformă în învățământ,
Și iată că la universitate,
S-a dat liber la teze plagiate,
Directorii de școli sunt renumiți politic,
Și-analfebeții functionali la pragul critic.
Ce-am avut și ce-am pierdut?
Corupție-am avut? Am avut.
Anticorupția s-a dus cu-nverșunare
Dar roata s-a întors acum, se pare,
Corupții sunt acum acei ce luptă
Litera legii să o facă ruptă,
Hoția ca să se legifereze,
Iar cei închiși să se elibereze.
Ce-am avut și ce-am pierdut?
Democrație am avut? Am avut.
De votul uninominal nu ne-a plăcut
Și am votat pe liste, cum s-a vrut,
Parlamentari, primari, consilieri,
Cu șapte clase terminate ieri,
Și o minoritate pe alta praf o face
Pe când majoritatea în somnu-i dulce zace.
Ce-am avut și ce-am pierdut?
Justiție-am avut? Am avut.
Căci procurorii-au vrut toți să răspundă
Hoțiile să nu se mai ascundă,
Acuma toți vor ca să răspundă procurorii,
Cum că ar fi manipulat judecărorii,
Astfel sentințele-ar fi fost nedrepte,
Și amnistia nu poate s-aștepte.
Ce-am avut și ce-am pierdut?
O țară am avut? Am avut.
O țară dulce, colt de rai,
Da-n care nu mai poți să stai,
De-atâta ură, frică, ce-mpresoară,
Și trebuie să pleci ca să respiri afară,
Să ai și bani, să ai și demnitate,
Că-n țară le-am pierdut pe toate.