TARICEANU: – PE SUBIECTUL ĂSTA, AR TREBUI SĂ MĂ FAC CĂ PLOUĂ!
Societatea românească n-a avut cursivitate,
A trecut din epocă în epocă, rupte între ele,
Fiecare cu progresul și regresul ei, amestecate,
Ba un duș cald, ba unul rece,
ba vremuri bune, ba vremuri rele.
Au fost: epoca fanariotă, epoca regalistă,
Epoca dejistă, ceușistă – “epoca de aur”
Apoi am trecut brusc la cea postdecembristă,
Pentru unii mană cerească,
pentru alții amenințător balaur.
Fiindcă răpise feciorelnica Justiție, și așa oarbă,
Și o ținea legată în rețeaua ”Voicu – Costiniu”,
La dispoziția lui Năstase, pe-atuncea fără barbă,
Având-o gardiană pe Stănoiu,
să joace-n țară mafioții țonțoroiu.
După demantelarea rețelei din magistratură,
Care ținea ”de șase” sau garanta imunitatea
Politicienilor și a afacerștilor de conjunctură
Cum controlau statul și economia…
a început ca să mijească iar dreptatea.
Au fost eliminați de la ICCJ și-alte instanțe,
Sau CSM, liderii mafiei din magistratură,
Li s-a tăiat din ciocănel și pix pofta de aroganțe,
Și totuși genți cu bani mai circulau,
să fie un căluș de pus în gură.
În epoca Băsescu, ICCJ scăpă de Nicolae Popa
Și Lidia Bărbulescu, și-ncearcă să se reformeze,
Cu Livia Stanciu și MCV-ul cel semnat cu Europa,
Cinci ani de la-nființarea DNA,
i-au trebuit ca de penali să se elibereze.
Dar iată,se aud în hăuri clopote de schimbare
A sensului acesta pozitiv în lupta anticorupție,
Asaltul pus de Dragnea,Toader și slugile parlamentare,
Contra ICCJ, Cristinei Tarcea,
este văzut de ei drept ultima soluție.
După succesul raderii lui Kovesi din fruntea DNA,
Dar mai ales văzând că OUG- 13 nu mai poate trece
Privind amnistia și grațierea, PSDragnea atâta vrea,
Recucerirea acestei redute,
pierdute în douămiizece,
Doar dacă judecătorii ar fi ca-n vremea lui Năstase,
Târând dosarele cu anii, ar avea timpul necesar,
Ca mutilarea legilor justiției să îl salveze și să-l lase,
Să controleze tot ce mișcă-n țară,
urmând cu îndârjire propriul calendar:
Cu un Tăriceanu faultat și-un președinte suspendat,
Ajunge Liviu Dragnea înlocuitor de președinte,
Poziție din care va activa cu bani propriul său electorat
Și uite-așa epoca democratică s-a terminat
și vom avea o epocă autocratică înainte.