Cazul Dragnea – sfârșit sau început de epocă?

Societatea românească n-a avut cursivitate,

A trecut din epocă în epocă, rupte între ele,

Fiecare cu progresul și regresul ei, amestecate,

Ba un duș cald, ba unul rece,

ba vremuri bune, ba vremuri rele.

 

Au fost: epoca fanariotă, epoca regalistă,

Epoca dejistă, ceușistă – “epoca de aur”

Apoi am trecut brusc la cea postdecembristă,

Pentru unii mană cerească,

pentru alții amenințător balaur.

 

Fiindcă răpise feciorelnica Justiție, și așa oarbă,

Și o ținea legată în rețeaua ”Voicu – Costiniu”,

La dispoziția lui Năstase, pe-atuncea fără barbă,

Având-o gardiană pe Stănoiu,

să joace-n țară mafioții țonțoroiu.

 

După demantelarea rețelei din magistratură,

Care ținea ”de șase” sau garanta imunitatea

Politicienilor și a afacerștilor de conjunctură

Cum controlau statul și economia…

a început ca să mijească iar dreptatea.

 

Au fost eliminați de la ICCJ și-alte instanțe,

Sau CSM, liderii mafiei din magistratură,

Li s-a tăiat din ciocănel și pix pofta de aroganțe,

Și totuși genți cu bani mai circulau,

să fie un căluș de pus în gură.

 

În epoca Băsescu, ICCJ scăpă de Nicolae Popa

Și Lidia Bărbulescu, și-ncearcă să se reformeze,

Cu Livia Stanciu și MCV-ul cel semnat cu Europa,

Cinci ani de la-nființarea DNA,

i-au trebuit ca de penali să se elibereze.

 

Dar iată,se aud în hăuri clopote de schimbare

A sensului acesta pozitiv în lupta anticorupție,

Asaltul pus de Dragnea,Toader și slugile parlamentare,

Contra ICFCJ, Cristinei Tarcea,

este văzut de ei drept ultima soluție.

 

După succesul raderii lui Kovesi din fruntea DNA,

Dar mai ales văzând că OUG- 13 nu mai poate trece

Privind amnistia și grațierea, PSDragnea atâta vroia,

Recucerirea acestei redute,

pierdute în douămiizece,

 

Doar dacă judecătorii ar fi ca-n vremea lui Năstase,

Târând dosarele cu anii, ar avea timpul necesar,

Ca mutilarea legilor justiției să îl salveze  și să-l lase,

Să controleze tot ce mișcă-n țară,

urmând cu îndârjire propriul calendar:

 

Cu un Tăriceanu faultat și-un președinte suspendat,

Putea ajunge Liviu Dragnea înlocuitor de președinte,

Poziție din care putea da bani propriului său electorat

Și uite-așa edemocrația s-ar fi exterminat

având o epocă autocratică-nainte.

Niculae Sitcai

Absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir - Breaza (1965) Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie - București (1971) Doctor în Medicină (1981) Medic primar ATI (1990) Sef Secție Anestezie-Terapie Intensivă la Specialised Clinics Center - Kuwait (2006)