CARTELUL GALBEN

Sistemul te învață, să mergi „pe burtă” înainte,

La mica înțelegere și la mica ciupeală,

Tot ce gândești să nu pui în cuvinte,

Să fii parșiv și șmecher la tocmeală.

 

Șoferul de taxi știe aceastea cel mai bine,

E angajat dar este și complice,

Lucrează zece ore, marchează mai puține,

Adică două-trei, cât ceasul să indice.

 

Iar cheltuielile curente sunt doar la angajat,

Ulei, benzină, cauciucuri, reparații,

Doar că facturile la firmă s-au contabilizat,

Și-astfel patronal scapă ușor de obligații.

 

Muncind “la alb”, oficial, “la negru”-n realitate,

Pentru vechime-n muncă nimica nu primește,

Salariul e fictiv iar dările la stat acumulate,

Taximetristul este-acela ce plătește.

 

Sute de milioane de roni e prejudiciul,

Produs de-această mafie a taximetriei,

Nu îi intereseză dacă-i calitativ serviciul,

Ci numai beneficiul din urma șmecheriei.

 

Mafia galbenă e bine protejată chiar de demnitari,

Doar aparent se tot dau legi mai retrictive,

Amenzile Oficiului de Muncă-s tot mai mari,

Însă șoferul își asumă pretinsele motive.

 

De-aceste firme mafiote nu se atinge nimeni,

Ele reacționează violent la orice nou venit,

Galbenele surse mișună pe pretutindeni,

Și politicienii exultă implicit !

 

 

 

Niculae Sitcai

Absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir - Breaza (1965) Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie - București (1971) Doctor în Medicină (1981) Medic primar ATI (1990) Sef Secție Anestezie-Terapie Intensivă la Specialised Clinics Center - Kuwait (2006)