Capitolul 25 – Cum și de ce iubesc femeile (continuare)

Ea – Te iertam pentru că te iubeam.

El – Greșit, mă iertai pentru ca sa fim chit!

 

Ea – (parafrazându-l pe Nichita Stănescu) – Eu iubesc cu dragostea ochiului pentru ochiul sau geamăn, cu dragostea mâinii pentru cealaltă mână, cu dragostea gândurilor pentru cuvintele în care se scufundă intocmai.

El – Ochii nu au dragoste, au simpatie unul pentru celalalt pentru că se completeaza  în vederea binoculară. Mâinile se completează în mângâierea fundurilor. Cuvintele se completează pentru a transpune gândul în idee. Deci iubirea provine din completare  reciprocă.-

 

Ea – Am avut de când mă știu apucatura asta: să mă adâncesc atât de mult în iubire, încât să uit de mine.  Nu știu a proceda altfel.

El – Bine, bine, și când ți-ai adus aminte că trebuie să ieși ca neîntinată pentru urmatoarea adâncire?

 

Ea – Când iubești puternic găsești întotdeauna ceva nou în persoana iubită.

El – De exemplu ultima operație estetică secretă.

 

Ea –  Tot ce știu despre mine…esti TU!

El –  Restul  este : nu știu, nu am fost eu, nu-mi amintesc…lasa-mă-n pace!

 

Ea – Când iubești pe cineva, îl iei în întregime, cu toate legăturile, cu toate obligațiile lui, tecutul și prezentul. Iei totul sau nimic!

El – Orbește, pentru că de aflat le afli pe parcurs.

 

Ea –Îl  iubeam nu pentru cum dansa cu îngerii mei, doar pentru felul în care vocea lui îmi liniștea demonii.

El – Vocea lui? Nu altceva?

 

Ea – (după Maica Tereza) Nu contează  cât de mult dăruim, ci câtă iubire punem în dăruire!

El – Inclusiv când te dăruiești pe tine însăti.

 

Ea – Cel ce iubește fără condiții, nu impune nici o limită libertății sale și nici libertății altcuiva.

El – Dar să-și cunoască propriile limite.

 

Ea – Mi-ai spus, în sfârșit, că mă iubești! Nu s-a cutremurat pământul, dar s-a cutremurat sufletul. De așteptare, de neliniște, iar mai apoi de o imensă plenitudine.
                     El – Dacă-ți spuneam de la început, nu mă credeai …sau mă credeai psiho!

 

Ea – Am avut norocul să aflu că dragostea este un adevăr absolut, într-o viață în care totul este relativ. Iubesc și eu!

El – Pentru că este adevărul tău…până îl împărtășești. Atunci devine și el relativ la celălalt.

 

Ea – Dacă n-ar fi iubirea, m-aș teme de viață!

El – Deci iubirea îți dă curajul vieții?

 

Ea – Te-am vrut pentru că raționalul atât de adictiv, mă înebunește. Pentru că am vrut iraționalul, o nebunie frumoasă, pentru că am vrut să expediez tot abstractul înțelegerilor mele, într-o pasiune viscerală. Pentru că știu că nevoia de a te avea acolo, lipit de mintea mea, m-a preocupat atât de mult, încât am uitat tot ce știu.Și…vreau să uit!

El – E simplu…stârnește furtuna hormonală și adaugă o sticlă de vin….in vino veritas!

 

Ea – Sintagma ”nimeni nu-i perfect” ne oblojește compromisurile și ni le face suportabile, în vreme ce ”oricum nu găsești pe altcineva mai bun” ne justifică inerțiile. Și-atunci ne căutăm cu tot dinadinsul un surogat de iubire.

El – El surogatul rămâne după ce ai băut caimacul fierbinte.

 

Ea – Credem într-o iubire completă,așa cum ne dorim cu toții, dar, uneori, nu mai avem puterea să căutăm sau măcar să așteptăm. Și-atunci ne mulțumim cu jumătăți de măsură, cu sferturi de viață, cu resturi de orgasm, cu firimituri de bucurie în doi. Și-atunci se face trist și se face zadarnic, în jur, și în noi.

El – Ai țintit prea sus și te-ai oprit la jumătate, atăt ai dat, atăt ai primit. Vorbele nu fac decat să distanțeze sufletele, pe măsura numarului lor.

 

Ea – Dacă vrei pe cineva pentru frumusețea sa, nu e iubire, e dorință. Dacă vrei pe cineva pentru inteligența sa, nu e iubire, e admirație. Dacă vrei pe cineva pentru că are o situație foarte bună, nu e iubire, e interes. Dacă vrei pe cineva și nu știi de ce, asta e iubire.

El – “De ce?” este întrebarea care omoară orice. Nu ți-o pune singură!

 

Ea – Iubindu-te am crezut că te-am citit…în schimb, tu ai fost cel care mi-ai scris în interior toate acele cuvinte de iubire…

El – Și tu le-ai recitat impecabil…pentru că rolul ți-a picat mănusă!

 

Ea – Iubesc  pentru că sunt constientă că pentru acest lucru unic suntem pe pământ… a nu iubi este o infirmitate…

El – …așa cum este frigiditatea. Dar cred ca nu există frigiditate, există  doar    alegeri proaste.

 

Ea – Nimeni și nimic nu poate opri un suflet care visează…E ca și cum ai încerca să oprești soarele să răsară, vântul să bată, norii să fugă…

El – Lasă sufletul să viseze liber, dar nu lăsa ca asta să ți se urce la cap…cu creerul nu-i de glumit!

 

Ea – Alege să iubești…apoi iubește ce ai ales !

El – Dacă ar fi pe alese, ar fi bine. Dar mă tem că alegerea nu este decât pentru femei…Dumnezeu i-a spus lui Adam: alege-ți femeia! Eva a avut două variante, să aleagă porunca Domnului sau ispita șarpelui.

 

Ea – Dacă ochii ar avea voce, ai înțelege mai ușor iubirea.

El – Nu e nevoie, ochii oricum exprimă mai convingător decât vorbele schioape. Privirea pătrunde adânc, străfulgerând, pe când vorbele intră pe o urcehe și ies pe cealaltă.

 

Ea – În viață alegerile fine te costă scump…

El – Pentru gusturi rafinate trebuie să ai tu valoare!

 

Ea – În iubire întâi învață regulile jocului, apoi joacă mai bine decât celălalt!

El – Doar că ai grije de la ce profesor le-ai învațat, s-ar putea ca să nu se potriveasca… curicula.

 

Ea -Îmi  las sufletul să se desprindă de mine și îl pun în palmele tale, să se deschidă în tine…

El –  …voi avea grije de el…cu toată atenția să nu-l strivească patimile mele.

 

Ea – Nu frumusețea ne face să iubim, ci iubirea ne face să vedem frumusețea…

El – Mai ales acolo unde nu e! Atâtea frumuseți umblă cu bărbați hidoși…și invers!

 

Ea – Prin lumina iubirii, prin gingașia sufletului tău, ia-mi sufletul în palme, dezvelește-l  și du-l  în cer…du-mă departe de lumea deslănțuită în care, uneori, mă pierd…

El – Dacă se poate ridica la cer…poate fi un demon pe care-l vezi tu înger.

 

Ea – O noapte frumoasă este o noapte cu lecții pe care vrei să le recapitulezi …

El – Repetându-le își pierd magia…Perversiunile pot devein obijnuință.

 

Ea – Nu confunda tăcerea mea cu o absența…e numai o vibratie pe care vreau să o simți.

El – Dacă te vei lipi de pieptul meu, fi sigură ca o voi simți, prin telepatie e mai greu.

 

Ea – Persoana care te iubeste nu te dă niciodată pentru câteva ore de somn seara și refuză să doarmă până când nu adormi tu…

El – Ca să nu auzi ce vorbește în somn…

 

Ea – Persona care te iubeste îți poartă grija la orice mișcare și mai ales își lasă la o parte orgoliul pentru tine…

El – Orgoliul da, demnitatea nu!

 

Ea – Te simt, dar îmi lipsești…Te am în suflet dar mi-e dor…Te strâng în brațe deși nu te ating… Traiești în mine mocnit…În vise, stele-ți așez în palme și buzele-ți sărut oftând…Mă porti pe brațele sufletului într-o lume de basm unde-i doar iubire..

El – Știam eu…basme!.

 

Ea – Am renăscut doar pentru tine, când nu mai credeam că pot renaște, prin vraja zâmbetului tău. Oricând îmi va fi greu am să-l privesc ca să țin la mine-n suflet chipul și iubirea unui cuget.

El – Puterea unui zâmbet…sau zâmbetul unei puteri?!

 

Ea – Câte dintre noi au avut curajul să iubească cu adevarat pe cineva, fără să se gândească la nici o regulă materială sau socială, la orice prejudecată, la orice rațiune…

El – E bine că te întrebi, pentru că nu este o problemă de curaj, ci de înfrânare.

 

Ea – Iubirea este acea amintire plăcuă care îți rămâne pentru întreaga viață…fi fericită că ai avut ocazia să iubești pentru că acea clipă era totul pentru tine…

El – Pe cât este de unică aceasta experiența, pe atât este de rară, pentru că lumea este plină de falsuri.

 

Ea – Oare chiar poți descrie în cuvinte tot ceea ce simți atunci când iubești? Sigur, nu…vorba trece, scrisul se șterge, cuvintele se uită…numai sentimentul este singurul care rămâne peste trecerea timpului.

El – Și astfel mori de ciudă …nu poti descrie fetelor la o cafea ce s-a întâmplat cu tine.

 

Ea – Dacă mă vezi  în unul din gândurile tale, îmbrățișează-mă fiindcă îmi lipsești.

El – Dacă nu , nu!

 

Ea – Îndragostiții nu se întâlnesc cândva, undeva…ei trăiesc unul în celalalt…de la început.

El – Mai exact el în ea, că așa-i de când lumea!

 

Ea – M-au ridicat brațele tale la jumătatea distanței dintre extaz și agonie. Sunt încă acolo. Culeg în palme particule de oxigen și …le înghit în sec.

El – Am aflat și eu acum că între extaz și agonie , oxigenul este lichefiat.

 

Ea – O femeie care iubește, iartă. Dar o femeie care iartă prea mult încetează să mai iubească.

El – Acesta este paradoxul  iertarii. Ce e mult, strică!

 

Ea – Iubesc persoanele care-și amintesc lucrurile mărunte, detaliile, gesturile frugare…

El – Lucrurile mari și le amintesc toți nătăfleții…

 

Ea –  Am desenat cerul în culorile buzelor tale și, egoistă cum sunt, nu am lăsat nici o palmă de zâmbet altora, am vrut tot cerul pentru mine…

El –  Noroc că încă pot zâmbi …

 

Ea –  Ne potriveam, dar …ne-mpotriveam..

El –  …conform îndărătniciei proverbial romanești…”nu se lasă Florica, nu se lasă, nu vez cum se-ncontrează?”

 

Ea- În iubire chimia este atât de puternică încât aprinde atât interiorul romantic cât și pe cel animalic, deopotrivă.

El – Luată din două părți de flăcări, mintea n-are ce face și se ascunde în răceala ei.

 

Ea – Orice om pe care nu pot să-l iubesc este pentru mine,un izvor de adâncă tristețe.
Orice om pe care l-am iubit și nu pot să-l mai iubesc, înseamnă pentru mine, un pas spre moarte.

El – Poate că nici nu se mai merită…dar nici jertfa ta nu e meritată.

 

Ea – (parafrazându-l pe Liviu Rebreanu) – Nu te iubesc pentru că mă iubești, te iubesc pentru că te iubesc și pentru asta îți mulțumesc din suflet.

El – Numai din suflet…nu-i  deajuns!

 

Ea – Cand iubirea vine pe neașteptate și bate la fereastra ta, aleargă ș las-o să intre, dar mai întâi închide ușa rațiunii…

El –   Dar și fereastra…rațiunea este destul de șireată să vină pe acolo!

 

Ea – Eu,cea mai curajoasă dintre femeile lumii mă tem, din nou, să iubesc? Eu, cea mai dependentă de dragoste dintre locuitorii planetei, îmi port cu demnitate sevrajul! Îmi pedepsesc dorința să stea încătușată sub coaste. Și aștept, cu lașitate, un semn de dragoste mare, ca să pot să iubesc și eu fără teamă. Sau măcar un semn de iubire mică. Sau măcar un semn. O batere firavă de pleoape. Un suspin. Un gând. Ceva.

El – Chiar ești ca un arc încordat la maxim…

 

Niculae Sitcai

Absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir - Breaza (1965) Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie - București (1971) Doctor în Medicină (1981) Medic primar ATI (1990) Sef Secție Anestezie-Terapie Intensivă la Specialised Clinics Center - Kuwait (2006)