CAPITOLUL 9: Imaginația feminină…cea fără limite universale.

Ea:  Imaginația este primul pas spre procesul creativ.

El:  Dar și spre cel distructiv. Vezi cum te joci cu imaginația.

Ea:  Adevaratul  covor fermecat este imaginația.

El:  Dar imaginația femeii funcționeaza pentru ”O mie și una de nopți”.

Ea:  Nimeni nu-și poate imagina ce spun eu când sunt în tăcere…pe cine văd eu când închid ochii și ce caut eu când îmi las mâinile libere…

El:  Nu toți au imaginația bolnavă!

 

Ea:  Cuvintele sunt flori cu miresme de suflet, pe care le dăruim oamenilor să își facă din ele buchete de gânduri bune.

El:  Și cuvintele alea din care fac buchete de ciumafai, ce gânduri ar trebui să-mi aducă?

 

Ea:  Sarută-mă și nu te opri niciodată, asta mă face să zbor spre lumina sufletului meu…

El:  Parcă suntem la maratonul sărutului…


Ea:  Dacă poți să-l iubești atat de mult pe omul greșit, imagineaza-ți cât poți să-l iubești pe cel corect.

El:  Numai în imaginație… el se schimbă ca persoană, nu tu, cea care râmai la fel.

 

Ea:  Fiecare sentiment îl disproporționez la tensiunile dorite de mine. Am abilitatea de a dilata fiecare sentiment…până îl transform în …acel sentiment!

El:  Cele opuse, nu le poți contracta?

 

Ea:  A privi  stelele, noaptea, când întreaga emisferă doarme și a încerca să-ți dai seama cum un suflet mic , de om, poate să răstoarne carul mare…toate acestea sunt egale cu a te ține de mâna.

El:  Ca să nu amețești cu ochii-n stele.

 

Ea:  Inima colorează cu emoții ceea ce mintea pictează doar în alb și negru.

El:  Emoțiile sunt culorile, sentimentele dau strălucirea.

 

Ea:  La naiba  cu lumea asta! Plec in Țara Minunilor!

El:  Te urmez cu plăcere…dar să dai dimineața cafeaua.


Ea:  Sunt oameni care îl critică pe Dumnezeu că a pus spini pe tulpinile trandafirilor…alții îi mulțumesc că a pus trandafiri pe tulpinile cu spini.

El:  Dar Dumnezeu te roagă să-i lași acolo unde i-a pus el, în grădină, nu în casă.

 

Ea:  Exista un ,,anormal,, al imaginației, pe care ,,normalul,, îl numește nebunie.

El:  Fară nebunie nu ne putem materializa visele.

 

Ea:  Cea mai grea parte nu este uitarea trecutului, cea mai grea parte este uitarea viitorului imaginat…

El:  Imaginația este esența speranței și ea se hrănește cu vise și iluzii.

 

Ea:  Oare fluturii când se îndrăgostesc simt oameni în stomac?

El:  Încă nu s-a întors lumea pe dos.

 

Ea:  Frunzele sunt verbe care conjugă anotimpurile…

El:  …într-o poezie in care anii sunt strofe…


Ea:  Noaptea este răsfațul gândului neterminat pe parcursul zilei.

El:  De aici vine insomnia femeii care gândeste în loc să iubească.

 

Ea:  Mă  gândesc că noaptea este mult mai vie și mai bogat colorată decât ziua.

El:  Tu ești mai vie și mai colorată în simțiri noaptea decât ziua.

 

Ea:  Au inventat cafea fără cofeină, țigări fără tabac, bere fără alcool, cârnați fără carne…dar despre o viață fără stress nu se aude nimic.

El:  Atunci cum ar mai fi cu durerile de cap ale femeii la culcare? Ce altă scăpare ar găsi? Tot ce-și imaginează omul, fie a existat, fie există, fie va exista.

 

Ea:  Când s-a terminat copilaria, nu inseamnă că s-a terminat și joaca!

El:  Nu, niciodată! Femeii îi place teribil joaca cu jucăria, sau joaca cu focul.


Ea:  La meteo au anuntat că va ploua cu iubire și că va fulgera cu geamuri vindecătoare de dor…umbrela mea e la tine?

El:  Ți-e dor de ea sau de mine?

 

Ea: Oare cum plâng frunzele când  își iau ramas bun de la ramul-pereche? Și…cine le aude?

El:  Frunza spune: plec pentru o clipă, mă întorc imediat…și mai apare la primăvară…că e și ea de gen feminin.

 

Ea:  Simt cum albul mă inundă. Albul este tăcerea culorilor.

El:  Dar și chintesența lor…este regina lor pentru că de câte ori intervine, acestea  toate pălesc și se pastelează.

 

Ea:  Te-ai certat cu nevasta şi nu-ți mai vorbeşte? Du-te în bucãtãrie şi strânge-i…toate capacele de la borcane..Rezultat..garantat..

El:  Mulțumesc de sfat…

 

Ea:  Într-o zi,mi s-a făcut așa de dor de tine,că am simțit pe umăr o mână. Am tresărit,m-am întors,și pe umăr aveam o frunză de stejar. Nu era niciunul prin preajmă. Ce frumos te-a adus vântul! Din nimic te-a creat!

El:  Dar cum a venit, așa a și plecat și cu doru-nfipt iar te-a lăsat.


Ea:  Poate fi cineva obligat să-și ceară iertare , fiindcă a iscat o iubire imposibilă?

El:  În nici un caz…să-și ceară ieratare la Domnul cel ce a cazut în acestă patimă …diavolul   ispitește, asta este meseria lui.

 

Ea:  Din distracție, mi-am numit căinele „Boule”. Cănd ies cu el pe stradă și-l strig, jumătate din bărbați întorc capul.

El:  Fiecare cu musca și căciula lui.

 

Ea:  Acum ca am scapat de verbul a exista, trecem la verbul a fi…am fost suspectă de o posibilă comoție cerebrală….nimic mai greșit…a fost doar emoție cerebrală!!

El:  Păi vezi dacă te dai leșinată după…el…sau a lui…

 

Ea:  Tuturor le lipseste câte ceva. Până și infinitului îi lipsește un sfârșit.

El:  Dar marii majoritați le lipsește câte o doagaCât despre infinit, acesta se sfârsește în sine, prin implozie , pentru că: + infinit/- infinit = -1 , deci o dispariție.

 

Ea:  Eu sunt suma emoțiilor tale, tu ești egalul unui repetabil sentiment frumos…

El:  Cine a spus că matematica nu este poetică? Întreabă-l pe Ion Barbu!


Ea:  Oricât ar fi de frumoasă o melodie… vine o clipă când ea e acoperită de tăcere. Iar tăcerea e mai puternică decât muzica…

El:  Pentru că aceasta lasă muzica să continue să sape în suflete răsunetul ei.

 

Ea:  Atât de linişte-i în jur, de-mi pare că aud cum se izbesc de geamuri…razele de lună.

El:  Asta pentru că în același timp, neliniștea este mare și produce halucinații.

Niculae Sitcai

Absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir - Breaza (1965) Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie - București (1971) Doctor în Medicină (1981) Medic primar ATI (1990) Sef Secție Anestezie-Terapie Intensivă la Specialised Clinics Center - Kuwait (2006)